O, MĂICUTĂ INDURERATĂ!

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

O, Maicută indurerată,
Langă Crucea stai plecată,
Si privesti cu mare jele,
La a lui Iisus durere.

De pe Cruce ti-L coboară,
 Si-n giulgiu ti-L infasoară,
Vegheati de un heruvim,
Iosif, Ioan si Nicodim.

Pe obraz lacrima-ti curge,
Dar mai rău, sufletu-ti plange,
Nu bocesti, soptesti durerea,
 Ce-i mai amară ca fierea.

Cand usor mana-ti strecori,
Pe sub a Lui subtiori,
Si-i mângâi obrazul sânt,
Si-i dai ultimul sărut!

Sărutarea sufletească,
Nu-i aceea pamantească,
Nu-i sărutul efemer,
 E sărut venit din cer!

,, - Fiul Meu, Prea Mult Iubit,
 De Gavriil bine vestit,
Cum Te-au răstignit pe Cruce,
 Tu, Lumina mea cea dulce!

Ai tămăduit dureri,
 Ai adus doar mangaieri,
 Si ti-au dat povară a duce,
 Si mie chinul a-Ti plange!

Cate lacrimi voi varsa,
 Ca să sting durerea mea,
 Să curgă izvor curat,
 să-Ti spăl Trupu-nsangerat.

Să-nflorească in răni crinii,
Si să-ti scot din frunte spinii,
 Să-ti acopăr trupul Prea Sfânt,
 Nu cu giulgiul in mormânt.

Ci să-ti tes pentru-ngropare,
Doar din flori de lăcrămioare,
 Mandra haină imparatească,
In veci să nu putrezească!

Unde-i frumusetea Ta,
Ce-a făcut oamenii cu ea?
 Pietrele s-au despicat,
 Soarele s-a-ntunecat!

Numai ei, răstignitorii,
Fariseii, trădătorii,
Au privit cu nepăsare,
 La durerea Ta cea mare!

Dulcea Mea Lumină Dulce,
In mormântul nou Te-or duce,
Maine-n zori vei invia,
 Veselind pe Maica Ta!

Preacurată si Prea Bună,
Tu, Curata mea Stapană,
 Lasa-mă, azi si pe mine,
Să plang si eu langă tine!

Că si eu L-am pus pe Cruce,
 Si-acum lacrima imi curge,
Ca si păcatele mele,
 Ti-au adus această jele!

Si eu L-am incununat,
Si obrazul i-am scuipat,
 Dar te rog Maica plangand,
Să mă-mpaci cu Domnul Sfant.

  Preot Ioan.