
Mi-am amintit de tine ,atâta de târziu,
Mi-ai mai rămas Hristoase ?Mai ești în mine ,viu ?
O lacrimă sărată, îmi spune, că îmi ești ,
În fiecare clipă ,a vieții, mă păzești !
Cînd trec printr-o răscruce, cuvintele mă dor ,
Și mor cu tine Doamne ,prin moarte mă strecor .
Dar nu mă las învinsă ,puterea tu mi-o dai ,
Privesc senină cerul ,și mă gîndesc ,la rai .
Voi prinde -acele vremuri ,cînd vei venii pe-un nor ?
Să-ți spun cu ce-am greșit, să-ți spun ,cît te ador ?
Nu știu ce va să vină ,nu știu, și nici nu-mi pasă ,
Te simt pe-orice cărare ,te simt la mine-acasă .
Cuvintele -mi sunt fade ,atât de neînsemnate ,
Dar cer pentru tot omul ,iubire ,sănătate.
Ca florile-n grădină, se ofilesc ,și plâng,
Isuse ,vino acuma ,în brațe să te strâng!
Să-ți mulțumesc smerită, că m-ai păzit,mereu ,
Și atunci cînd simt că -n lume ,ești numai Tu ,și eu !
Autor
Ciabrun Marusia