miercuri, 4 martie 2020

CRESTINUL ORTODOX I N T E G R U

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)


Bucuria mea, ca preot crestin ortodox, vreau sa-ti marturisesc un crez al meu. Oricare crestin ortodox, ca sa fie OM INTEGRU, trebuie sa aiba PARINTI TRUPESTI (tata si mama), dar si PARINTE SPIRITUAL (adica un preot duhovnic).

 Altfel, el nu este INTEGRU ci se aseamana cu o pasare care are doar o singura aripa. Fiindca, precum pasarea cu o singura aripa, oricat de puternica ar fi ea, nu va zbura niciodata, tot asa nici sufletul celui care nu are preot duhovnic nu va "zbura" in Imparatia lui Dumnezeu, ci in osanda vesnica. Iata ce spun Sfintii Parinti: "Cine vrea sa se mantuiasca, cu intrebarea (la preotul duhovnic) sa calatoreasca, fiindca, PREOTUL DUHOVNIC ESTE CALAUZA DUHOVNICEASCA IN DRUMUL CATRE HRISTOS.
 Astazi, se vorbeste de doctor de familie si de avocat de familie. Cu atat mai bine este sa vorbim si de a PREOT DUHOVNIC DE FAMILIE. Sfantul Paisie Aghioritul, spune ca toti membrii familiei trebuie sa se spovedeasca la acelasi preot duhovnic. Mana oricarui preot crestin ortodox poate sa-ti dea: IERTARE DE PACATE si SFANTA IMPARTASANIE (Sfantul Trup si Sfantul Sange al Lui Iisus Hristos), pe care tu, nu le poti lua de nicaieri! 
Inteleptul Solomon zice: "Cei ce n-au carmuire (prin preotul duhovnic) cad ca frunzele, iar mantuirea este intru mult sfat (duhovnicesc)" (Pilde 11:14). Parintii trupesti fac tot posibilul SA NU DUCA LIPSA COPILUL DE NIMIC, iar preotul duhovnic face tot posibilul SA NU FIE LIPSIT UCENICUL SAU, DE MANTUIREA SUFLETULUI. Amin si Aliluia!
                                                                                                                     Preot Ioan 🛎.

DOAMNE MILUIESTE! ...

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

    Bucuria mea, Sfantul Parinte, Efrem Filotheiul ne spune asa: "Destinatia noastra, fii mei, nu este sa traim aici pe acest pamant al exilului, ci, sa ne desfatam de toate acele bunatati care ne asteapta sus în Cer. Aici este stadionul, arena de lupta si, potrivit cu felul in care se va lupta fiecare, va fi condus catre cele de sus. Raiul este gol. Asteapta si el sa se umple de copiii lui Dumnezeu." Sfantul Parinte, Serafim de Sarov ne marturiseste asa: "Eu m-am incredintat Celui ce este adevarat doctor, al sufletului si al trupului, Domnului nostru Iisus Hristos si Preacuratei Sale Maici”. Cu mare sfintenie vorbeste Sfantul Serafim de Sarov cand spune ca s-a incredintat Domnului Hristos si Maicii Domnului.

De ce si Maicii Domnului?

 Ne explica Sfantul Parinte, Paisie Aghioritul: "Maica Domnului, plange vazandu-ne ca ne indreptam incotro nu trebuie si, plangand, ii zice lui Dumnezeu: Doamne, mai ingaduie-i! Mai ingaduie-i si pe fiii acestor lacrimi ale mele, ca sa ajunga la Tine! Si eu ma pun chezasa pentru ei, ca vei auzi si din gura lor, la fel cum ai auzit si din gura mea, << Fie mie dupa cuvantul Tau! >>. Este cu neputinta sa se piarda sufletul celui care o cinsteste pe Maica Domnului!” 

Iar Sfantul Parinte, Serafim Rose, ne invata ce inseamna sa-i invocam pe Sfinti: "De indata ce spui: << Toti Sfinții, rugati-va lui Dumnezeu pentru noi! >>, in acea clipa in Imparatia Cerurilor toti, dar absolut toti Sfintii ce stau inaintea Tronului lui Dumnezeu, se pleaca deodata in fata Domnului si striga toti împreuna: DOAMNE, MILUIESTE!”

                                                                                                                                              Preot Ioan 🛎.

Arhivă blog

BLOGURILE MELE LE GASITI AICI !

Postări populare

INTRĂ SI AICI :

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!