marți, 15 ianuarie 2019

LANŢUL SFÂNTULUI APOSTOL PETRU

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)


In această lună în ziua șaisprezecea,amintirea cinstitului lanț al Sfântului Apostol Petru:
Biserică făcându-te Treimii Celei mai presus de toate, sfinţeşte, luminează şi împlineşte cererile celor ce te cinstesc pe tine cu credinţă, în sfântă casa ta; şi dă dezlegare de toate smintelile celui viclean, care năvălesc asupra celor ce roagă pe Hristos, cu stăruinţă, Sfinte Apostole Petru.
Ca pe un întâistătător între înţelepţii Apostoli şi ca pe un purtător al cheilor Împărăţiei Cerurilor, te lăudăm pe tine cu credinţă, Apostole şi sărutăm cu cuget curat lanţurile ce ai purtat, ca un făcător de rele, stricând facerile de rău ale vrăjmaşului. Roagă-te Domnului Hristos să ne izbăvim de acestea.
Tot în această zi pomenirea sfinților mucenici și frați buni:Pevsip,Elasip si Mesip și a bunicii lor,Neonila,pomenirea Sfântului mucenic Danact,citețul,a Sfântului noului sfințit mucenic Damaschin,care a mărturisit în anul 1771.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne și ne mântuieşte pe noi. AMIN!


Bucură-te, Comoară a Cuvântului aşezată la temelia Bisericii lui Hristos,
Păstrătorul cheilor mântuirii cu care descui inimile doritoare de tainic înţeles,
Casă a înţelepciunii zidită pe Piatra Cea veşnică,
Oglindă a tainelor Duhului închipuind adâncimea vrednică,
Făclie aprinsă de scânteia dragostei dumnezeişti,
Acoperământ de lumină peste minţile îngereşti,
Vas în care s-a turnat băutura cea tare a râvnei pentru Hristos,
Înălţime a urmării, ce cu paşii iubirii a ajuns pe muntele luminos,
Împreună-liturghisitor cu îngerii în Împărăţia cea nesfârşită,
Cunună a laudelor arătată de Hristos pentru râvna cea multă,
Urcarea treptelor Crucii cu paşii întăriţi de Duhul Sfânt,
Mireasmă a sfinţeniei din crinul înţelegător al Înţeleptului Cuvânt,
Lanţ al iubirii cu care ai înconjurat Biserica încredinţată spre întărire,
Slujitor al Cuvântului al cărui glas mărturiseşte veacurilor darul de mântuire,
Horă a gândurilor ce preînchipuie lanţul iubirii dumnezeieşti,
Purtătorul legăturii păcii cu care înconjori inimile duhovniceşti,
Stea strălucită de lumina Cuvântului înţelepciunii,
Masă duhovnicească spre întâmpinarea următorilor desăvârşirii,
Chimval ce mărturiseşte tuturor dorul dumnezeiesc al Cuvântului,
Piatra cea nesfărâmată pe care s-a aşezat Biserica Stăpânului.


vineri, 11 ianuarie 2019

În toată vremea

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)



Doamne , în toată vremea eu mă gândesc la Tine
Și vreau să mă golesc de rău și de lucruri străine
Pe zi , pe noapte , în ceasul bun sau în cel rău
Chemat vreau să mă las de blând glasul Tău

În mine ai intrat cu laptele din mama supt
Și împotriva Ta n-am vrut ca să mă lupt
Totul a venit din moștenirea cea străveche
Văzută cu ochii și auzită de ureche

Sufletul flămând după cer și dragoste de Țară
Mi-au liniștit pornirea și urletul de fiară
Îngândurat și slab în goala mea singurătate
Adânc am oftat după adevăr și după dreptate

Și tot ce a fost , prin amintire se apropie de mine
Precum o moștenire veche ce din istorii vine
Odihna-n mine , cu pace s-a așternut de mult
Șirul zilelor se duce , trece și pasul lor ascult

E miezul nopții , vântul rece se aude prin grădină
Și timp mai este până sosi-va raza de lumină
Cânta-vor și cocoșii , se-mprăștie și ceața
Gândesc cu ochii-nchiși , ce-aduce dimineața

Te simt în mine Doamne , te simt cum stai ascuns
În somnul de odihnă ce-ncet și lin m-a pătruns
Ai fost mereu în lume , vei fi-n eternitate
Liniște și pace , daruri binecuvântate.

11 Ian.2019

Arhivă blog

BLOGURILE MELE LE GASITI AICI !

Postări populare

INTRĂ SI AICI :

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!