DOAMNE, DE-AS PUTEA!

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

   Doamne, de-as putea s-adun tot nectarul florilor,
L-as preface-n leac divin si l-as da oamenilor,
Ca acei ce-l vor gusta sa se vindece de rau,
Sa iubeasca si sa fie robi supusi la Tronul Tau.

   Si-as culege-n dimineti, roua primaverilor,
Si as racori cu ea, arsita durerilor.
 Si as strange-n nopti senine, toata pulberea din stele,
 Ca sa-mbrac in stralucire, crucea celor in durere.

   As mai strange-n partitura, glasul ploilor de toamna,
Si as face cant de leagan, pruncilor fara de mama,
Si as strange-n veri toride, roada parguita-n grane,
 Pentru pantece flamande să framant un colt de paine.

   Din icoane-as chema harul care se ascunde-n ele,
Si l-as picura pe pleoape, ochilor fara vedere,
Din altare-as strange ruga si as face-o prescurele,
Ca sa fie hrana Sfanta, pentru vremurile grele.

   Din cascade-as lua puterea apelor involburate,
 Ca sa trag spre Inviere toate sufletele moarte,
 De-as putea le-as face toate, dupa cum as sti ca-i bine,
Dar pentru ca sunt tarana, Doamne-mi pun nadejdea-n Tine!

                      Preot Ioan.