Dragostea

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

Dragostea cere efort la început, dar pe urmă dă multă odihnă... Când un om are îndelungă răbdare si bunătate, acestea arată că are iubire în el. Iar când nu are îndelungă răbdare, milă si bunătate, este lipsit de dragoste, lipsit de Dumnezeu. Sfântul Cosma Etolianul ne spune: “Am văzut două iubiri care mântuiesc si acestea sunt iubirea către Dumnezeu si iubirea către aproapele“.

Ce ne cere Dumnezeu? 

Să-L iubim cu toată inima, puterea si fiinta noastră; să-l iubim pe aproapele nostru ca pe noi însine. Să ne schimbăm purtarea si Acela ni se dăruieste nouă, ne deschide raiul. Si totusi nu facem asta, si ne chinuim.

 * De aceea noi, crestinii, prin iluminarea lui Dumnezeu, putem multe. Putem face multă milostenie si îndeosebi milostenie sufletească, care are o valoare uriasă. Trebuie să începem toti o nouă cruciadă de milostenie pentru aproapele nostru. Să-l ajutăm pe aproapele nostru nu atât pe plan economic, cât duhovnicesc.

DOAMNE, DE-AS PUTEA!

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

   Doamne, de-as putea s-adun tot nectarul florilor,
L-as preface-n leac divin si l-as da oamenilor,
Ca acei ce-l vor gusta sa se vindece de rau,
Sa iubeasca si sa fie robi supusi la Tronul Tau.

   Si-as culege-n dimineti, roua primaverilor,
Si as racori cu ea, arsita durerilor.
 Si as strange-n nopti senine, toata pulberea din stele,
 Ca sa-mbrac in stralucire, crucea celor in durere.

   As mai strange-n partitura, glasul ploilor de toamna,
Si as face cant de leagan, pruncilor fara de mama,
Si as strange-n veri toride, roada parguita-n grane,
 Pentru pantece flamande să framant un colt de paine.

   Din icoane-as chema harul care se ascunde-n ele,
Si l-as picura pe pleoape, ochilor fara vedere,
Din altare-as strange ruga si as face-o prescurele,
Ca sa fie hrana Sfanta, pentru vremurile grele.

   Din cascade-as lua puterea apelor involburate,
 Ca sa trag spre Inviere toate sufletele moarte,
 De-as putea le-as face toate, dupa cum as sti ca-i bine,
Dar pentru ca sunt tarana, Doamne-mi pun nadejdea-n Tine!

                      Preot Ioan.