”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.”
(Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)
Bucuria mea, cat de minunata si adevarata este aceasta cantare a Triodului:
“Usile pocaintei deschide-mi, Datatorule de viata! Ca maneca (porneste dis-de-dimineata) duhul meu la Biserica ta cea Sfanta, purtand lacas al trupului, cu totul spurcat; ci, ca un Indurat, curateste-l cu mila milostivirii Tale”. Pacatul este un rau nemarginit, este o desavarsita nerecunostinta, savarsita impotriva lui Dumnezeu. Nimic nu se face mai usor si nimic nu se intelege mai greu decat pacatul. Prin pacat il insultam pe Dumnezeu. De cate ori pacatuim si ne mustra constiinta, cu smerenie sa spunem:
Doamne, Dumnezeul meu am pacatuit.
Cu ajutorul tau am inteles ca esti Iubitor de oameni, Bun, Drept, gata sa ma primesti si sa ma readuci la starea cea dintai. Si sa alergam la preotul duhovnic sa ne marturisim pacatele fara teama, fara rusine, fiindca, Tertulian, intr-o
“Omilie despre Pocainta”, spune asa: “Daca ti-e rusine sa-ti marturisesti pacatele sub epitrahilul preotului duhovnic, uita-te la flacarile iadului, pe care numai marturisirea ta cu sinceritate si cainta le poate stinge”. Preot Ioan 
