BISERICA - CASA LUI DUMNEZEU: CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI ...

BISERICA - CASA LUI DUMNEZEU: CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI ...:

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI ! ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU” TINE ! NU TE MÂNIA PE NOI DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE ....

CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE P R E O Ţ I A CEA A D E V Ă R A T Ă Î N B I S E R I C A L U I H R I S T O S

                 În imaginea de mai sus: Părintele Iustin Pârvu  (de la Sfânta Mănăstire Petru Vodă) şi părintele  Gheorghe Calciu Dumitreasa (înmormântat în  cimitirul Sfintei Mănăstiri Petru Vodă), preoţi care  au suferit în închisoarile comuniste pentru ca nu  au vrut să se lepede de credinţa creştin ortodoxă.

Motto: „Pentru aceasta te-am lăsat în Creta, ca să îndreptezi cele ce mai lipsesc şi să aşezi preoţi prin cetăţi  precum ţi-am rânduit (Tit 1:5).

                                                                                                   Preot Ioan

                                       Iubiţi credincioşi,

Preoţia este o Sfântă Taină, în care, prin rugăciune şi prin punerea

mâinilor arhiereului, se împărtăşeşte persoanei anume pregătită, harul

care îi dă puterea de a săvârşi Sfintele Taine, de a învăţa cuvântul lui

Dumnezeu şi de a conduce pe credincioşi la mântuire. Pe scurt am

putea răspunde aşa: Preot - Preoţie = Slujitor - Slujire la altarul

Bisericii Creştin - Ortodoxe. Preoţia (greceşte: ierosili, latineşte:

sacerdoţium) înseamnă acea slujire existentă în toate religiile, în toate

neamurile şi atribuită unor persoane, anume rânduite pentru îndeplinirea

obligaţiilor rituale. Preoţia a fost instituită pentru îndeplinirea actelor şi

ceremoniilor cultului public, preotul fiind considerat dintotdeauna un

mijlocitor între om şi divinitate. Iată, ce spune Sfântul Apostol Pavel:

„Orice arhiereu fiind luat dintre oameni, este pus pentru oameni, spre

cele către Dumnezeu, ca să aducă daruri şi jertfe pentru păcate...“

(Evrei 5:1).

Vechiul Testament despre preoţie

În Vechiul Testament se vorbeşte despre trei preoţii: preoţia lui

Melchisedec, preoţia leviţilor „după rânduiala lui Aaron“ şi preoţia

împărătească sau generală, a întregului popor ales, Israel.

Noul Testament despre preoţie

În Noul Testament se recunosc tot trei trepte ale preoţiei, însă

diferite de cele trei preoţii ale Vechiului Testament. Aceste trepte sunt:

1. PREOŢIA LUI HRISTOS, Cea dintâi şi cea mai mare, care

este veşnică şi netrecătoare, este izvorul celorlalte

preoţii ce decurg din ea. Hristos este numit preot

sau „arhiereu în veac, după rânduiala lui

Melchisedec“(Evrei 5:6-10). Preoţia lui Hristos

este de origine divină, primită de la Dumnezeu -

Tatăl, Care L-a hirotonit şi L-a sfinţit în firea Sa

umană, când L-a trimis în lume (Ioan 10:36) ca

Apostol şi Arhiereu al mărturiei noastre (Evrei

3:1). Din preoţia lui Hristos ia naştere preoţia

divină a apostolilor, pe care El, Arhiereul ceresc,

Le-a transmis-o direct şi personal după Înviere,

prin suflarea Duhului Sfânt asupra lor, zicând:

„Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele se vor ierta şi cărora le

veţi ţine vor fi ţinute“ (Ioan 20:21-23). Acesta este momentul

hirotoniei lor şi al instituirii preoţiei, dar şi al instituirii Sfintei Taine

a spovedaniei.

2. PREOŢIA APOSTOLILOR - primită direct de la Hristos, fiind

de origine divină, devine intens lucrătoare de la Cincizecime înainte.

Transmisă de apostoli prin hirotonie, succesorilor lor în har - episcopilor

- ea se numeşte Preoţie de succesiune apostolică. În Vechiul Testament,

preoţii se numeau ierei, şi, aceştia aduceau la altar jertfe sângeroase de

animale. Ei se mai numeau prezbiteri, de unde prin prescurtare au

devenit preuţi - „preoţi“. În Noul Testament, preoţii au rolul de a aduce

la altar „JERTFA NESÂNGEROASĂ“, sub forma pâinii şi a vinului

pe care Duhul Sfânt, la invocarea lor, le preface în Trupul şi Sângele

Domnului Iisus Hristos, precum El Însuşi le-a poruncit: „ACEASTA SĂ

FACEŢI SPRE POMENIREA MEA!“ (Luca 22:19). Sfinţii Apostoli

au hirotonit episcopi, iar aceştia la rândul lor hirotoneau preoţi după

trebuinţele credincioşilor, aşa cum rezultă din epistola către Tit a

Sfântului Apostol Pavel: „Pentru aceasta te-am lăsat în Creta, ca să

îndreptezi cele ce mai lipsesc şi să aşezi preoţi prin cetăţi, precum ţi-am

râduit“ (Tit 1:5).

3. PREOŢIA ÎMPĂRĂTEASCĂ (1 Petru 2:5-9), „Obştească“

sau „De obşte“. Pe aceasta o primesc şi o au toţi creştinii - noul popor

ales, „Noul Israel“ - prin cele trei

Sfinte Taine: Botezul, Mirungerea şi

Împărtăşania, care se săvârşesc

deodată, succesiv, în Ortodoxie. Prin

aceste Sfinte Taine ei sunt integraţi

complet „Trupului lui Hristos“ adică

Bisericii - şi astfel, ei pot sluji

semenilor în multe chipuri.

De exemplu: ÎN LIPSA PREOTULUI ORICE CREŞTIN

POATE BOTEZA UN PRUNC ÎN PRIMEJDIE DE MOARTE,

ROSTIND FORMULA BOTEZULUI: Se botează robul(a) lui

Dumnezeu...(numele)... în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului

Duh. Amin!, urmând ca. dacă acesta trăieşte, preotul să adauge,

odată cu rugăciunile de la slujba Sfântului Botez, şi ungerea cu

Sfântul şi Marele Mir şi să împărtăşească copilul.

      Legătura între preoţia Vechiului şi cea a Noului Testament

Preoţia, fiind de origine divină şi veşnică, nu încetează în veac, ci

numai se schimbă, din „preoţia levitică “, a seminţiei lui Levi, în alta,

din toate neamurile, precum deja preziseseră proorocii „Dar Eu vin să

strâng la un loc popoarele şi toate limbile. Ele vor veni şi vor vedea

slava Mea... Şi din ei voi lua preoţi, zice Domnul“ (Isaia 66:18-22).

Prin urmare, s-a schimbat preoţia cea „după rânduiala lui Aaron“, cu

preoţia „după rânduiala lui Melchisedec“ (Evrei 7:11-12) din cauza

neputinţei şi nefolosului celei dintâi. Această preoţie este transmisă de

Iisus Hristos prin Suflarea Duhului Sfânt asupra apostolilor, dându-le

puterea de a ierta păcatele (Ioan 20: 22-23), iar ei, Sfinţii Apostoli, au

transmis preoţia prin hirotonia episcopilor, a preoţilor şi a diaconilor.

Preoţia generală şi preoţia sacerdotală

Cuvântul preoţie vine din limba greacă ierosini-ierotevma. În limba

latină se spune sacerdos-sacerdoţium, însemnând slujirea la templu,

celebrarea şi aducerea jertfei. Înlăuntrul Sfintei Biserici se pot distinge

două preoţii: una generală şi una sacramentală. Biserica este

constituită ca un popor sacerdotal: „Iar voi sunteţi seminţie aleasă,

preoţie împărătească, neam sfânt, popor agonist de Dumnezeu“

(1Petru2:9). În Epistola către Evrei

(7:21-28) se vorbeşte pe larg despre

preoţia unică, netrecătoare, a lui Hristos,

Arhiereul care S-a adus pe Sine însuşi

jertfă răscumpărătoare odată pentru

totdeauna. În Sfânta Scriptură, cărţile

Faptele Apostolilor şi Epistolele

probează că există o preoţie specială,

hirotonită, a cărei funcţie este

îndeplinită printr-o harismă distinctă a Duhului Sfânt, primită prin actul

hirotoniei: „Şi hirotonindu-le preoţi în fiecare Biserică, rugându-se

cu postiri, i-au încredinţat pe ei Domnului în Care crezuseră“

(Faptele Apostolilor 14:23); „Din această pricină, îţi amintesc să

aprinzi şi mai mult din nou harul lui Dumnezeu, care este în tine,

prin punerea mâinilor“ (2 Timotei 1:6).

                   Preoţia generală se referă la starea de consacrare preoţească a

            tuturor creştinilor, primită prin Sfânta Taină a Botezului şi Taina

Mirungerii. Această preoţie generală aparţine deci tuturor celor botezaţi,

care astfel au responsabilităţi şi harisme personale, cu caracter eclezial

general. Aşadar, putem spune că fiecare creştin are o demnitate

preoţească şi are acces direct la obiectul preoţiei, dar slujirile primite prin

hirotonie au o funcţie de reprezentare, nu numai o responsabilitate

personală.

                      Preoţia sacramentală, adică propriu-zisă, este instituită şi

confirmată în Sfânta Taină a hirotoniei, care se referă la funcţii specifice

sacramentale şi care are un rol reprezentativ. Slujirea preoţească este o

harismă care se sprijină nu atât pe o vocaţie personală, ci pe chemarea

Sfintei Biserici. Ea nu provine numai din alegerea liberă a candidatului,

numai dintr-o dorinţă personală, ci mai ales din acceptarea Sfintei

Biserici.

Aceste două preoţii, respectiv generală şi sacramentală, sunt

deosebite ca natură şi autoritate, şi întrucât participă în mod diferit

la obiectul preoţiei, aceste slujiri nu se pot înlocui una cu alta.

Fiecare are locul, funcţia şi specificul ei înlăuntrul trupului

bisericesc. Ambele sunt necesare şi sunt inseparabile.

Biblia despre hirotonia diaconilor, a preoţilor şi a episcopilor

în Sfânta Bisercă Ortodoxă

Trei trepte - DIACON, PREOT, EPISCOP - formează preoţia

creştină a Noului Testament, preoţie care s-a păstrat neschimbată în

Biserica creştin-ortodoxă.

A. În Faptele Apostolilor (6:6) are loc hirotonia celor şapte diaconi:

„... şi au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duh Sfânt, şi pe

Filip, şi pe Prohor, şi pe Nicanor, şi pe Timon, şi pe Parmena, şi pe

Nicolae prozelit din Antiohia, pe care i-au pus înaintea Apostolilor, şi

ei, rugându-se şi-au pus mâinile peste ei“ (Faptele Apostolilor 6:6-7).

B. În Faptele Apostolilor (14:23), Pavel şi Barnaba merg în Iconiu,

Listra, Derbe, şi Antiohia „Şi hirotonindu-le preoţi în fiecare Biserică,

rugându-se cu postiri, i-au încredinţat pe ei Domnului în care

crezuseră“.

C. În Faptele Apostolilor (20:28), avem dovada episcopatului:

„Drept aceea, luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma, întru care

Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi ca să păstraţi Biserica lui

Dumnezeu pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său“. Episcopii au

primit, prin succesiunea directă a hirotoniei puterea de a săvârşi toate

cele şapte Sfinte Taine. Din punct de vedere harismatic sau sacramental

episcopii sunt egali, deosebindu-se doar prin funcţiile administrative pe

care le deţin, respectiv: arhiepiscop, mitropolit sau patriarh.

   I E R A R H I A      B I S E R I C E A S C Ă

                                               Diaconul

Numele de diacon vine din limba greacă (diakonos) şi înseamnă

slujitor, adică slujitor bisericesc ataşat direct episcopului. Această slujire

se dă prin hirotonie, adică prin punerea mâinilor episcopilor, în Sfânta

Biserică, cum rezultă din Sfânta Scriptură în Faptele Apostolilor 6:6-7.

Diaconii aveau şi au funcţii liturgice şi catehetice pe care le îndeplineau

numai slujitorii bisericeşti sau apostolii. Din Sfânta Scriptură reiese că

diaconii propovăduiau: „Şi mulţimile luau aminte într-un cuget la cele

spuse de către Filip, ascultându-l şi văzând semnele pe care le

săvârşea“ (Faptele Apostolilor 8:6).

                                                  Episcopul

Numele de episcop vine din limba greacă şi înseamnă

supraveghetor, păstor, cârmuitor. Episcopul este slujitorul din treapta

superioară a ierarhiei bisericeşti, ales şi trimis prin hirotonie, de către cel

puţin doi sau trei episcopi, să exercite rolul de arhiereu al adunării

7

euharistice, de învăţător al Evangheliei şi de coordonator al slujirilor şi

harismelor într-o eparhie. Slujirea episcopală este centrală şi

indispensabilă Bisericii, încât fără episcop Biserica locală nu poate fi

recunoscută. În Noul Testament, titlul de episcop se întâlneşte de cinci

ori. Episcopul are continuitate apostolică care se păstrează în

comuniunea episcopului cu preoţii, diaconii şi cu toată comunitatea.

Episcopul are datoria de a învăţa. El supraveghează corectitudinea

credinţei apostolice şi exprimarea ei autentică. În Noul Testament se

vorbeşte despre episcopi în Faptele Apostolilor 20:28.

                                               Preotul

Preotul este hirotonit de episcop pentru o parohie, având toată

răspunderea pastorală. El primeşte antimisul de la episcopul parohiei, al

cărui nume îl comemorează la Sfânta Liturhie. În general, el slujeşte în

numele episcopului. El este liturghisitor, adică aduce daruri şi invoca

harul împreună cu poporul, el este predicator şi păstor: „Până voi veni

eu (Sfântul Apostol Pavel), ia aminte la citit, la îndemnat, la învăţătură.

Nu fi nepăsător faţă de harul care este întru tine, care ţi s-a dat prin

proorocie, cu punerea mâinilor mai-marilor preoţilor“ (1 Timotei 4:13-

14). Preoţii sunt obligaţi să înveţe zilnic şi mai ales Duminica prin lecturi

biblice, comentarii şi predici. Sfântului Ignatie al Antiohiei în lucrarea

sa Ierarhie şi preoţie spune: „preotul este, prin însăşi slujirea sa,

imaginea apostolilor, după cum episcopul este imaginea Tatălui, iar

diaconii, icoana lui Hristos“.

                     Preoţia a fost rânduită de Dumnezeu

Dumnezeu a pedepsit cu boală grea şi cu moarte pe evreii care şi-au

însuşit pe nedrept slujirea preoţească. Împăratul Ozia a fost pedepsit cu

groaznica boală a leprei, fiindcă a intrat peste jertfelnicul tămâierilor

(2 Cronici 26:16-21). Uza a fost pedepsit cu moarte, fiindcă a atins cu

mâna chivotul lui Dumnezeu (2 Împăraţi 6:6-7). Core, Datan şi Abiron

au fost înghiţiţi de pământ, iar alţi 250 de bărbaţi au fost mistuiţi de focul

ieşit de la Domnul, pentru că s-au răsculat contra lui Moise şi Aaron

(Numeri 16:16-32).

Aceeaşi soartă cu Core, Datan şi Abiron vor avea toţi cei care-i

vorbesc pe preoţi de rău. Creştinii ortodocşi în loc să-i vorbească de

rău ar trebui să se roage la Dumnezeu pentru preoţi, aşa cum şi

preoţii se roagă pentru popor. Aceasta-i porunca: „RUGAŢI-VĂ

UNII PENTRU ALŢII“ - preoţii pentru popor şi poporul pentru

preoţi. Rugăciunile unora pentru alţii, se unesc şi împreună merg la

cer. Şi, apropo, aţi văzut vreodată vreun membru al altui cult

religios să-şi vorbească pastorul de rău? Căci, nu pot crede că toţi

pastorii sectelor sunt sfinţi şi fără de prihană.

Cum se adevereşte sfinţenia preoţiei

În Vechiul Testament sfinţenia preoţiei lui Aaron s-a adeverit

prin înverzirea în chip minunat a toiagului lui.

În Noul Testament, Dumnezeu adevereşte sfinţenia preoţiei prin

apa de la Bobotează care nu se strică niciodată. El sfinţeşte apa prin

preoţi, în Duhul Sfânt, indiferent de starea lor de vrednicie sau de

nevrednicie.

               Preoţii binecuvântau şi continuă să binecuvânteze

Da, este corect acest lucru, pentru că aşa a poruncit Dumnezeu: «„Şi

a grăit Domnul către Moise şi a zis: Spune lui Aaron şi fiilor lui şi le

zi: Aşa să binecuvântaţi pe fii lui Israel şi să ziceţi către ei: să te

binecuvânteze Domnul şi să te păzească! Să caute Domnul asupra ta

cu faţă veselă şi să te miluiască! Să-şi întoarcă Domnul faţa Sa către

tine şi să-ţi dăruiască pace! Aşa să cheme Numele Meu asupra fiilor

lui Israel şi Eu, Domnul, îi voi Binecuvânta“» (Numeri 6:22-27).

Este chiar un lucru bineplăcut la Dumnezeu când un creştin-ortodox

întâlnind un preot îi spune: „În numele Domnului, binecuvântaţi-mă

părinte!“. Preotul îi face semnul crucii pe cap zicând: „Dumnezeu şi

Maica Domnului să te binecuvânteze!“. Cu atât mai mare este bucuria

noastră atunci când întâlnim un episcop ortodox de la care, cerând, vom

primi binecuvântarea Domnului prin mâinile sale cele sfinţite.

                                  D i a l o g

Cultele religioase spun că n-au nevoie de preoţi, fiindcă

preoţii L-au răstignit pe Iisus Hristos.

Răspunsul nostru: Aceasta este o afirmaţie fără nici un temei,

deoarece nu L-au răstignit pe Iisus Hristos preoţii din vechea Dacie (cu

atât mai puţin preoţii din zilele noastre), ci cărturarii şi fariseii din Israel.

Noi ştim bine că după ce a înviat din morţi a treia zi, Hristos S-a înălţat

la cer în anul 33. Abia peste 7 ani a ajuns Sfântul Apostol Andrei în

Scytia Minor (Dobrogea) şi a încreştinat poporul român, deci preoţii din

Dacia nu au participat la răstignirea lui Iisus Hristos. Nici preoţii din

Dacia şi nici cei din altă ţară n-au participat la răstignirea Domnului

nostru Iisus Hristos.

          PRIN ACEASTĂ MARE MINCIUNĂ, CUM CĂ PREOŢII

           L-AU RĂSTIGNIT PE HRISTOS, DIAVOLUL RUPE PE

        CREŞTIN DE PREOT ŞI-L ARUNCĂ ÎN FUNDUL IADULUI.

Dacă preoţii L-ar fi răstignit pe Iisus Hristos, nu s-ar mai sfinţi apa la

Bobotează prin rugăciunile lor şi nu am mai avea Sfinte Moaşte ale unor

preoţi (de exemplu preotul Lăcătuşu Ilie).

Cultele religioase ne reproşează că preoţii trebuie să fie fără

prihană, nebeţivi, blânzi, nelacomi ş.a. (conform cu 1Timotei 3:6; Tit

1:7-9), ori, fiind asemenea cu păcătoşii de rând, nu merită nicio

ascultare şi nicio cinste.

Răspunsul nostru: Într-adevăr, poate că mulţi preoţi nu sunt aşa

cum ar trebui să fie, dar nici noi nu spunem că sunt sfinţi. Lucifer,

arhanghel fiind în cer, a greşit şi a fost aruncat în iad; Adam şi Eva, în rai

şi în directă comuniune cu Dumnezeu fiind, au greşit; la Cina cea de

Taină, printre cei 12 apostoli a fost şi unul care a greşit şi L-a vândut;

David, împăratul şi proorocul cel iubit al lui Dumnezeu a greşit; DACĂ

în Biblie scrie cât se poate de clar: „TOŢI GREŞIM MULT“ (Iacov

3:2), de ce se fac ei (cultele religioase) judecătorii preoţilor înainte de

vreme? Ei se prefac că nu cunosc porunca Mântuitorului: „Nu judecaţi,

ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi

judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura. De ce vezi

paiul din ochiul fratelui (preotului), şi bârna din ochiul tău nu o iei în

seamă? Făţarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău, şi atunci vei

vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui (preotului) tău“ (Matei 7:1-5).

Un lucru este foarte clar: dacă un apostol (Iuda) a greşit, nu înseamnă că

ne lepădăm de toţi ceilalţi 11 apostoli, dacă există un soldat care

dezertează, nu desfiinţăm armata ţării, dacă un student rămâne repetent,

nu desfiinţăm universitatea respectivă, dacă un preot a greşit, nu

înseamnă că toţi au greşit! De ce unim particularul cu generalul? Şi asta

se întâmplă numai în cazul în care se vorbeşte despre preoţi.

Să nu uităm cuvintele unui Sfântului Ioan Gură de Aur: „CINE

VORBEŞTE PE PREOT DE RĂU, ÎL LOVEŞTE PE HRISTOS ÎN

LUMINA OCHILOR!“

Cultele religioase reproşează preoţilor că nu fac nimic în dar,

ci iau plată pentru orice slujbă a lor, călcând porunca

Mântuitorului: În dar aţi luat, în dar să daţi şi din această

cauză nu pot fi recunoscuţi ca trimişi ai lui Dumnezeu.

Răspunsul nostru: Preoţii nu iau plată pentru harul ce-l au sau pe

care-l împărtăşesc, ci pentru munca lor: „Căci vrednic este lucrătorul de

plata sa“ (Luca 10:7). Şi marele Apostol Pavel zice în această privinţă:

„Cine slujeşte vreodată în oaste pe cheltuiala lui? Cine sădeşte vie şi

nu mănâncă din rodul ei? Sau cine paşte turma şi nu bea din laptele

ei?“ Iar în legea lui Moise este scris: „Să nu legi gura boului care

treieră. Oare de boi se îngrijeşte Domnezeu? Nu vorbeşte într-adins

pentru noi?“ (1Corinteni 9:7-9). „AU NU ŞTIŢI CĂ CEI CE

SĂVÂRŞESC CELE SFINTE MĂNÂNCĂ DE LA TEMPLU ŞI CEI

CE SLUJESC ALTARULUI AU PARTE DE LA ALTAR?“

(1Corinteni 9:13). Aşa a rânduit şi a poruncit Dumnezeu pentru cei ce

slujesc Evanghelia, să se hrănească din Evanghelie (1Corinteni 9:14) şi

deci, întreţinerea preoţilor este un drept al acestora în conformitate atât

cu Vechiul Testament cât şi cu porunca Mântuitorului.

              Cultele religioase spun că nu trebuie să ne mărturism

         păcatele preotului deoarece numai Dumnezeu poate să ierte

                                     păcatele oamenilor

Răspunsul nostru: Într-adevăr, numai Dumnezeu poate ierta

păcatele, dar în însăşi Taina Spovedaniei, nu preotul iartă păcatele, ci

Dumnezeu prin mijlocirea preotului. Când noi ne mărturisim păcatele, nu

primim dezlegarea de la preot, ci de la Dumnezeu, prin darul Său, pe

care însă îl administrează preotul. Preotul este acela care doar transmite

sau mijloceşte harul, ce nu este al lui, ci al lui Dumnezeu. Chiar păcătos

de-ar fi, păcatele se iartă pentru că Hristos - Săvârşitorul Tainei Sfintei

Spovedanii, nu ţine cont de vrednicia sau nevrednicia preotului. Preoţii

au puterea să ne ierte păcatele nu numai când ne nasc din nou prin

Sfântul Botez, ci şi după ce ne-au botezat: „Este cineva bolnav dintre

voi? Să cheme preoţii bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu

untdelemn, întru numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui

pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate se vor ierta

lui (Iacov 5: 13-15).

                                                    Cugetare

Să ne supunem cu smerenie voii lui Dumnezeu şi să nu iscodim

judecăţile Lui, căci ne putem astfel vătăma. Judecăţile Lui Dumnezeu

nenumărate sunt, şi de nepătruns. Un monah din pustie care cugeta în

sinea sa că ajunsese la desăvârşire, s-a rugat lui Dumnezeu să-i

descopere feluritele lui judecăţi privitoare la vieţile oamenilor.

Dumnezeu i-a pus în gând să meargă la un bătrân îmbunătăţit care

vieţuia foarte departe şi să-l întrebe despre aceste lucruri. Dar, mergând

el pe cale, un înger al lui Dumnezeu, luând chip de om, s-a alăturat lui,

zicând că şi el voieşte să meargă să-l cerceteze pe acelaşi bătrân.

Călătorind ei aşa împreună, au ajuns la casa unui om temător de

Dumnezeu care i-a primit cum nu se putea mai bine, aşternându-le să

mănânce de pe un talger preţios de argint. Sfârşind ei masa, îngerul a luat

talgerul şi l-a aruncat în mare. Monahul a rămas uimit văzând această

nedreptate, dar a tăcut. În a doua zi ei au ajuns la casa altui om ospitalier

care i-a primit cu bucurie şi cu cinste. Dar înainte de a pleca, omul l-a

adus la ei pe fiul lui, ca să primească binecuvântare. Îngerul Domnului a

apucat atunci copilul de gât şi l-a sugrumat. Monahul, atunci, mânios l-a

întrebat pe însoţitorul lui cine este, şi cum poate să comită astfel de crime

şi fărădelegi? La aceasta îngerul i-a răspuns cu blândeţe astfel: „Primul

om la care am ospătat este plăcut lui Dumnezeu întru toate, neavând

nimic necurat în casa lui, afară de acel blid de argint, dobândit cu

nedreptate. Prin judecata lui Dumnezeu, eu am aruncat blidul furat în

mare, astfel încât omul acela să se afle drept înaintea lui Dumnezeu

întru toate. Celălalt om la care am ospătat este şi el plăcut lui

Dumnezeu, neavând nimic necurat în casa lui, afără de propriul lui

fiu, care dacă ar fi ajuns la maturitate, ar fi fost un criminal odios şi

deci un vas al satanei. De aceea, prin judecata lui Dumnezeu, eu am

sugrumat copilul la timp ca să i se mântuiască sufletul, şi să se

mântuiască şi tătăl de multe nenorociri. Iată, astfel sunt tainele şi

judecăţile cele nepătrunse ale lui Dumnezeu. Iar tu, bătrâne, întoarcete

la chilia ta şi nu mai iscodi zadarnic tainele care sunt numai ale lui

Dumnezeu“.

„Preotul este indirect în slujba oamenilor, dar de fapt în slujba

cerului, este omul lui Dumnezeu (O antropos Teu) cum îl numeşte

Sfânta Scriptură“ (1 Timotei 6:11). Dintre toate vredniciile omeneşti,

cea mai înaltă este aceea da a sluji lui Dumnezeu ca preot. Puterea

preoţilor din Noul Testament diferă esenţial de puterea preoţilor din

Vechiul Testament. Preoţii evrei aveau puterea de a curăţi trupul de lepră,

pe când preoţii creştini curăţesc lepra sufletului, adică de păcate.

Când spui sărut-mâna unui preot trebuie să ştii la ce te referi:

la faptul că mâna aceea îţi poate da iertare de păcate şi Sfânta

împărtăşanie. Preotul este cel care săvârşeşte Sfintele Taine şi oricât de

păcătos ar fi, câtă vreme nu se leapădă de Ortodoxie, nu pierde harul.

Cultele religioase resping preoţia pentru că nu au succesiune apostolică.

Toate ereziile au pornit de la reforma lui Luther. El era simplu

călugăr şi nu avea nicio treaptă a preoţiei. După Reformă a lepădat

rasa şi s-a căsătorit cu o fostă călugăriţă. Neputând fi hirotonit

preot, a desfiinţat preoţia şi a rânduit pastori mireni. Dar aceasta

înseamnă rupere de Sfânta Biserică.

Domnul a zis ucenicilor: „Iată eu sunt cu voi în toate zilele până la

sfârşitul veacurilor“ (Matei 28:20). Deci, cu cine este Domnul? Cu cei

care au succesiune apostolică sau cu cei care s-au rupt de Sfânta

Biserică? Desigur cu cei care au succesiune apostolică.

Lumea îl urmăreşte pe preot cu lupa şi face din casa lui un acvariu,

doar-doar de l-o prinde cu ceva în neregulă. Asta pentru că de la preot

oamenii aşteaptă modelul maxim. Preoţia este slujirea în care oamenii ţi

se prezintă cu latura lor cea mai serioasă şi în care tu însuţi eşti dator să

iei viaţa în serios. Dacă în cea mai perfectă colectivitate, printre ucenicii

lui Hristos a putut să existe un Iuda, de ce să ne mai mirăm că a greşit un

preot... Fiecare parohie îl are pe micul său Iuda, dar şi pe blândul Ioan

purtătorul de duh şi pe credinciosul şi neobositul Petru.

Prin aspra osândire a preoţilor nu aduceţi folos nici lor, nici

dumneavoastră. Dumnezeu vede şi aude totul. Cum se face că mulţi

oameni fug de vorbirea cea bună a preotului, care conţine cuvinte ca

mierea, dar aleargă către vorbirea lumii, care de multe ori conţine

cuvinte otrăvite? Limbuţia vine din lipsa smereniei. Limbuţia este

beţia vorbirii şi nicio beţie nu este bună.

Preoţii nu se iau din cer. Preoţii vin din sânul poporului. Preoţii au

fost rânduiţi de Dumnezeu să ne slujească Sfânta Liturghie şi nu îngerii

din cer. I-a luat Dumnezeu din popor tocmai pentru a arăta poporului

care este nivelul lui. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Chiar dacă

preoţii ar fi vinovaţi de cele mai grele păcate, tot nu ai dreptul în faţa

lui Dumnezeu să-i judeci“.

                              Puterea şi cinstea preoţilor

Puterea şi cinstea preoţilor este mare. Dacă ai putea să te gândeşti

ce lucru mare este ca fiind îmbrăcat în trup şi sânge, să te poţi apropia de

fericita şi nemuritoarea fire a dumnezeirii, atunci ai putea înţelege cu

câtă cinste a învrednicit pe preoţi harul Sfântului Duh. Preoţii sunt

oameni care trăiesc pe pământ şi locuiesc pe el, dar au primit îngăduinţa

să administreze cele cereşti şi au o putere, pe care Dumnezeu n-a dat-o

nici îngerilor, nici arhanghelilor. NU s-a spus îngerilor, ci oamenilor:

„ORICÂTE VEŢI LEGA PE PĂMÂNT VOR FI LEGATE ŞI ÎN

CER ŞI ORICÂTE VEŢI DEZLEGA PE PĂMÂNT VOR FI

DEZLEGATE ŞI ÎN CER“ (Matei 18:18). Au şi stăpânitorii

pământului puterea de a lega, dar leagă numai trupurile, pe când puterea

preoţilor leagă sufletele şi străbate cerurile. ORICÂTE HOTĂRĂSC

PREOŢII PE PĂMÂNT CONFIRMĂ DUMNEZEU ÎN CER.

Domnul Iisus Hristos a spus: „CĂRORA VEŢI IERTA PĂCATELE

LE VOR FI IERTATE, CĂRORA LE VEŢI ŢINE, VOR FI

ŢINUTE“ (Ioan 20:23).

                             Îndatoriri pastorale ale preoţilor

Preoţii trebuie să convingă credincioşii să ducă o viaţă creştin ortodoxă

autentică, îndemnându-i:

► Să fugă de păcat: „Să umbăm cuviincios ca ziua: nu în ospeţe

şi în beţii, nu în desfrânări şi în fapte de ruşine, nu în ceartă şi în

pizmă. Ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi grija de trup să nu o

faceţi spre pofte“ (Romani 13: 13-14);

► Să caute sfinţenia: „Căutaţi pacea cu toţi şi sfinţenia, fără de

care nimeni nu va vedea pe Domnul“ (Evrei 12:14);

► Să facă fapte bune: „Să facă ce e bine, să se înavuţească în

fapte bune, să fie darnici, să fie cu inima largă“ (1 Timotei 6:18);

► Să aibă dragoste frăţească: „În iubire frăţească, unii pe alţii

iubiţi-vă; în cinste, unii altora daţi-vă întâietate“ (Romani 12:10);

► Să stea tari în credinţă: „Acesta (Barnaba), sosind şi văzând

harul lui Dumnezeu, s-a bucurat şi i-a îndemnat pe toţi să rămână în

Domnul, cu inima statornică“ (Faptele Apostolilor 11:23);

► Să stea tari în Evanghelie: „Drept aceea, fraţii mei iubiţi, fiţi

tari, neclintiţi, sporind totdeauna în lucrul Domnului, ştiind că

osteneala voastră nu este zadarnică în Domnul“ (1 Corinteni 15:58);

► Să fugă de dezbinări: „Vă îndemn, fraţilor, pentru numele

Domnului Iisus Hristos, ca toţi să vorbiţi la fel şi să nu fie dezbinări

între voi; ci să fiţi cu totul uniţi în acelaşi cuget şi în aceeaşi

înţelegere“ (1 Corinteni 1:10).

                     Sfinţii Părinţi despre cinstirea preoţiei

● „Noi suntem obligaţi faţă de preoţi incomparabil mai mult decât

faţă de părinţii noştri trupeşti, pentru că aceştia ne nasc pe noi pentru

lume şi pentru viaţa aceasta, iar preoţii pentru cer şi pentru viaţa

veşnică cu Dumnezeu“ (Sfântul Ioan Gură de Aur).

● „Cinsteşte-i pe toţi preoţii, aleargă la cei buni“ (Sfântul Nil

Sinaitul).

● „Chiar dacă nu ştii despre un preot oarecare dacă este vrednic

de slujirea lui, ori nu este vrednic, totuşi nu-l dispreţui pentru porunca

lui Hristos. Aşa cum aurul nu se vatămă dacă este acoperit cu noroi,

aşa cum nici însuşi mărgăritarul cel mai curat nu se vatămă dacă este

acoperit de unele lucruri necurate şi spurcate, tot astfel nici preoţia nu

se spurcă de către om, chiar dacă cel ce o primeşte ar fi un om

nevrednic“ (Sfântul Efrem Sirul).

● „Darurile lui Dumnezeu sunt de aşa natură încât să nu depindă

de virtutea preoţească“ (Sfântul Ioan Gură de Aur).

● „Învăţătura sfântă nu încetează să fie sfântă din cauză că trece

printr-o gură păcătoasă“ (Filaret, Mitropolitul Moscovei).

                                     Iubiţi credincioşi,

După toate aceste dovezi biblice care întăresc necesitatea existenţei

ierarhiei bisericeşti întrebăm cu glas tare: Unde sunt diaconii, preoţii şi

episcopii protestanţilor şi ai neoprotestanţilor (adventişti, baptişti,

penticostali, evanghelişti liberi, martori ai lui Iehova)? Ce au aceştia în

loc de preoţi, au pastori? Pastorul este un teolog şi un administrator,

dar în nici un caz nu este preot, căci dacă ar fi, s-ar şi numi preot.

Domnul nostru Iisus Hristos în multe rânduri în Noul Testament

spune oamenilor: „Duceţi-vă şi arătaţi-vă preoţilor“ (Luca 17:14;

Matei 8:4; 1 Petru 5:5).

În încheiere să luăm aminte la cuvântul Sfântului Cosma al Etoliei

despre Cinstirea ce trebuie dată preotului:

„Să vă abţineţi, fraţii mei mireni, să nu-i învinuiţi pe preoţii

voştri, să nu-i ocărâţi şi să nu fiţi cu nepăsare faţă de ei, fiindcă vă

vârâţi în voi foc şi veţi arde, pentru că preoţii sunt mai presus decât

împăraţii, mai presus chiar decât îngerii. Socotinţa mea, fraţii mei,

îmi spune să fac aşa: dacă întâlnesc un preot şi un împărat, mi se

pare binecuvântat să-l pun pe preot să şadă mai sus decât împăratul.

Dacă întâlnesc un preot şi un înger, pe preot îl voi saluta înaintea

îngerului, fiindcă, fraţii mei, preotul este mai presus chiar decât

Sfânta Masă, mai presus decât Sfântul Potir, fiindcă Sfântul Potir e

neînsufleţit, dar preotul se împărtăşeşte în fiecare duminică cu

Preacuratele Taine, cu scumpul Trup şi Sânge al Domnului nostru

Iisus Hristos şi Dumnezeu. Eu, fraţii mei, n-am nicio învinuire să le

fac părinţilor, fiindcă sunt preoţi şi-l au pe Hristos, care-i

povăţuieşte şi orice greşeală ar face preoţii, Hristosul nostru are

pentru ei toiag de fier“.

„Văzând pe unii preoţi că nu corespund prin purtarea lor

însemnătăţii cinului lor, mulţi credincioşi cad în nedumerire, dacă

slujbele pe care le fac ei mai sunt într-adevăr valabile. Spre liniştirea

şi mângâierea unor astfel de credincioşi, vom cita spusele Sfântului

Ioan Gură de Aur: Preotul nu face decât să deschidă gura, totul

însă îl săvârşeşte Dumnezeu. Afirmaţia Sfântului Ioan Gură de Aur

este adevărată. Ţăranul seamănă adesea cu o mână murdară, Iar

câmpiile, trecând cu vederea această murdărie, se acopăr - prin

binecuvântare lui Dumnezeu - cu o bogată holdă“ (Iacov,

arhiepiscop de Nijegor).

BIBLIOGRAFIE: Biblia, E.I.B.M., Bucureşti, 1994; Episcop Antonie Mărturisitorul,
Calea rugăciunii lăuntrice, Editura Buna Vestire, Galaţi, 2003; Arhimandrit Atanasie  Atanasiu, Povăţuire către pocăinţă, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2004;
Sfântul Ioan de  Kronstadt, În lumea rugăciunii, Editura Sofia, Bucureşti, 2003; Arhimandrit Teofil Părăian,
Darurile învierii, ASCOR, Craiova, 2002; Arhimandrit Serafim Alexev, Cea mai scurtă cale către rai, Editura Sofia, Bucureşti, 2004; Nikolai Berdiaev, Despre menirea omului, Editura Aion, Oradea, 2004; 1000 de întrebări şi răspunsuri duhovniceşti, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2005; Ne vorbeşte Părintele Sofian; Grădina de flori duhovniceşti, Editura    Bunavestire, Bacău, 1997; Mitropolia Moldovei şi a Bucovinei, Concordanţă biblica   tematică, Editura Trinitas, Iaşi, 2000, Sfântul Cosma al Etoliei,luminătorul Greciei - 

   Astăzi la noi la biserică a fost mare sărbătoare , Sfanta Liturghie a fost săvărsită de Preasfintitul    Paisie Lugojanu...A fost  Hirotonisit Florin Baran..vă pun cateva poze si 2 filmulete...