O, IISUSE, DULCELE MEU FIU..

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

de Preot Sorin Croitoru

O, Iisuse, dulcele meu Fiu,
Ce durere-n suflet mi-a pătruns
Când sutașul coasta Ți-a străpuns
Ca să vadă de ești încă viu?..

Când Te-au dus în fața lui Irod
Te loveau, Iisuse, Te loveau..
Mă dureau, Iisuse, mă dureau
Vorbele strigate de norod..

Se purtau ca cei mai mari dușmani,
Dar răbdai, Iisuse, Tu răbdai..
Cât de mult în suflet Îți doreai
Să îi scapi de diavolii tirani..

Când Te-au dat pe mâna lui Pilat,
Ce părea un om puțin mai bun,
Mă rugam și adevăr Îți spun:
Am sperat, Iisuse, am sperat..

Dar s-a dovedit a fi un laș
Tremurând cu gândul la Cezar,
Nu avea curajul necesar
Ce împodobește un ostaș,

Când Te-a dat apoi la biciuit,
Tu gemeai, Iisuse, eu muream,
Biciul Tău în inimă-l primeam,
Spinii Tăi în suflet m-au rănit.

Drumul Crucii, marele Calvar..
Cum cădeai sub Cruce, Fiul meu,
Biciuit de legionari mereu
Și hulit ca cel mai rău tâlhar..

Când apoi pe lemn Te-au țintuit,
Am căzut, Iisuse, am căzut,
Nu puteam să văd ce am văzut,
Nu puteam s-aud ce-am auzit..

Două clipe și m-am ridicat
Și mai hotărâtă să trăiesc,
Fiindcă nu puteam să-L părăsesc
Pe Iisus, iubitul meu băiat..

M-ai dat mamă lui Ioan cel blând,
Dar prin el tot neamul omenesc
Trebuia ca Mamă să-l iubesc
Și să-i port de grijă în curând.

Ai murit și ai scăpat de chin
Între doi tâlhari ca un tâlhar,
Iar soldații se uitau la zar
Ca să-Ți ia cămașa cea de in.

Apoi de pe Lemn Te-au coborât
După ce în coastă Te-au străpuns,
Doi bătrâni plângând, cu mir Te-au uns,
Timpul se făcuse prea urât..

Eu Te-am uns cu lacrimi, ei cu mir,
Magdalena, biata, hohotea,
Mă uitam cu milă și la ea,
Și apoi Te-au dus la cimitir.

Mă uitam cum Te-au pecetluit,
În mormânt dorindu-Te pe veci;
Eu știam că mult n-o să petreci,
Ci-o să ieși de-acolo preaslăvit!

Numărat-am clipele - mă crezi? -
Rămânând mereu lângă mormânt.
Fiul meu și Domnul meu Cel Sfânt,
Cât doream să văd că înviezi!..

Și-a venit și clipa în sfârșit
Când lumina Ta S-a arătat,
Când soldații s-au înspăimântat:
Piatra cu sigiliu s-a ferit!

Și-ai ieșit, Băiatul meu frumos,
Mai frumos ca soarele fiind,
Te sorbeam, privindu-Te cu jind,
Fiul meu și Domnul meu Hristos!..

Pe pământ atâția ani s-au dus,
Dar în cer o clipă a trecut,
Aș lua-o iar de la-nceput
Lângă Tine, dragul meu Iisus..

Mi-ai dat stăpânire sus în Rai,
Dar și jos spre oameni eu privesc,
Îi ajut când ei mă pomenesc,
Mijlocesc ca har Tu să le dai.

Și aștept să vină marea Zi
Când vei judeca și buni și răi,
Când Ți-i vei chema pe mieii Tăi
Și cu ei în veci de veci vei fi!
amin

OMUL ULTIMULUI VEAC - de Eliana Popa

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)



Trăim veacul neștiinței, veacul orb și-ntunecat
Întuneric și prostie, oricât am evoluat.
Când în curgerea de vremuri, ani și veacuri, și milenii,
Huzurind în lux și patimi, s-au tot ridicat viclenii!
Căci pe tronuri fastuoase stă minciuna cocoțată
Și dreptatea șade tristă, nevăzută și uitată!

Astăzi nu mai e iubire și-a ajuns să cântărească
Mult mai greu decât un suflet, toată slava pământească.
Banul, aurul și moda, știința și tehnologia
Au adus în lume ura, dezbinarea și hoția
Viața-și toarce lin fuiorul peste oameni, peste fire
Mulți trăiesc în nepăsare, mulți rămân în nesimțire.

Și-n banchetul viețuirii, prea puțini mai vor a ști
Că-ntr-o zi, cum spune Cartea, Tu, Hristoase vei veni!
Merg grăbiți dansând cu moartea, braț la braț în jocul ei
Și evoluînd în știință, tind s-ajungă dumnezei!
Toți savanții care-aduc tehnici și invenții-n toate,
Au uitat că peste ei este Altul ce socoate!

Căci deasupra lor stă-n slavă, Cel ce e al lumii Faur
Cel ce-a pus în lut suflare, nu în pietre sau în aur!
Cel ce e stăpân pe viață și peste eternitate
Geaba știința îi înălță căci nu sunt stăpâni pe moarte.
Tinerețea-aprinde-n trupuri patimi care-și cer tributul
Simțurile pervertite vor s-atingă absolutul!

Tulbure, izvor de ură curge-n suflet de ateu
Căci prin oameni, duhuri rele duc război cu Dumnezeu
Și fiind orbiți de patimi pentru ele, banii-aruncă
Viclenind frate pe frate, unii pe-alții se mănâncă!
Blasfemii nemaivăzute, pun în joc pe scena lumii
Pederaștii cei de astăzi, mai ceva decât nebunii!

S-a scârbit întreaga fire de atâta răutate
Norii nu-și mai varsă ploaia, pomul nu mai face roade,
Plânge codrul sub secure, fiarele își mută locul
Razele ce ies din soare ard pământul precum focul!
Iernile fără zăpadă, zilele parcă mai scurte
Sate-aproape părăsite în vălcelele tăcute!

Doar când va veni necazul și va bate ceasul rău
Vor lua cu toți aminte că e-n ceruri Dumnezeu.
Doar atunci toți îngâmfații vor fi rușinați de îngeri
Și bogații vor fi goi, vor gusta amar și plângeri
Și-acest timp al judecății, iată, parcă stă să vie,
După cum e scris în Carte și la Ioan în proorocie

Doamne-al slavilor înalte, Tatăl celor în nevoi,
Ai văzut fărădelegea și Te-ai mâniat pe noi?
Fiindcă semne sunt destule, însă cine să le vadă?
Și-n genunchi, la rugăciune, cine, Doamne, să mai șadă?