C L O P O T U L si T O A C A

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

  DICTON LATIN: "Signaclocca, vivos voces, mortuos plango et fulgura frango", adica "Dangătul clopotului cheam pe cei vii, plange pe cei morti si alungă fulgerele".  
                                                     

                                              CLOPOTUL BISERICII

           Numele de clopot vine din limba slavonă: Klapati - a lovi. Dangătul clopotului anuntă inceputul Sfintei Liturghii si spune: Veniti, Veniti, Veniti, duminica la Sfanta Liturghie pentru că sufletul să vi-l mantuiti. Dangătul clopotului cheamă pe cei vii, plange pe cei morti si alungă grindina! Se spune ca Noe in timpul potopului dădea drumul păsărilor să zboare. Cand vedea că va veni furtuna, bătea toaca chemandu-le in corabie. Cele care nu tineau seama de chemarea toacăi, piereau in furtună. La fel ca si păsările acelea vor pieri si crestinii ortodocsi care nu vin la Sfanta Liturghie cand aud glasul toacăi si al clopotului. Cand un copil moare in pantecele mamei sale este apoi ingropat in pămant. Astfel el pleacă din intuneric in intuneric. Asemenea este si cu cel care nu participă in fiecare duminică la Sfanta Liturghie: trăieste in intuneric (spiritual) pe lumea aceasta, iar după moarte merge intr-o beznă mult mai intunecată si mai infricosătoare. Asadar: CINE ARE MINTE, SA IA AMINTE!
                        Preot Ioan.                  

                                                I N F R I C O S A T A   J U D E C A T Ă      

                                                         I U B I T I   C R E D I N C I O S I

In duminici si in sărbători, dangătele clopotelor ne cheamă să inaltăm rugăciuni fierbinti după modelul celor pe care le-a inăltat Iisus Hristos in Gradina Ghetsimani. Nimeni nu se poate mantui dacă nu vine cu regularitate la Sfanta Biserică Ortodoxă, asa cum nimeni din cei ce n-au urcat pe corabie nu s-au mantuit ci au pierit. Muzica clopotelor rasună ca o chemare venită de sus: "Veniti, să vă pocăiti! Veniti să vă spovediti si să vă impărtăsiti! VENITI, SA VĂ MANTUITI! Veniti... Acei credinciosi care au ascultat glasul clopotului, la  Infricosata Judecată vor auzi glasul Mantuitorului care le va spune: "Veniti, binecuvantatii Tatălui meu de mosteniti Impărătia Cerurilor cea gatită vouă de la intemeierea lumii" (Matei 25:34). Celor care n-au luat in seamă chemarea clopotului si in loc să vină la Biserică s-au dus la piată, la targ, la carciumă, s-au dus... vor auzi din gura Mantuitorului: "Duceti-vă de la Mine, blestematilor, in focul cel de veci, care este gătit diavolului si ingerilor lui" (Matei 25:41).
                     

                                                     T O A C A

Toaca de mană este o scandură cam de 3-4 m lungime si vre-o 7-10 cm latime. In ea se bate cu un ciocănel. Sunetul toacei este semnalul de adunare a crestinilor la priveghere si rugăciune si mai inchipuie si sunetul iesit din cuiele bătute in mainile si picioarele Mantuitorului Iisus Hristos, cand l-au pironit pe Sfanta Cruce. Inconjurarea Sfintei Biserici Ortodoxe, in timp ce se bate toaca semnifica predicarea si răspandirea Sfintei Evanghelii in toată lumea (Matei 28:19). Sfantul Simeon al Tesalonicului spune ca: "Sunetul toacăi inchipuie trambita Arhanghelului care va suna a doua venire a lui Iisus Hristos".
                                                                                                                           Preot Ioan.

EVANGHELIA ZILEI Ev. Luca 15, 11-32

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

Zis-a Domnul pilda aceasta: un om avea doi fii. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: tată, dă-mi partea care mi se cuvine din avere; atunci el le-a împărţit averea. Dar, nu după multe zile, feciorul cel mai tânăr, strângându-şi toate, s-a dus într-o ţară depărtată; şi acolo şi-a risipit toată averea, vieţuind în desmierdări. Şi, după ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în ţara aceea şi el a început să fie în lipsă. Şi, ducându-se, s-a lipit el de unul din locuitorii acelei ţări şi acesta l-a trimis la ţarinile sale să pască porcii. Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele ce mâncau porcii, însă nimeni nu-i da. Dar, venindu-şi în fire, a zis: câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier de foame! Mă voi scula şi mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi. Şi, sculându-se, a venit la tatăl său. Iar pe când era încă departe, l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă; şi, alergând, a căzut pe grumajii lui şi l-a sărutat. Atunci i-a zis feciorul: tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Iar tatăl a zis către slujitorii săi: aduceţi haina cea mai bună şi-l îmbrăcaţi; puneţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui; apoi aducând viţelul cel îngrăşat îl junghiaţi. Să mâncăm şi să ne veselim; căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. Şi au început să se veselească. Iar feciorul lui cel mare era la ţarină; când s-a întors şi s-a apropiat de casă, el a auzit cântece şi jocuri. Atunci, chemând pe unul dintre slujitori, l-a întrebat: ce înseamnă acestea. Iar acela i-a răspuns: fratele tău a venit şi tatăl tău a junghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos. Şi s-a mâniat şi nu voia să intre; dar tatăl lui, ieşind, îl ruga. Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: iată de atâţia ani îţi slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta; şi mie tu niciodată nu mi-ai dat un ied, să mă veselesc cu prietenii mei. Dar când a venit acest fiu al tău, care a mâncat averea ta cu desfrânatele, ai junghiat pentru el viţelul cel îngrăşat. Însă tatăl i-a zis: fiule, tu în toată vremea eşti cu mine şi toate ale mele, ale tale sunt; se cuvenea însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat.