sâmbătă, 14 august 2021

Rugă săracă

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)



Nu știu Doamne ce se întâmplă,
Ruga -mi este așa săracă,
Cuvintele nu se leagă,
Ochii - n lacrimi nu se îneacă.

A -mpietrit cuvantu -n mine,
I - a secat oare izvorul?
A plecat din suflet râvna,
S - a destrămat precum norul!

Nu lăsa să sece -n suflet
Dragostea pentru cuvânt,
Pune lacrimile Tale,
Si invie-o din mormânt.
 
Lasă -mă să curg ca răul,
Ca vântul să mă strecor,
Să mă înalț spre cerul slavei
Ca un val unduitor.
 
Să cuprind în brațe lumea,
Fie -mi slova precum marea,
Pentru toți să se frământe,
Și să ceară îndurarea!
 
Fie -mi glasul precum cântul,
Păsărilor, în cuibare,
Îngerii să ți - l șoptească,
Într - o rugă de iertare!
 

Marusia Ciabrun

duminică, 8 august 2021

Schimbarea la faţă

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)


Ceruri se deshid, Porţi de Rai se văd
Bunii n-or să moară, chiar de-o fi prăpăd...
Vremea de se schimbă, tot aşa va fi
Până la-nălţarea Ei... Sfintei Marii...

Vara , azi se ceartă cu Toamna ce vine
Frunza-ngălbenşte şi schimbă destine
Poama se-ndulceşte, roua-ntinereşte
Şi nimic ce-i verde, de azi nu mai creşte...

Ne schimbăm la faţă, dar numai în bine
Eu te iert pe tine , tu mă ierţi pe mine
Rouă-ţi dăruiesc să te speli pe faţă
Tinereţea , azi riduri îţi îngheaţă...

Fetele-şi ghicesc soarta în fântâni
Ne-ncepute, noaptea când apun furtuni...
Şi faţa oglinzii stă acoperită
Astăzi nu se lasă mai deloc privită...

Ceru-i mai albastru , azi, ca niciodată
Toamna ne deschide cu galben o poartă
Spre melancolie şi-aşteptare verde
Amintiri în ploi de lacrimi le-om pierde...

Vio Petre

duminică, 4 iulie 2021

SFIINTII PRIETENII MEI...: "Duminica Sfintilor Romani"


Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotarat pe 20 iunie 1992, ca Duminica a doua dupa Rusalii sa fie numita "Duminica Sfintilor Romani". In sedinta din 28 februarie 1950, Sfantul Sinod a inceput canonizarea sfintilor de origine romaneasca.

Gândul veşniciei le-a ţinut sfinţilor privirea şi inima aţintită la modelul desăvârşit al frumuseţii şi al dragostei ascultătoare, adică la Iisus Hristos, Domnul şi Preaiubitul lor.
De dragul Lui şi spre slava Sa, tot ce au putut realiza aceştia pe pământ nu i-a putut satisface. Ei au dorit mereu şi mai mult.
O, dacă acest gând ar fi tot mai puternic şi mai hotărâtor în noi toţi!
Tuturor sfintilor neamului nostru, mucenici, ierarhi, cuviosi, marturisitori si voievozi, stiuti sau nestiuti, sa le aducem cinstirea noastra si dragostea si evlavia. Si sa le multumim ca unora care plang pentru noi si pentru pacatele noastre, aducand binecuvantarea lui Dumnezeu peste pamantul tarii. Iar lui Dumnezeu, Celui ce pana acum nu a lepadat neamul nostru cel dreptcredincios, sa-I cantam din inima, in vesnica si dulce cantare zicand: Aliluia!

                                                       Rugaciune catre Sfintii Romani

Sfintilor romani, voi, care sunteti podoaba neamului nostru si roada lui cea mai de pret: mucenici, care ati murit pentru Stapanul Hristos; ierarhi, care ne-ati pastorit cu sfintenie; cuviosi, care v-ati nevoit ca niste ingeri in trup; marturisitori, care ati pazit dreapta credinta; si voievozi, care ne-ati aparat Biserica si neamul, stati tari, precum ati si stat, inaintea tronului lui Dumnezeu, rugandu-va cu lacrimi sa ne ierte pacatele si sa ne intoarca spre toata fapta cea buna.

Noi credem si marturisim ca voi, sfintilor care ati odraslit din neamul nostru, sau care ati venit in aceste parti pentru a ne lumina cu viata sau cu moastele voastre, va rugati cu dragoste pentru noi si ne sunteti cel dintai ajutor in fata lui Dumnezeu, si pentru aceasta ne si rugam voua cu evlavie: paziti-ne, impreuna cu Maica Domnului, de toate greutatile si incercarile care se abat asupra noastra; nu de cele ce sunt ingaduite spre pocainta si spre intoarcere la Dumnezeu sa ne paziti, sfintilor, ci de cele care sunt din rautatea si invidia vrajmasilor nostri vazuti si nevazuti, si care sunt mai presus de puterea noastra. Izbaviti-ne, asadar, cu rugaciunile si indurarile voastre, de venirea altor neamuri asupra noastra, de razboiul cel dintre noi, de seceta, de cutremur, de foc, de potop, de boala si de toate necazurile pe care din cauza rautatii noastre le patimim.

Ca, iata, cu nenumarate pacate Il mahnim pe milostivul Dumnezeu: cu uciderea de prunci cea cumplita, cu desfranarea cea rusinoasa, cu hotěi si vicleněi si minciuni, si indeobste cu toata fapta cea rea. Ne-am indepartat sfintilor, intru totul de Dumnezeu si de Biserica Sa, si va rugam acum sa cereti pentru noi iertare de pacate, chip de pocainta si ravna pentru toata fapta cea buna. Si sa ne intoarceti la dragoste pentru Dumnezeu si pentru Maica Sa si pentru Biserica cea stramoseasca. Ca nu cumva din pricina noastra sa fie hulit Dumnezeu printre neamuri, ci mai degraba sa fim un neam intru care sa se slaveasca sfant numele Lui.

Ca astfel, ridicandu-ne la cinstea cea dintai, sa ne inchinam voua, iubiti ai nostri sfinti romani, si sa slavim pe Dumnezeu cel Unul in Treime, Tatal, Fiul si Duhul Sfant, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

SFIINTII PRIETENII MEI...: "Duminica Sfintilor Romani":

miercuri, 30 iunie 2021

Sfintii Petru si Pavel

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)





     
















SFIINTII PRIETENII MEI...: Cele noua lectii predate de Sfintii Petru si Pavel

Cele noua lectii predate de Sfintii Petru si Pavel

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...



  • Mai e dispus cineva sa asculte, astazi, de un indrumator, sa-si ia de profesor pe unul dintre apostoli? Sau ne-am prea obisnuit sa ne lipim doar de invatatori mai putin exigenti, care ne cruta in slabiciunile noastre, pacalindu-ne ca, in felul acesta, suntem si cu Dumnezeu, dar si cu cele ale lumii ne mangaiem...
    Pe 29 iunie, praznuim pe cei mai cunoscuti dintre apostolii Domnului, pe Sfintii Petru si Pavel.

    Sa incercam, impreuna, sa deslusim care sunt acele lucruri pe care trebuie sa le purtam in mintea si in inima noastra atunci cand cugetam la acesti "invatatori ai lumii". Si sunt cel putin 9 lucruri la care putem reflecta intr-o astfel de zi de sarbatoare.

    1. In primul rand, observam ca cei doi apostoli erau de conditii diferite: in timp ce Pavel era un barbat foarte cultivat, rabin in religia evreiasca (inainte de a se converti), cunoscator al limbii grecesti, Petru era un simplu pescar, deprins sa-si trudeasca trupul, zi si noapte uneori, pentru a castiga o paine pentru el si pentru familia sa. Cu toate acestea, ei se bucura de aceeasi apreciere din partea Bisericii, fiind considerati, deopotriva, intre cei care au lucrat, cu multa osteneala, in ogorul Domnului.

    Asadar, atunci cand este vorba de a sluji lui Dumnezeu, nu trebuie sa ne uitam la conditia noastra sociala sau, cu atat mai putin, la profesia pe care am dobandit-o prin aptitudinile sau prin educatia noastra. Daca ar fi sa comparam modul in care se dobandeste mantuirea cu o intrecere sportiva, am putea spune, fara indoiala, ca, in crestinism, toti pornesc de la aceeasi linie de start si au aceleasi sanse de a trece linia de sosire.

    2. In al doilea rand, parcurgand vietile celor doi sfinti, constatam ca, in timp ce Pavel nu a fost casatorit, facand elogiul unei vieti feciorelnice, dar fara a defaima cu ceva taina cununiei, Petru a fost casatorit si chiar sunt informatii ca si-ar fi luat cu el si sotia in unele calatorii misionare. Este binecunoscut, de altfel, episodul in care Mantuitorul o vindeca, in Capernaum, pe soacra lui Petru.

    Iata dar ca nu conteaza daca esti casatorit sau monah, daca te impovareaza grijile familiei sau te lupti cu ispitele aduse de celibat. In fata lui Dumnezeu poti fi un misionar la fel de apreciat; dupa cum nu poti sa te sustragi de la a predica Evanghelia folosind pretextul unor griji sau ispite lumesti...

    3. In al treilea rand trebuie sa remarcam faptul ca Petru a fost ucenicul direct al Mantuitorului, l-a insotit pas cu pas de-a lungul activitatii Sale de propovaduire a Evangheliei. Pavel nu L-a cunoscut direct, dar l-a recunoscut imediat ca Domn si Dumnezeu, cand i S-a aratat pe drumul Damascului.

    Nici noi nu mai putem avea privilegiul de a cunoaste pe Domnul asa cum L-a cunoscut Petru, in timpul vietii sale pamantesti, dar toti putem sa ne invrednicim de darul primit de Pavel, cel care a cunoscut pe Hristos cel Inviat pe drumul spre Damasc.

    4. Si ajungem astfel la al patrulea inteles, pe care-l putem extrage, spre folosul sufletelor noastre, din vietile "intaistatatorilor apostolilor". Vedem ca Petru este cel care S-a alaturat Domnului inca de la inceputul propovaduirii Sale, insa la sfarsit s-a lepadat de trei ori de cel caruia ii jurase sa-i stea alaturi chiar cu pretul vietii. Pavel, pe de alta parte, la inceput a fost impotriva crestinilor cu o neobosita ravna, determinandu-L pe Hristos sa i se adreseze, cu durere in glas: "Saule, Saule, de ce ma prigonesti?" A urmat, apoi, convertirea, iar Saul, devenit intre timp Pavel, a fost unul dintre cei mai neobositi propovaduitori ai lui Hristos cel rastignit si inviat.

    Asa se intampla si in zilele noastre: unul poate e in Biserica, cu Hristos, inca de la nastere, prin purtarea de grija a familiei, insa mai tarziu ajunge sa se lepede de Hristos; oricand, insa, se poate intoarce la credinta, "plangand cu amar". Altul, desi este, de-a lungul vietii, un anticrestin vehement, daca e onest in actiunile sale, va avea sansa sa-L intalneasca pe Dumnezeu, mai devreme sau mai tarziu.

    5. Cea de-a cincea invatatura pe care ne-o transmit, peste veacuri, "apostolul neamurilor", Pavel (care era si cetatean roman), si apostolul (mai ales al) celor taiati imprejur, Petru, este aceea ca toti sunt chemati in Imparatia lui Dumnezeu indiferent de nationalitate sau de religia in care s-au nascut.

    6. Pavel a fost numit de catre Hristos Domnul "vas ales", iar Petru, care inseamna "piatra" (Chefa, in evreieste), a primit acest nume in locul celui de Simon. Aceste doua elemente, piatra si vas, nu sunt alese intamplator. Ele definesc si ceva din personalitatea celor doi neintrecuti apostoli. In timp ce Petru era ca o piatra, extrem de darz si de hotarat, chiar daca avantul sau era uneori frant de slabiciunea sa omeneasca, Pavel a fost ca un vas purtator de Duh Sfant, un vas in care s-a adunat intelepciunea care s-a revarsat, apoi, asupra celor chemati la Hristos. Erau, fara indoiala, firi diferite cei doi apostoli, dupa cum diferiti suntem si noi unii fata de ceilalti.

    Insa Dumnezeu are un plan pentru fiecare dintre noi. Calitatile noastre sau aparentele defecte pe care le avem pot fi puse in slujba Domnului. Caci cine ne cunoaste mai bine decat Mantuitorul, Cel ce ne-a creat si ne-a inzestrat cu daruri si care nu a sadit nimic in noi care sa nu poata fi desavarsit?

    7. Cei doi apostoli nu au avut intotdeauna, de-a lungul vietii, o impreuna lucrare armonioasa. Asa cum relateaza Apostolul Pavel, in epistola catre galateni, Petru a fost la un moment dat sub influenta crestinilor iudaizanti, adica a acelora care nu doreau sa se amestece cu cei de alt neam, desi toti erau botezati in numele aceluiasi Dumnezeu, intreit in persoane. Asa se face ca Pavel l-a certat, in Antiohia, pe Petru pentru ca, temandu-se de cei taiati imprejur, acesta nu mai statea la masa cu cei "dintre neamuri".

    Iata ca avem, aici, o a saptea invatatura, aceea ca armonia frateasca nu este un scop in sine, ci ca ea deriva doar din dreapta credinta in Dumnezeu. Fatarnicia nu poate fi acceptata, indiferent sub ce chip ar ispiti. Petru a inteles prea bine aceste lucruri si, asa cum il stim, se va fi cait de aceasta slabiciune a sa.

    8. Tot un moment de slabiciune se poate spune ca a avut Petru si atunci cand s-a apropiat momentul suprem, cel al primirii unei morti mucenicesti. Este scris in viata sa ca, pe cand Nero prigonea pe crestinii din Roma, el fugea, noaptea, afara din oras. Dar un om dumnezeiesc, care semana cu Hristos, mergea repede in cetate. Atunci l-a intrebat Petru: "Unde mergi, Doamne?". "Ma duc sa ma rastignesc a doua oara!", a raspuns El. Era Mantuitorul! Deci Petru a prins curaj, s-a intors, a fost prins de imparat si rastignit pe cruce pentru Hristos. Apostolul Pavel a primit si el moarte muceniceasca, tot pe vremea crudului imparat Nero, fiindu-i taiat capul cu sabia. Chiar daca unul a ezitat, initial, sa accepte acest sfarsit, iar celalalt a facut-o fara sa ezite, moartea lor ramane una si aceeasi: e moarte de mucenic.

    Iata aici a opta lectie pentru orice crestin, in orice veac ar trai.Pentru Hristos orice jertfa este egala.

    9. A noua si ultima invatatura pe care am putea-o desprinde de la cei doi slaviti apostoli deriva din simbolurile cu care ei sunt indeobste asociati. In iconografia ortodoxa ii gasim, adesea, pictati impreuna, Petru purtand o legatura de chei, iar Pavel o sabie. Care este talcul acestor doua elemente, ce semnifica aceste obiecte? Cheile pe care Sfantul Petru le poarta sunt "cheile Imparatiei Cerurilor", ele descuie portile raiului, dar numai prin taina pocaintei sau a spovedaniei. Sabia inseamna propovaduirea sarguitoare a cuvantului lui Dumnezeu: "Caci cuvantul lui Dumnezeu e viu si lucrator si mai ascutit decat orice sabie cu doua taisuri si patrunde pana la despartitura sufletului si duhului, dintre incheieturi si maduva, si destoinic este sa judece simtirile si cugetarile inimii" (Evr. IV, 12). (deseori Pavel apare cu o carte in mana,aratand eruditia sa.

    Asadar, daca primim cuvantul lui Dumnezeu, chiar daca ne ustura la inceput, precum taietura provocata de o sabie, ulterior ne deschide portile vesniciei, precum deschide o cheie poarta casei.

    Cu siguranta ca, ucenicind pe langa cei doi mari apostoli, zabovind adesea in lectura epistolelor lor, vom mai primi si alte lectii. Dar, inainte de toate, s-ar fi cuvenit sa adresez o intrebare, deloc retorica: mai e dispus cineva sa asculte, astazi, de un indrumator, sa-si ia de profesor pe unul dintre apostoli?

    Sau ne-am prea obisnuit sa ne lipim doar de invatatori mai putin exigenti, care ne cruta in slabiciunile noastre, pacalindu-ne ca, in felul acesta, suntem si cu Dumnezeu, dar si cu cele ale lumii ne mangaiem...
  • SURSA Arta si religie

  • SFIINTII PRIETENII MEI...: Cele noua lectii predate de Sfintii Petru si Pavel

    SFIINTII PRIETENII MEI...: ..."V-AȚI INTREBAT VREODATA DE CE SFINȚII AP. PETR...



    ...Cei doi apostoli sunt pomeniti împreuna pentru ca au murit in aceeasi zi !!!...astfel, cei doi apostoli s-au întâlnit din nou, în moarte..."

    ..."Sunt cinstiti in aceeasi zi, pentru ca au murit amândoi prin moarte mucenicească pe 29 iunie, anul 67. Sfantul Petru a primit moartea prin rastignire, cu capul in jos, iar Sfantul Pavel prin taierea capului, deoarece era cetatean roman si nu trebuia omorat asemeni sclavilor.

    Mai sunt praznuiti împreuna și pentru ca au marturist în comun dumnezeirea lui Hristos.

    Potrivit Traditiei, Sf.Ap. Petru si Pavel au fost intemnitati o vreme in aceeasi celulă, în închisoarea din Roma, unde si-au convertit temnicerii si s-au rugat pana când în mijlocul celulei a aparut un izvor care se poate vedea si în prezent.

    ..."Sfantul Apostol Petru s-a considerat nevrednic să fie răstignit ca Stăpânul Hristos. El le-a cerut călăilor săi să-l răstignească cu capul în jos. Cererea i-a fost îndeplinită.
    Apostolul a rugat pe răstignitorii săi să-l răstignească cu capul în jos şi nu drept, spunând:

    +++ „Nu sunt vrednic ca să fiu răstignit precum Hristos al meu; căci El a fost răstignit astfel pentru a privi spre pământ, unde avea să coboare în Iad pentru a elibera sufletele închise acolo. Răstigniţi-mă cu capul în jos ca să privesc către ceruri, acolo unde mă voi duce”.+++

    Astfel s-a preaslăvit marele Apostol al lui Dumnezeu, Sfântul Petru, prin moarte pe cruce, preamărind pe Dumnezeu, pentru că din pricina piroanelor din mâini şi din picioare suferea multă durere şi fără de prihană şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, în anul Domnului nostru 67, în ziua de 29 a lunii iunie.

    În acest fel, marele Apostol al Domnului, Petru, şi-a sfârşit viaţa plecându-şi capul la picioarele lui Hristos. Purtând crunta durere a lanţurilor în mâinile şi picioarele sale, şi-a dat sufletul său curat în mâinile lui Dumnezeu.

    SFÂNTUL AP. PAVEL

    ..."După ce a fost adus la locul execuţiei, Sfântul Apostol Pavel, în aşteptarea morţii sale muceniceşti,
    când a sosit clipa execuţiei, el însuşi şi-a plecat capul sub sabia călăului, iar acesta i l-a tăiat. Din rană a izvorât lapte şi sânge. Atunci când capul a căzut şi s-a rostogolit lovind de trei ori pământul, în acele trei locuri au apărut trei izvoare cu apă proaspătă care nu au secat nici în ziua de astăzi. O biserică pe numele Tre Fontane, a fost înălţată peste locul celor trei izvoare şi peste pilastrul unde a fost Sfântul Pavel decapitat.

    Aceasta este povestea morții celor doi Apostoli ai lui Hristos.

    Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ne pe noi!!!

    sursa
    SFIINTII PRIETENII MEI...: ..."V-AȚI INTREBAT VREODATA DE CE SFINȚII AP. PETR...:

    luni, 28 iunie 2021

    PETRU ȘI PAVEL

    ”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)







    de Preot Sorin Croitoru

    Doi sfinți ce în urcușul lor
    O dată doar s-au poticnit;
    Mânați de arzătorul dor,
    Căderile nu i-au oprit..

    Doi sfinți ce au urcat mereu
    Și nu s-au odihnit deloc:
    În zborul lor spre Dumnezeu,
    Păreau doi porumbei de foc!

    Doi sfinți ce ne învață azi
    Că nu e vreme de zăcut:
    În viața asta chiar de cazi,
    Începi să urci de la-nceput!

    Doi sfinți ce cu exemplul lor
    Ne dau curaj ca să visăm,
    Ne-aprind de-al veșniciei dor,
    Ne-ndeamnă-n ceruri să urcăm..

    Doi sfinți ce n-au privit nicicând
    Spre înapoi, ci doar în Sus;
    Aveau în minte doar un gând:
    Cum să ajungă la Iisus!

    Din dragoste de El au scris,
    Au predicat și-au suferit,
    S-au ocupat cum au promis
    De mieii Mielului Jertfit..

    Din dragoste de El puneau
    Nenumărate temelii
    Bisericii ce-o întăreau
    Cu harul Apei Celei Vii..

    Din dragoste de El certau
    Cu glas de tunet uneori
    Pe cei ce Domnului greșeau
    Și-apoi erau nepăsători!

    Acum ei sunt în ceruri, sus,
    Cu Soarele Neasfințit,
    Cu Domnul lor Cel scump, Iisus,
    Pe Care-atât L-au mai iubit..

    Și astăzi ei, de sus din Cer
    Se roagă pentru noi cu dor
    Credință să avem de fier
    În Domnul nostru și al lor!
    amin

    duminică, 27 iunie 2021

    PLÂNG ȘI EU..

    ”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

              

    de Preot Sorin Croitoru
     
    Plâng și eu cum plâns-a Petru după ce Te-a renegat,
    Căci de câte ori căzut-am în păcate, Te-am trădat..
    Plâng și eu cum plâns-a Pavel după ce Te-a prigonit,
    Căci de câte ori greșit-am, eu din suflet Te-am gonit..

    Plâng și eu precum femeia care Te ungea cu mir
    Pe picioare de duhovnic, ghemuit sub patrafir,
    Pentru grelele-mi păcate ce-am promis să nu mai fac
    Și-am făcut apoi prea multe.. Plâng acum, suspin și tac..

    Plâng și eu ca desfrânata ce făcuse adulter,
    Plâng acum și mi-e rușine să privesc în sus spre cer..
    Mi-au ieșit din ochi izvoare și ud praful de pe jos,
    Fiindcă știu, Iisuse Doamne, că sunt mare păcătos..

    Poate plânsul nu-i degeaba, poate-i cel mai mare dar,
    Poate mă botezi cu lacrimi și în ele picuri har..
    Poate mila Ți Se-arată chiar prin faptul că suspin,
    Poate-i semn de mântuire însuși sufletescu-mi chin..

    Eu nu caut explicații, despre plâns știu doar atât
    Că Te-ai depărtat de mine și sunt tare amărât
    Și de dorul Tău, Iisuse, fruntea mi-o aplec umil,
    Iar în multa mea tristețe, plâng cum plânge un copil..

    Bun e plânsul, căci alină sufletul îndurerat,
    Dar mai bună-i calea sfântă, fără viață în păcat..
    Bun e plânsul, căci împacă omul cu Hristosul lui,
    Dar mai bună este viața după Legea Domnului!

    Pentru ce-am lăsat în urmă, Doamne, dă-mi să plâng mereu,
    Pentru viața ce urmează, Tu sfințește traiul meu,
    Dă-mi tărie de apostol și răbdări de mucenic,
    Dă-mi curaj să țin departe și păcatul cel mai mic!

    Nu mai vreau să fac păcate și să plâng în urma lor,
    Ci-mi doresc o viață sfântă, Bunul meu Mântuitor.
    Nu mai vreau să plâng la Tine după ce întâi greșesc,
    Ci în fapte și-n cuvinte vreau de-acum să Te slăvesc!


    sâmbătă, 26 iunie 2021

    Duminica tuturor Sfintilor

    ”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

     










    joi, 24 iunie 2021

    Nasterea lui Ioan Botezătorul (Sânzîienele sau Drăgaica)

    ”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)






                 

    marți, 22 iunie 2021

    Acatistul Sfantului Duh

    Acatistul Sfintei Treimi

    Sfanta Treime

    ”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)









                          












    Arhivă blog

    BLOGURILE MELE LE GASITI AICI !

    Postări populare

    INTRĂ SI AICI :

    Despre mine

    Fotografia mea
    Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

    Translate

    Powered By Blogger

    Amintiri din Pelerinaj Grecia 2017

    Amintiri din Pelerinaj Grecia 2017

    TAINA SFÂNTULUI BOTEZ

    Totalul afișărilor de pagină

    Wikipedia

    Rezultatele căutării