SFINȚII

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

de Preot Sorin Croitoru

Cu mintea-n cer, cu trupul pe pământ,
Cu ochii orientați spre veșnicie,
Cu sufletul mustind de Duhul Sfânt,
Cu inima plutind de bucurie,

Cu fruntea încruntată uneori,
Cu haina jerpelită câteodată,
Cu rugăciunea plină de fiori,
Cu fața pururea înlăcrimată,

Dușmanii lor erau nepământești,
Prietenii.. această lume-întreagă.
Zidiți cu trup și totuși netrupești,
Doar între ei puteau să se-nțeleagă.

Adesea triști, adesea fericiți,
Râvnind ceva ce lumea nu cunoaște,
Adesea în mormânt neputreziți
Și răspândind parfum de Sfinte Moaște..

Bărbați, femei, iar uneori copii,
Erau preocupați de nemurire,
De timpul nesfârșitei veșnicii
Pe care îl doreau fără oprire..

Da, sfinții, fiindcă despre ei vorbesc,
Au fost modele de urmat, exemple,
Prieteni intimi Mirelui Ceresc,
Aleși de Duhul ca să-I fie temple.

Aceeași fire li s-a dat și lor
Și-același har o dată cu Botezul.
Aveau același Tată Creator
Și-Același Domn, așa cum zice Crezul.

Dar ei aveau ceva ce s-a pierdut:
Își biruiau a firii slăbiciune
Prin ajutorul Celui Nevăzut
Pe care îl primeau prin rugăciune.

Rămas-au astfel nemâncați de lei,
Nearși de flăcări aprige-n cuptoare..
Deși erau ca niște mielușei,
Erau supuși la cazne-îngrozitoare.

Erau tăiați și iarăși întregiți,
Închiși în închisori spre chinuire,
Bătuți cu vergi, cu gheare lungi strunjiți,
Dar le răbdau pe toate din iubire.

Adesea s-au retras prin sihăstrii
Și au trăit în grea sălbăticie,
Răbdând dogoare și intemperii,
Făcându-și prin vreo scorbură chilie..

S-au războit cu-ai iadului oșteni,
Și-au suferit din partea lor prigoană;
Îi și vedeau pe demonii vicleni
Sub chip de înger sau de lighioană.

În toate au ieșit triumfători,
Purtați fiind de Har spre biruință
Căci ei erau smeriți și rugători,
Aflați în permanentă pocăință.

Slăviți de Cel pe Care L-au slujit,
Au fost mici dumnezei prin înfiere;
Cu mult mai mari vor fi când la sfârșit
Vor trece prin obșteasca înviere!

Privimu-vă cu dragoste pe voi,
Cei ce-ați făcut un țel din veșnicie
Trăind cu mintea-n Ziua de Apoi,
Cu gândul la năprasna ce-o să fie.

Rugămu-vă cu duhul umilit
Să cereți bun răspuns la judecată
Pentru aceia care v-au cinstit
Și v-au iubit cu inimă curată.

Să vă rugați în ceruri pentru noi,
Căci viața asta de ispite-i plină..
Avem nevoie, sfinților, de voi
Ca să putem ajunge la lumină!
amin

Postul

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

      Rostul postului: Cele 4 mari posturi din an constituie fără nici o discuţie, cea mai bună perioadă a anului pentru pocăinţă şi mărturisire, cercetare a cugetului şi curăţire pentru primirea Sf. Taine. Că aşa stau lucrurile o confirmă şi Tradiţia Bisericii, şi faptul că în acele perioade, există posturile de obşte, adică toată Biserica posteşte, „de la vlădică până la opincă”, cler şi credincioşi. Aceasta e regula, cu excepţiile de rigoare. Lăsăm la o parte cât reprezintă procentul acestor excepţii, deşi per ansamblu s-ar putea, pe bună dreptate obiecta, că, statistic vorbind, peste 80% din credincioşii ortodocşi nominali, nu respectă cum se cuvine rânduielile posturilor. Postul este o lege dumnezeiască şi este legat de pocăinţa, el este o rânduială sfântă care asigură stăpânirea duhului asupra patimilor trupești.
Postul este o jertfă liber consimţită, de credincios pentru progresul său duhovnicesc; este o negare de bună voie a tot ceea ce înrobește sufletul; el este mijloc de supunere, întărire a voinţei, este cea mai mare contribuţie a omului pe calea sfinţirii lui. De asemenea, este un mijloc de binefacere socială. El are o importanţă deosebită în anul liturgic, pentru pregătirea sărbătorilor. Se înţelege, însă, de la sine că postul, ca abţinere de la mâncare, băutură şi pofte trupești, nu este singurul mijloc de desăvârșire şi cea mai importantă datorie creștinească. Postul trupesc trebuie dublat negreșit de cel sufletesc, de rugăciune, de milostenie şi de orice faptă de caritate. Numai așa el este un post deplin. Din acest punct de vedere, putem spune că postul are o importanţă socială, constituind un mijloc şi o forţă de progres, de întrajutorare. Sub această formă el este strâns legat de o altă virtute şi anume de cumpătare, care cere omului să folosească din bunurile pe care Dumnezeu i le dă, numai atât cât îi trebuie. Prin întrebuinţarea raţională şi echilibrată a bunurilor materiale, prin renunţarea de bună voie la consumarea îndreptăţită a lor, creștinul poate oferi şi celui care nu are posibilitatea de întreţinere şi de existenţă. Sf. Părinţi despre post: “Hrana trebuie dată trupului nu pentru satisfacerea plăcerii, ci spre satisfacerea slăbiciunii, caci cei care se împărtășesc din mâncări din alte pricini, se vor osândi ca cei care s-au dedat desfătării”. “Când cineva îţi va zice: “Eu am ţinut tot postul”, răspunde-i: “Eu aveam un dușman şi m-am împăcat cu el” . (Sf. Ioan Gura de Aur) „Postiţi? Arătaţi-mi-o prin fapte. Cum? De vedeţi vreun sărac, aveţi milă de el; un duşman, împăcaţi-vă cu el; un prieten înconjurat de un nume bun, nu-l invidiaţi; o femeie frumoasă, întoarceţi capul. Nu numai gura şi stomacul vostru să postească, ci şi ochiul şi urechile, şi picioarele, şi mâinile voastre, şi toate mădularele trupului vostru. Mâinile voastre să postească rămânând curate şi de hrăpire şi de lăcomie. Picioarele, nealergând la privelişti urâte şi în calea păcătoşilor. Ochii, neprivind cu ispitire frumuseţile străine… Gura trebuie să postească de sudalme şi de alte vorbiri ruşinoase”. (Sf. Ioan Gura de Aur) „Şi pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: Osebiţi-mi pe Barnaba şi pe Saul, pentru lucrul la care i-am chemat” (Faptele Apostolilor 13, 2). „Şi hirotonindu-le preoţi în fiecare biserică, rugându-se cu postiri, i-au încredinţat pe ei Domnului în Care crezuseră” (Faptele Apostolilor 14, 23).

https://sfantulnectarie-babylenuta.blogspot.com/search/label/SFINTII%20APOSTOLI%20PETRU%20SI%20PAVEL