”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.”
(Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)
O, Maicută indurerată,
Langă Crucea stai plecată,
Si privesti cu mare jele,
La a lui Iisus durere.
De pe Cruce ti-L coboară,
Si-n giulgiu ti-L infasoară,
Vegheati de un heruvim,
Iosif, Ioan si Nicodim.
Pe obraz lacrima-ti curge,
Dar mai rău, sufletu-ti plange,
Nu bocesti, soptesti durerea,
Ce-i mai amară ca fierea.
Cand usor mana-ti strecori,
Pe sub a Lui subtiori,
Si-i mângâi obrazul sânt,
Si-i dai ultimul sărut!
Sărutarea sufletească,
Nu-i aceea pamantească,
Nu-i sărutul efemer,
E sărut venit din cer!
,, - Fiul Meu, Prea Mult Iubit,
De Gavriil bine vestit,
Cum Te-au răstignit pe Cruce,
Tu, Lumina mea cea dulce!
Ai tămăduit dureri,
Ai adus doar mangaieri,
Si ti-au dat povară a duce,
Si mie chinul a-Ti plange!
Cate lacrimi voi varsa,
Ca să sting durerea mea,
Să curgă izvor curat,
să-Ti spăl Trupu-nsangerat.
Să-nflorească in răni crinii,
Si să-ti scot din frunte spinii,
Să-ti acopăr trupul Prea Sfânt,
Nu cu giulgiul in mormânt.
Ci să-ti tes pentru-ngropare,
Doar din flori de lăcrămioare,
Mandra haină imparatească,
In veci să nu putrezească!
Unde-i frumusetea Ta,
Ce-a făcut oamenii cu ea?
Pietrele s-au despicat,
Soarele s-a-ntunecat!
Numai ei, răstignitorii,
Fariseii, trădătorii,
Au privit cu nepăsare,
La durerea Ta cea mare!
Dulcea Mea Lumină Dulce,
In mormântul nou Te-or duce,
Maine-n zori vei invia,
Veselind pe Maica Ta!
Preacurată si Prea Bună,
Tu, Curata mea Stapană,
Lasa-mă, azi si pe mine,
Să plang si eu langă tine!
Că si eu L-am pus pe Cruce,
Si-acum lacrima imi curge,
Ca si păcatele mele,
Ti-au adus această jele!
Si eu L-am incununat,
Si obrazul i-am scuipat,
Dar te rog Maica plangand,
Să mă-mpaci cu Domnul Sfant.
Preot Ioan.
