Viata, nevointele si patimirea Sfîntului, slavitului si întru tot laudatului Apostol Pavel

Sfîntul Apostol Pavel, care mai înainte de apostolie se numea Saul, era de neam iudeu din semintia lui Veniamin. El s-a nascut în Tarsul Ciliciei, din parinti cinstiti, care mai înainte au petrecut în Roma, apoi s-au mutat în Tarsul Ciliciei cu cinstitul titlu de cetateni romani, pentru care Pavel s-a si numit roman. El era rudenie cu Sfîntul întîiul Mucenic si Arhidiacon Stefan. A fost dat de parintii sai în Ierusalim la învatatura cartii si a toata legea lui Moise si a fost ucenic al slavitului dascal Gamaliel. El avea un prieten la învatatura, cu care împreuna era ucenic, pe Varnava, care s-a facut dupa aceea apostol al lui Hristos si se deprinsese bine la legea parinteasca, era foarte rîvnitor dupa ea si se lipise de farisei.

Pe vremea aceea, în Ierusalim si în cetatile dimprejur, precum si prin sate, se raspîndise buna vestire a lui Hristos, de catre sfintii apostoli. Si ei aveau multa întrebare cu fariseii, cu saducheii si cu toti carturarii si învatatorii legii evreiesti, carora, propovaduitorii lui Hristos le erau urîti si prigoniti. Deci, Saul ura si el pe Sfintii Apostoli si nici nu voia sa auda propovaduirea lor cea despre Hristos, iar pe Varnava, care era acum apostol al lui Hristos, îl batjocorea, vorbind hule împotriva lui Hristos.

Pe cînd rudenia lui, Sfîntul Mucenic si Arhidiaconul Stefan, era ucis cu pietre de catre evrei, lui Saul nu numai ca nu-i era jale de sîngele care se varsa fara de vina a rudeniei sale, ci se învoia la acea ucidere si pazea hainele evreilor celor ce ucideau pe Stefan. Deci, luînd putere de la arhierei si de la batrîni, facea mult rau Bisericii. El intra în casele credinciosilor, de unde tîra pe barbati si pe femei si îi ducea în temnite. Nu era destul ca prigonea pe credinciosii din Ierusalim, dar s-a dus si în Damasc cu scrisoare arhiereasca, suflînd cu izgonire si cu ucidere contra ucenicilor Domnului, vrînd ca si acolo, de va afla barbati si femei crezînd în Hristos, sa-i prinda si sa-i duca legati la Ierusalim. Aceasta a fost pe vremea împaratiei lui Tiberiu.

Apropiindu-se el de Damasc, deodata l-a stralucit o lumina din cer si, cazînd la pamînt, a auzit un glas, zicîndu-i: Saule, Saule, pentru ce ma prigonesti? Iar el, înspaimîntîndu-se, a zis: Cine esti, Doamne? Iar Domnul a zis: Eu sînt Iisus, pe Care tu îl prigonesti. Cu greu îti este tie a lovi cu piciorul împotriva boldului. Iar el, tremurînd si înspaimîntîndu-se, a zis: Doamne, ce îmi poruncesti sa fac? Iar Domnul i-a zis: Scoala-te si intra în cetate si ti se va spune ce ti se cade sa faci.

Asemenea s-au înspaimîntat si ostasii care erau cu Saul, minunîndu-se pentru ca glasul care graia lui Saul îl auzeau, dar nu vedeau pe nimeni. Atunci Saul, sculîndu-se de la pamînt si deschizîndu-si ochii sai, n-a vazut pe nimeni, pentru ca orbise de ochii cei trupesti, începînd a i se lumina ochii cei duhovnicesti. Deci, altii l-au luat de mîna si l-au dus în Damasc, unde a petrecut trei zile, fara sa vada, nemîncînd, nici bînd nimic, ci rugîndu-se neîncetat. În Damasc era si Sfîntul Apostol Anania, caruia i se aratase Domnul în vedenie si caruia i-a poruncit sa-l caute pe Saul, care locuia în casa unui om, anume Iuda; deci, sa se duca acolo si sa-i lumineze ochii lui cei trupesti prin atingere, iar pe cei sufletesti prin Sfîntul Botez.

Atunci Anania a raspuns: Doamne, am auzit de la multi despre barbatul acesta, cîte rautati a facut sfintilor Tai în Ierusalim, si chiar aici a venit cu putere sa lege pe toti cei ce cheama numele Tau! Iar Domnul a zis catre dînsul: Mergi fara de frica, fiindca acesta Îmi este vas ales, ca sa poarte numele Meu înaintea neamurilor, împaratilor si fiilor lui Israil, pentru ca îi voi spune cîte i se cade lui sa patimeasca pentru numele Meu. Sfîntul Anania, mergînd dupa porunca Domnului si gasind pe Saul, si-a pus mîinile peste dînsul. Atunci, deodata au cazut de pe ochii lui niste solzi si îndata a vazut. Apoi, sculîndu-se, s-a botezat si s-a umplut de Duhul Sfînt, care l-a sfintit pe el spre apostoleasca slujba, fiind numit din Saul, Pavel. Dupa aceea, Pavel a început prin sinagogi a propovadui pe Hristos, ca este Fiul lui Dumnezeu; iar cei ce-l auzeau se mirau toti si ziceau: Oare nu este acesta acela care în Ierusalim gonea pe cei ce chemau numele lui Iisus Hristos? Aici n-a venit oare ca sa lege pe unii ca aceia si sa-i duca la arhierei? Dar iata ca el mai mult se întareste si tulbura pe evreii care petrec în Damasc, atragîndu-i pe dînsii catre Iisus Hristos.

    Atunci iudeii s-au umplut de mînie asupra lui si s-au sfatuit sa-l omoare. Ei strajuiau portile cetatii ziua si noaptea ca sa nu poata scapa de dînsii. Dar ucenicii lui Hristos, care erau în Damasc cu Anania, aflînd de sfatul iudeilor, ca vor sa-l ucida pe Pavel, l-au luat noaptea si l-au lasat într-o cosnita peste zidul cetatii. Deci, plecînd el din Damasc, nu s-a întors la Ierusalim, ci mai întîi s-a dus în Arabia, precum despre aceasta scrie catre Galateni: Nu m-am lipit de trup si sînge, nici m-am suit în Ierusalim la apostolii cei mai înainte de mine ci m-am dus în Arabia, si de acolo m-am întors iarasi în Damasc; iar mai pe urma, adica dupa trei ani, m-am dus în Ierusalim, ca sa vad pe Petru. 

Venind în Ierusalim, Sfîntul Pavel se ispitea sa se lipeasca de ucenicii Domnului, iar ei se temeau de dînsul, necrezînd ca este ucenicul Domnului. Sfîntul Apostol Varnava, vazîndu-l si întelegînd întoarcerea lui spre Hristos, s-a bucurat si l-a dus la apostoli. Iar el le-a spus lor, cum a vazut în cale pe Domnul, ce i-a zis si cum în Damasc propovaduia numele lui Iisus Hristos. Deci Sfintii Apostoli, auzind aceasta, s-au umilit si, de bucurie, slaveau pe Domnul Hristos, iar Sfîntul Pavel si în Ierusalim se întreba cu iudeii si cu elinii pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos.

Odata, stînd în biserica si rugîndu-se, a ramas uimit si a auzit pe Dumnezeu, zicîndu-i: Sîrguieste-te si iesi degraba din Ierusalim, fiindca aici nu vor primi marturia ta pentru Mine. Iar el a zis catre Domnul: "Singuri iudeii stiu ca eu puneam în temnita si bateam prin adunari pe cei ce credeau în Tine, iar cînd se varsa sîngele lui Stefan, marturisitorul Tau, stateam singur acolo, pentru ca si eu voiam uciderea lui si pazeam hainele celor ce-l ucideau pe el". Atunci Domnul a zis catre dînsul: Mergi, ca Eu te voi trimite pe tine la neamuri departe!

   Dupa vedenia aceasta, Sfîntul Pavel, desi voia sa mai zaboveasca în Ierusalim cîteva zile, ca sa se îndulceasca de frati si de vorbele apostolilor, însa nu se putea, fiindca aceia cu care se întreba despre Hristos, se pornisera spre mînie si cautau sa-l ucida. Dar fratii, întelegînd aceasta, l-au dus în Cezareea si l-au lasat în Tars, unde Sfîntul Pavel a petrecut învatînd poporul cuvîntul lui Dumnezeu, pîna ce a venit Varnava de l-a luat si l-a dus în Antiohia. Acolo, învatînd în biserica un an întreg, mult popor a întors la Hristos; numindu-i pe ei crestini. Dupa împlinirea anului, amîndoi Sfintii Apostoli, Varnava si Pavel, s-au întors în Ierusalim si au spus Sfintilor Apostoli cum darul lui Dumnezeu a lucrat în Antiohia si cum Biserica lui Dumnezeu din Ierusalim s-a veselit foarte mult. Apoi, a adus multa milostenie de la antiohienii cei de bunavoie datatori, pentru fratii cei saraci si scapatati, care petreceau în Iudeea; deoarece pe atunci, împaratind Claudie, era foarte mare foamete, dupa proorocia Sfîntului Agav, care era unul din cei saptezeci de ucenici.

Plecînd ei din Ierusalim, s-au dus iarasi în Antiohia, unde petrecînd cîtva timp în post si rugaciuni, în slujba dumnezeiestii Liturghii si în propovaduirea cuvîntului lui Dumnezeu, Duhul Sfînt a voit sa-i trimita pe dînsii la popoare spre propovaduire, zicînd catre cei mai mari ai Bisericii din Antiohia: Deosebiti-Mi pe Varnava si pe Pavel la lucrul pentru care i-am chemat pe dînsii. Atunci ei, postind, rugîndu-se si punîndu-si mîinile pe dînsii, i-au eliberat, iar Pavel si Varnava, fiind trimisi de Duhul Sfînt, s-au dus în Seleucia. Apoi, de acolo au plecat în Cipru si, venind în Salamina, au vestit Cuvîntul lui Dumnezeu în adunarile iudeilor.

Dupa aceea, strabatînd insula pîna la Iafa, au aflat pe un oarecare prooroc iudeu vrajitor si mincinos, cu numele Bariisus sau Elimas, care era împreuna cu antipatul Serghie Pavel, barbat întelept. Acest antipat, chemînd la dînsul pa Varnava si pe Pavel, încerca sa auda de la dînsii cuvîntul lui Dumnezeu. Deci, a crezut cele graite de dînsii. Dar Elimas vrajitorul se împotrivea lor, cercînd sa întoarca pe antipat de la credinta. Iar Sfîntul Pavel umplîndu-se de Duhul Sfînt si cautînd spre acel vrajitor, a zis: "O, plinule de toata înselaciunea si rautatea, fiu al diavolului, vrajmas a toata dreptatea, nu încetezi a razvrati caile Domnului cele drepte? Acum, iata, mîna Domnului sa fie peste tine si vei fi orb, nevazînd soarele pîna la o vreme!" Atunci, deodata a cazut peste dînsul o ceata si întuneric si, pipaind, cauta povata. Antipatul, vazînd cele ce se facusera, a crezut, minunîndu-se de învatatura Domnului. Împreuna cu dînsul a crezut si mult popor, iar Biserica lui Hristos se înmultea. Sfîntul Pavel si cei ce erau cu el, plecînd de la Iafa, au mers în Perga Pamfiliei si de acolo în Antiohia Pisidiei, care este alta, afara de Antiohia cea mare a Siriei.

      Acolo a propovaduit pe Hristos, pîna ce multi au crezut. Iar zavistnicii iudei, au îndemnat pe mai marii cetatii, care erau de pagînatatea elineasca, sa izgoneasca cu necinste din cetate si din hotarele lor pe sfintii apostoli. Iar ei, scuturînd praful de pe picioarele lor, au plecat în Iconia, unde, petrecînd multa vreme, au îndraznit la propovaduirea cuvîntului. Acolo au adus la credinta multime multa de iudei si elini, nu numai cu propovaduirea, ci si cu semne si minuni, care se faceau prin mîinile lor. Acolo au adus la credinta si pe Sfînta fecioara Tecla, facînd-o mireasa a lui Hristos. Iudeii care nu crezusera au îndemnat pe elini, cu mai marii lor, sa ocarasca pe apostoli si sa-i ucida cu pietre. Ei, aflînd de aceasta, au fugit în partile Liconiei, în Listra, Derbe si în cele din jurul lor. Acolo au fost binevestitori, caci au ridicat în picioare, cu numele lui Hristos, pe un om schiop din nastere, care nu umblase niciodata si care îndata a sarit si umbla. Poporul, vazînd aceasta minune, si-a ridicat glasul, zicînd: Zeii, asemanîndu-se oamenilor, s-au pogorît la noi.

Ei numeau pe Varnava, Die, iar pe Pavel, Hermes. Deci, aducînd tauri si împletindu-le cununi, voiau sa le faca jertfe. Dar Varnava si Pavel, rupîndu-si hainele de pe ei, au venit între popor strigînd si zicînd: "Oamenilor, de ce faceti aceasta, ca si noi sîntem oameni patimasi ca si voi". Apoi, au început a le vorbi despre un Dumnezeu Care a facut cerul, pamîntul, marea si toate cele dintr-însele; Care da ploaie din cer, rînduieste vremuri roditoare si umple de hrana si de veselie inimile omenesti.

Graindu-le acestea, abia au potolit poporul, ca sa nu le jertfeasca. Deci, petrecînd ei în Listra si învatînd, au venit din Antiohia si din Iconia niste iudei si au îndemnat poporul sa se departeze de apostoli, zicîndu-le: "Aceia nu graiesc nimic adevarat, ci spun numai minciuni". Ei au razvratit si mai rau pe acei oameni, încît pe Sfîntul Pavel, ca pe un mai mare al cuvîntului, l-au batut cu pietre si l-au scos afara din cetate, socotind ca a murit. Dar el, sculîndu-se, a intrat în cetate si a doua zi a plecat cu Varnava în Derbe, binevestind si învatînd pe multi în cetatea aceea, apoi s-au întors iar în Listra, în Iconia si în Antiohia Pisidiei. Aici, întarind sufletele ucenicilor, i-a rugat sa petreaca în credinta si le-a hirotonisit preoti la toate bisericile; apoi, rugîndu-se cu post, i-au încredintat Domnului în Care crezusera.

       Dupa aceea, trecînd Pisidia, au venit în Pamfilia si în Persia, vorbind cuvîntul Domnului si s-au pogorît în Italia. De acolo s-au dus cu corabia în Antiohia Siriei, de unde au fost trimisi de la început de Duhul Sfînt sa propovaduiasca neamurilor cuvîntul Domnului. Deci, ajungînd în cetatea Antiohia, au adunat Biserica si au spus tuturor, cîte a facut Dumnezeu cu dînsii si cîte popoare din neamuri au fost aduse la Hristos. Dupa cîtava vreme, în Antiohia se facuse cearta pentru taierea împrejur, între iudeii si elinii care crezusera. Unii ziceau ca nu este cu putinta a se mîntui fara taierea împrejur, altii socoteau lucrul greu acea taiere împrejur. Pentru aceea a fost nevoie ca Sfintii Apostoli Pavel si Varnava sa se duca în Ierusalim la apostoli si la batrîni ca sa-i întrebe de taierea împrejur si sa le vesteasca ca Dumnezeu a deschis pagînilor usa credintei.

           Aceasta vestire a bucurat foarte mult pe toti fratii Ieru-salimului. Si Sfintii Apostoli si batrînii, sfatuindu-se soborniceste în Ierusalim, au lepadat cu totul taierea împrejur a Legii vechi, ca netrebuincioasa darului cel nou si le-au poruncit sa se fereasca de mîncarile jertfite idolilor si de lucrurile necurate si întru nimic sa nu faca strîmbatate aproapelui. La plecare, cei din Ierusalim au trimis în Antiohia, cu Sfintii Pavel si Varnava, pe Iuda si pe Sila. Ajungînd ei în Antiohia, au petrecut acolo multa vreme, apoi s-au dus iar la neamuri, despartindu-se unul de altul, Varnava a luat pe Marcu, rudenia sa si s-a dus la Cipru, iar Pavel, luînd pe Sila, s-a dus în Sicilia si în Siria si, strabatînd cetatile de acolo, a întarit Bisericile. Apoi, venind în Derbe si în Listra, a taiat împrejur pe Timotei, ucenicul sau, pentru iudeii care cîrteau.

De acolo s-a dus în Frigia si în partile Galatiei. Apoi s-a dus în Misia si voia sa se duca si în Bitinia, dar Duhul Sfînt n-a voit sa-l lase sa se duca acolo. Pentru ca Pavel, fiind în Troada cu cei ce îi urmau lui, i s-a aratat noaptea o vedenie în felul acesta: un barbat oarecare, cu chipul macedonean, statea înaintea lui si-l ruga, zicîndu-i: "Vino în Macedonia si ne ajuta". Pavel a cunoscut, dupa vedenia aceea, ca îl cheama Domnul în Macedonia, ca sa propovaduiasca. Deci, plecînd din Troada, s-a dus la Samotracia, a doua zi la Neapoli si de acolo la Filipi, care este cea dintîi cetate a acestei parti a Macedoniei si colonie romana. Acolo, pe o femeie oarecare, cu numele Lidia, vînzatoare de porfira, învatînd-o credinta în Hristos si botezînd-o, a fost rugat de dînsa sa petreaca în casa ei împreuna cu ucenicii sai.

Pavel, mergînd odata la adunarea bisericeasca spre rugaciune, l-a întîmpinat o fecioara care avea un duh necurat si facea multa dobînda stapînilor sai, vrajind. Ea urma lui Pavel si ucenicilor lui, strigînd: "Acesti oameni sînt slugile Dumnezeului celui de sus, care ne vestesc calea mîntuirii". Aceasta o facea în mai multe zile; iar Pavel, suparîndu-se si întorcîndu-se spre dînsa a certat duhul în numele lui Iisus Hristos si l-a gonit dintr-însa. Stapînii ei, vazînd ca le-au pierit nadejdea cîstigului lor, au prins pe Pavel si pe Sila si s-au dus la boieri si la voievozi, zicînd: "Oamenii acestia ne tulbura cetatea si, fiind evrei, au niste obiceiuri care nu ni se cade a le primi, nici a le face, noi fiind romani".

Voievozii, rupîndu-le hainele, au poruncit sa-i bata cu toiege. Deci, dîndu-le multe batai, i-au bagat în temnita, dar ei rugîndu-se, pe la miezul noptii temnita s-a cutremurat, usile s-au deschis si legaturile s-au dezlegat. Strajerul temnitei, vazînd acest lucru, a crezut în Hristos, i-a dus în casa sa, i-a spalat de rani si s-a botezat cu toata casa, apoi le-a pus masa si s-au întors iar la temnita.

A doua zi, voievozii, caindu-se ca au batut cu asprime pe oamenii cei nevinovati, au trimis la temnita, poruncind sa-i lase liberi si sa se duca unde vor voi. Pavel a zis catre dînsii: "Pentru ce ne-au batut pe noi înaintea poporului, fiind nevinovati si de neam romani si, punîndu-ne în temnita, acum voiesc sa ne scoata? Dar nu asa: Sa vina ei singuri sa ne scoata!" Trimisii, întorcîndu-se, au spus voievozilor cuvintele lui Pavel. Voievozii s-au temut, aflînd ca legatii care i-au batut sînt romani.

     Deci, ducîndu-se, i-au rugat sa iasa din temnita si din cetate. Iesind ei din temnita s-au dus în casa Lidiei, femeia la care gazduise mai înainte si a mîngîiat pe fratii ce se adunasera acolo, sarutîndu-i. Si s-au dus apoi în Amfipoli si la Apolonia, iar dupa aceea au venit în Tesalonic, unde pe multi au cîstigat prin buna lor vestire. Zavistnicii iudei, adunînd pe niste oameni rauclevetitori, au navalit asupra casei lui Iason, unde gazduiau apostolii si, negasind pe apostoli, au prins pe Iason si pe unii din frati, pe care-i dusesera la mai mari cetatii, clevetindu-i ca pe niste potrivnici Cezarului, zicînd ca este alt împarat, care se numeste Iisus. Deci, Iason abia a fost liberat din supararea aceea.

Sfintii apostoli, care se ascunsesera de acei zavistnici, au iesit noaptea din cetate si au mers în Veria. Dar si acolo zavistia evreiasca n-a dat odihna Sfîntul Pavel, pentru ca, înstiintîndu-se evreii din Tesalonic ca Pavel propovaduieste Cuvîntul lui Dumnezeu si în Veria, au mers si acolo, pornind si tulburînd popoarele si ridicîndu-le contra lui Pavel. Deci sfîntul apostol a fost nevoit sa iasa si de acolo, nu ca se temea de moarte; ci, fiind rugat de frati ca sa-si fereasca viata pentru mîntuirea multora. El a fost lasat de ei sa mearga pe lînga mare, iar pe Sila si pe Timotei i-a lasat acolo sa întareasca pe cei nou luminati, pentru ca stia ca iudeii cauta numai capul lui.

Deci, a sezut în corabie si a plecat la Atena. Acolo, vazînd cetatea plina de idoli, se rupea cu duhul, fiindu-i jale de pierzarea atîtor de multe suflete. Se întreba în toate zilele cu iudeii în adunari si în tîrguri, asemenea si cu elinii si cu filosofii lor. Astfel, el a fost dus de ei la Areopag, un loc care se numea asa fiindca se faceau judecatile cele de moarte la capistea lui Area. L-au dus pe el acolo, pe de o parte, pentru ca voiau sa auda ceva nou de la dînsul; iar pe de alta - precum zice Sfîntul Ioan Gura de Aur -, ca sa-l dea judecatii, muncilor si mortii, de vor auzi de la dînsul ceva vrednic de pedeapsa. Sfîntul Pavel, luînd pricina de la o capiste care avea scrisa deasupra: "Necunoscutului Dumnezeu", a început a le propovadui pe adevaratul Dumnezeu, care le era nestiut pîna atunci, zicîndu-le: "Pe care Dumnezeu, nestiindu-l îl cinstiti cu bunacuviinta, pe Acesta si eu Îl propovaduiesc voua!" Si le spunea cele despre Dumnezeu, Ziditorul a toata lumea, pentru pocainta, pentru judecata si pentru învierea mortilor.

Auzind ei de învierea mortilor, unii îsi bateau joc, altii înca voiau sa mai auda despre aceea. Deci, Pavel a iesit din mijlocul lor neosîndit ca un nevinovat, iar Cuvîntul lui Dumnezeu nu era fara de folos si fara de cîstigarea sufletelor, caci unii barbati, lipindu-se de el, au crezut în Hristos, între care era si Dionisie Areopagitul si o cinstita femeie cu numele Damar si altii multi cu dînsii s-au botezat.

Pavel, iesind din Atena, a mers în Corint si a petrecut acolo la un iudeu cu numele Acvila. La dînsul a venit din Macedonia si Sila cu Timotei si slujeau împreuna cuvîntului. Acvila si femeia sa, Priscila, erau cu mestesugul facatori de corturi. Pavel, deprinzîndu-se cu mestesugul lor, lucra împreuna cu ei cîstigîndu-si hrana lui si a celor împreuna cu dînsul din osteneala mîinilor sale, precum zice în epistola catre Tesaloniceni: Nu în zadar am mîncat pîine de la cineva, ci lucrînd ziua si noaptea, ca sa nu îngreunez pe nimeni. Si iarasi: Trebuintei mele si celor ce au fost cu mine, au slujit mîinile mele. Si se întreba cu iudeii prin adunari în toate sîmbetele, marturisindu-le ca Iisus Hristos este adevaratul Mesia. Iudeii, împotrivindu-se, huleau, iar Pavel si-a scuturat hainele, zicînd catre dînsii: Sîngele vostru asupra capetelor voastre, ca eu sînt curat; de acum ma voi duce la neamuri.

Cînd Pavel voia sa se desparta de Corint, Domnul i S-a aratat noaptea în vedenie, zicîndu-i: Nu te teme, ci propovaduieste cuvîntul Meu, fiindca mult popor am în aceasta cetate, care va crede în Mine, iar Eu sînt cu tine si nimeni nu va putea sa-ti faca tie rau. Sfîntul Pavel a petrecut în Corint un an si sase luni învatînd pe elini si pe iudei Cuvîntul lui Dumnezeu. Multi, crezînd, s-au botezat; asemenea si Crisp, mai marele soborului, crezînd cu toata casa sa, s-a botezat. Iar unii iudei potrivnici, pornind cu un suflet asupra lui Pavel, l-au dus la judecata, la antipatul Galion, care era fratele filosofului Seneca. Dar acela n-a voit sa-l judece pe Pavel, zicînd: De ar fi facut vreun lucru rau, l-as fi judecat, dar fiindca întrebarea voastra este pentru cuvinte si pentru legea voastra, nu voiesc sa va fiu judecator. Si i-a gonit pe ei afara din divan.

Dupa aceasta, Sfîntul Pavel, petrecînd acolo înca cîteva zile si pe frati sarutîndu-i, a plecat în Siria cu cei ce erau cu dînsul si-i urmau lui: Acvila si Priscila. Deci, a sosit în Efes, unde, propovaduind cuvîntul Domnului, multe minuni facea Sfîntul Apostol Pavel, pentru ca nu numai mîinile lui erau facatoare de minuni, tamaduind toate neputintele prin atingere, dar si basmalele lui si mahrama capului, cea adapata cu sudorile trupului sau, avea aceeasi putere de facere de minuni. Acelea, fiind puse pe cei bolnavi, îndata îi tamaduia si gonea din ei duhurile cele viclene. Aceasta vazînd unii dintre iudei rataciti si fermecatori, au îndraznit a chema numele Domnului Iisus asupra celor îndraciti, zicînd: Ne juram pe voi cu Iisus, pe Care Pavel Îl propovaduieste! Iar duhul cel viclean a raspuns: Pe Iisus îl stiu si pe Pavel îl cunosc, dar voi cine sînteti?

Deci, sarind spre ei omul în care era duhul cel viclean, i-a biruit si, întarindu-se contra lor, îi batea si-i ranea, încît abia scapara goi din mîinile îndracitului. S-a aflat aceasta în tot Efesul, încît si în evrei si în elini a cazut o frica mare peste toti si se marea numele Domnului Iisus. Multi au crezut în El si chiar vrajitorii, care erau în cetate, au primit sfînta credinta. Si-au adunat cartile lor cele vrajitoresti si, numarînd pretul lor, au aflat cinci arginti, adica cincizeci de mii de bani, si si-au ars cartile înaintea tuturor. Astfel, crestea si se întarea cuvîntul Domnului. Pavel dorea sa mearga la Ierusalim si zicea: "Fiind eu în Ierusalim, se cade mie sa vad si Roma".

Cînd s-a ridicat tulburare în Efes, de slujitorii capistei Artemisei, Sfîntul Pavel, dupa zabovirea lui acolo timp de trei ani, a plecat în Macedonia. De acolo a venit la Troa, unde a petrecut sapte zile. Aici, într-o zi de Duminica, s-au adunat ucenicii sa frînga pîine si s-a facut catre dînsii vorbire lunga, pentru ca a doua zi voia sa iasa de acolo. Astfel, a lungit cuvîntul pîna la miezul noptii, arzînd multe lumînari în foisorul acela. Atunci un tînar, anume Eutihie, sezînd la fereastra, se îngreuiase tare de somn si a cazut jos din casa de sus, de la rîndul al treilea, si l-au luat mort.

Pogorîndu-se Pavel, a cazut peste el si, cuprinzîndu-l, a zis: "Nu va tînguiti, ca sufletul lui este în el!" Si iarasi s-a suit Pavel în foisor si a adus pe tînar viu, mîngîindu-se mult. Sfîntul Pavel, vorbind pîna la ziua si, sarutînd pe toti credinciosii, a plecat de acolo. Venind în Milet, a trimis la Efes ca sa cheme la dînsul preotii bisericesti, pentru ca nu voia sa se duca singur acolo, ca sa nu zaboveasca, deoarece se sîrguia sa fie în Ierusalim.

Venind din Efes duhovniceasca rînduiala, apostolul i-a învatat, zicînd: Luati aminte de voi si de turma voastra, în care Duhul Sfînt v-a pus episcopi, ca sa pasteti Biserica Domnului, pe care a cîstigat-o cu scump sîngele Sau. Si le-a poruncit pentru eretici, care, dupa ducerea lui, aveau sa intre la ei ca lupi rai. El le-a mai spus si scopul calatoriei sale, zicînd: Eu, cel legat cu Duhul, voi merge în Ierusalim, nestiind de cele ce va fi sa mi se întîmple în el. Îmi graieste Duhul Sfînt ca ma asteapta în Ierusalim legaturi si chinuri. Mie nu-mi este nici o grija de acestea, nici nu am sufletul meu necurat. Ma silesc numai sa-mi savîrsesc alergarea mea cu bucurie si slujba pe care am luat-o de la Dumnezeu sa o împlinesc. Apoi a zis catre ei: Eu stiu aceasta, ca voi toti nu veti mai vedea fata mea.

Atunci toti au plîns si, cazînd pe grumazii lui Pavel, îl sarutau, mîhnindu-se mai ales pentru cuvîntul care le-au zis ca de acum nu vor mai vedea fata lui. Deci, au petrecut pe Sfîntul Apostol pîna la corabie. Iar el, dîndu-le cea mai de pe urma sarutare, a luat calea marii. Trecînd prin multe cetati si tari care erau pe lînga mare si prin insule si pretutindeni cercetînd pe credinciosi si întarindu-i, a sosit la Ptolemaida si a mers în Cezareea, gazduind în casa Sfîntului Apostol Filip, care era unul din cei sapte diaconi. Atunci a venit la Sfîntul Pavel un prooroc, anume Agav si, luînd brîul lui, si-a legat mîinile si picioarele, zicînd: Asa graieste Sfîntul Duh, ca pe barbatul a carui brîu este acesta, asa îl vor lega iudeii si-l vor da în mîinile neamurilor! Auzind fratii aceasta, au rugat cu lacrimi pe Pavel sa nu se duca în Ierusalim. Sfîntul Pavel a raspuns catre ei: Ce faceti plîngînd si zdrobindu-mi inima? Pentru ca eu nu numai ca voiesc a fi legat, dar sînt gata a muri în Ierusalim pentru numele Domnului Hristos. Iar fratii au tacut, zicînd: Voia Domnului sa fie!

Dupa aceasta, Sfîntul Apostol Pavel s-a suit în Ierusalim cu ucenicii sai, între care era si Trofin Efeseanul, care se întorsese din elini la crestini si cu dragoste a fost primit Pavel de Sfîntul Apostol Iacov, fratele Domnului si de toate Bisericile credinciosilor. În vremea aceea au venit din Asia în Ierusalim la praznic, iudeii care erau potrivnici lui Pavel si care pretutindeni în Asia ridicasera clevetiri contra lui. Vazînd aceia pe Pavel în cetate umblînd cu Trofin Efeseanul, au spus de el arhiereilor iudei, carturarilor si batrînilor, cum ca Pavel strica legea lui Moise, neporuncind sa se taie împrejur si pretutindenea propovaduieste pe Iisus cel rastignit. Si întarind pe toti asupra lui Pavel, doreau sa-l prinda. Deci, cînd acei iudei din Asia au vazut pe Sfîntul Pavel la praznic în biserica lui Solomon, îndata au pornit clevetire contra lui prin tot poporul si, repezindu-se, au pus mîinile pe el, strigînd: "Barbati israiliteni, ajutati! Acesta este omul care graieste hule asupra poporului, asupra Legii si asupra acestui loc. El a bagat pîna si elinii în biserica, spurcînd acest sfînt loc". Ei au crezut ca si pe Trofin l-a bagat Pavel în biserica. Deci, s-a pornit toata cetatea contra Sfîntului Apostol Pavel si, prinzîndu-l, îl trageau afara din biserica. Îndata s-au închis usile si voiau sa-l ucida; dar nu în biserica, pentru ca sa nu se spurce acel loc sfînt.

În vremea aceea, s-a înstiintat comandantul ostirii ce pazea cetatea, cum ca tot Ierusalimul s-a tulburat. Acela, luînd îndata ostasi si sutasi, au alergat la biserica. Vazîndu-l poporul, a încetat a-l mai bate pe Pavel. Iar comandantul, prinzîndu-l, a poruncit sa-l lege cu doua lanturi de fier si l-a întrebat cine este si ce rau a facut. Iar poporul striga: "sa-l ucida pe Pavel!"

El, neputînd sa înteleaga pricina gîlcevii din pricina poporului care facea galagie, a poruncit sa-l duca în ceata ostaseasca. Multimea poporului urma ceata ostasilor, strigînd sa se ucida Pavel. Fiind pe un loc înalt care avea trepte, Pavel s-a rugat de comandant sa-l lase sa graiasca catre popor ceva. Deci, comandantul i-a dat voie. Pavel, întorcîndu-se spre popor si stînd pe pietre a strigat catre ei în limba evreiasca: "Barbati, frati si parinti, ascultati raspunsul meu catre voi". Si a început a le spune de rîvna de mai înainte dupa Legea lui Moise, cum a mers în Damasc, cum a stralucit o lumina cereasca si cum a vazut pe Domnul trimitîndu-l la neamuri!

Poporul, nevoind ca mai mult sa-i asculte cuvintele lui, si-a ridicat glasul catre comandantul ostirii: "Ia de pe pamînt pe unul ca acesta, pentru ca nu i se cade sa traiasca!" Strigînd acestea, îsi aruncau hainele, facînd praf în vazduh de mînie si voind sa-l ucida pe Pavel. Iar comandantul a poruncit sa-l duca în ceata, vrînd sa-l cerceteze cu batai ca sa înteleaga, pentru care pricina poporul striga contra lui. Si, întinzînd pe Pavel cu funii sa-l bata un sutas, Pavel a zis catre el: "Va este îngaduit sa bateti pe un roman nejudecat?" Apropiindu-se de comandant, i-a zis: "Vezi, ce vrei sa faci? Omul acesta este roman!" Atunci comandantul, apropiindu-se de el, l-a întrebat: "Roman esti tu?" Iar el a zis: "Da". Si a zis comandantul: "Eu cu mult pret am cîstigat numirea acestei vieti. Si îndata l-a scos din lanturi. A doua zi, comandantul a poruncit sa vina arhiereii si tot soborul lor; si a pus înaintea lor pe Sfîntul Pavel. Acesta, cautînd spre sobor, a zis: "Barbati frati, eu cu toata bunastiinta am vietuit înaintea lui Dumnezeu pîna în ziua de azi".

Atunci arhiereul Anania a poruncit celor ce statea înaintea lui, sa-l bata peste gura. Iar Pavel i-a zis lui: "Te va bate pe tine Dumnezeu, perete varuit, pentru ca vrei sa ma judeci dupa Lege, calcînd legea si poruncind sa ma bata fara vina!"

    Sfîntul Pavel, cunoscînd ca în soborul acela, o parte sînt saduchei, iar alta parte farisei, a strigat în adunare, zicînd: "Barbati, frati, eu sînt fariseu, fiu de fariseu si pentru nadejdea si învierea mortilor primesc judecata". Zicînd el acestea, s-a facut cearta între saduchei si farisei si s-a despartit poporul, pentru ca saducheii ziceau ca nu este învierea mortilor, nici înger, nici duh, iar fariseii marturisesc ca sînt acestea. Atunci s-a facut strigare mare, pentru ca fariseii ziceau: "Nici un rau nu aflam în omul acesta". Saducheii ziceau dimpotriva si din aceasta pricina se facuse mare cearta. Comandantul ostasilor, temîndu-se ca Pavel sa nu fie omorît de dînsii, a poruncit ostasilor sa-l scoata din mijlocul lor si sa-l duca în ceata.

Deci, sosind noaptea, Domnul S-a aratat Sfîntului Pavel si i-a zis: Îndrazneste, Pavele, ca precum M-ai marturisit pe Mine în Ierusalim, tot asa se cade sa Ma marturisesti si în Roma! Apoi, facîndu-se ziua, unii dintre iudei facînd sfat, s-au jurat între ei: sa nu manînce, nici sa bea, pîna ce nu vor omorî pe Pavel. Ei erau mai mult de patruzeci de barbati. Deci, de acest lucru înstiintîndu-se comandantul, a trimis pe Pavel cu multi ostasi înarmati în Cezareea la ighemonul Felix. Arhiereii cei batrîni, aflînd de aceea, s-au dus si ei în Cezareea, unde pîrau pe Pavel la ighemon. Si, întrebîndu-se cu dînsul înaintea ighemonului, îi cereau moartea lui. Dar n-au sporit nimic, pentru ca nici o vina de moarte n-au aflat într-însul. Dar ighemonul, ca sa faca pe placul iudeilor, tinea pe Pavel în legaturi.

Dupa trecerea a doi ani, Felix ighemonul a plecat de la stapînirea ighemoniei si în locul lui a venit un alt ighemon, Festus. Pe acela îl rugau arhiereii ca sa-l trimita pe Pavel în Ierusalim. Si aceasta o faceau iudeii vrînd ca sa ucida pe apostolul lui Hristos pe drum. Festus a întrebat pe Pavel, daca voieste sa mearga în Ierusalim la judecata. Acesta i-a raspuns: "Eu stau aici la judecata Cezarului, de la care mi se cade sa primesc judecata. De am facut ceva vrednic de moarte, nu ma lepad de ea, iar de nu se afla nimic asupra mea din cele ce graiesc iudeii, apoi nimeni nu poate sa ma dea pe mine lor, pentru ca sînt cetatean roman!"

Atunci ighemonul Festus, sfatuindu-se cu sfetnicii sai, a zis catre Pavel: "Pe Cezarul l-ai pomenit, la Cezar te vei duce!" Deci, dupa cîteva zile, împaratul Agripa, venind în Cezareea ca sa cerceteze pe Festus si aflînd despre Pavel, a voit ca sa-l vada pe el. Cînd Pavel a fost dus înaintea împaratului Agripa si a ighemonului Festus, el le-a vorbit despre Domnul Hristos si despre marea sa credinta. Atunci împaratul Agripa a zis catre dînsul: "Putin de nu m-ai convins si pe mine, ca sa fiu si eu crestin!" Iar Pavel a zis: Eu m-as fi rugat lui Dumnezeu, ca si întru putin si întru mult, nu numai tu, ci toti cei ce ma aud astazi, sa fie într-acest chip, precum sînt eu, însa afara de legaturile acestea!

Acestea zicîndu-le el, împaratul, ighemonul si toti ceilalti sculîndu-se, s-au aplecat unul catre altul, zicînd: Omul acesta n-a facut nimic vrednic de moarte si de legaturi. Iar Agripa a zis lui Festus: "Omul acesta ar fi putut fi liber, de n-ar fi numit pe Cezarul. Acum l-au judecat pe el ca sa-l trimita la Cezarul, dîndu-l cu alti ostasi legati unui sutas, anume Iuliu din ostile sevastienesti". Acela, luînd pe cei legati împreuna cu Pavel, i-a dus pe ei în corabie si au plecat.

Mergînd ei pe mare, nu fara de primejdie le-a fost calea, din cauza vînturilor celor potrivnice. Deci, cînd au ajuns pîna la Creta si au mers la un loc, care se numea "Limanuri Bune", Sfîntul Pavel, vazînd de mai înainte cele ce aveau sa fie, îi sfatuia pe ei sa ramîna acolo cu corabia. Dar sutasul asculta mai mult pe cîrmaci, decît pe Pavel. Cînd erau în mijlocul noianului, a suflat un vînt puternic cu vifor, care a ridicat valuri foarte mari si era atîta ceata, încît paisprezece zile nu s-a vazut ziua cu soarele, nici noaptea cu stelele, nestiind în ce loc sînt. Deci, fiind purtati de valuri si deznadajduindu-se, n-au mîncat în zilele acelea, asteptînd cu totii moartea, pentru ca erau în corabie ca la doua sute saptezeci si sase de suflete.

Dar Pavel, stînd în mijlocul lor, îi mîngîia, zicîndu-le: "O, barbatilor, mai bine era sa ma fi ascultat pe mine, ca sa nu iesiti din Creta; însa ma rog sa fiti cu buna nadejde, pentru ca nici unul din voi nu va pieri, decît numai corabia, de vreme ce asta-noapte îngerul Dumnezeului meu mi-a stat înainte, zicîndu-mi: Nu te teme, Pavele, ca se cade tie sa stai înaintea Cezarului. Iata, Dumnezeu ti-a daruit pe toti cîti sînt cu tine! De aceea îndrazniti, barbatilor, ca eu cred lui Dumnezeu ca asa va fi. Atunci Pavel ruga pe toti ca sa primeasca hrana, zicîndu-le: Nu va temeti, ca nici unuia dintre voi nu-i va cadea nici un fir de par din cap.

Acestea zicîndu-le si luînd pîinea, a multumit lui Dumnezeu înaintea tuturor si, rupînd-o, a început a mînca. Apoi, toti facîndu-se cu buna nadejde au început a mînca, primind hrana. Dupa ce s-a facut ziua, au vazut pamîntul, dar nu cunosteau în ce tara este si a îndreptat corabia spre mal. Dar fiind aproape de mal, un loc între doua maluri, corabia s-a înfipt în nisip cu partea dinainte, iar parte dinapoi se rupea de furia valurilor. Atunci ostasii s-au sfatuit între dînsii sa omoare pe cei legati, ca nu cumva sa scape cineva înotînd. Iar sutasul, vrînd sa fereasca pe Sfîntul Pavel, l-a oprit pe el; iar la ceilalti le-a poruncit sa înoate, care cum vor putea si sarind în apa sa iasa la mal. Ceilalti care îl priveau, au început si ei a înota, unii pe scînduri, iar altii pe ce apucau din corabie, asa ca toti au ajuns sanatosi la pamînt, scapînd din mare.

Atunci ei au cunoscut ca insula aceea se cheama Malta, iar locuitorii, fiind barbari, nu le-au facut lor nici o mila. Deci, aprinzînd ei un foc, din cauza ploii si a frigului ce era atunci, ca cei udati de apa sa se încalzeasca, Sfîntul Pavel a adunat o multime de uscaturi si, punîndu-le pe foc, o vipera iesind din caldura, s-a agatat de mîna lui, stînd atîrnata. Barbarii, daca au vazut vipera atîrnata de mîna Sfîntului Pavel, ziceau între dînsii: Cu adevarat, ucigas este acesta, deoarece izbavindu-se de mare, judecata lui Dumnezeu nu l-a lasat sa traiasca. Dar Sfîntul Pavel, scuturînd vipera pe foc, nici un rau nu a patimit. Iar aceia asteptau sa se aprinda de veninul sarpelui si sa cada mort. Asteptînd ei mult si nevazînd nici un lucru de acesta, si-au schimbat socoteala, zicînd ca acela este de la Dumnezeu.

Deci, mai marele insulei aceleia, cu numele Publius, primind în casa sa pe toti cîti iesisera din mare, i-a ospatat cu dragoste. El avea pe tatal sau patimind de friguri si de idropica, zacînd pe patul durerii. Atunci Pavel, intrînd la el, s-a rugat Domnului si punînd mîinile pe cel bolnav, l-a tamaduit. Aceasta facînd, toti neputinciosii din insula aceea, veneau la el si se tamaduiau. Dupa ce au trecut trei luni, plecînd cu alta corabie, au ajuns la Siracuza si de acolo în Regium, apoi în Puteoli, si dupa aceasta au ajuns în Roma. Cînd fratii din Roma au aflat de venirea lui Pavel, toti au iesit întru întîmpinarea lui, pîna la Forul lui Apius si pîna la cele trei Taverne. Pavel, vazîndu-i, s-a mîngîiat cu duhul si a multumit lui Dumnezeu. Atunci sutasul, care adusese din Ierusalim la Roma pe cei legati, i-a dat voievodului. Acela i-a poruncit lui Pavel sa petreaca deosebit si a poruncit unui ostas sa-l pazeasca. Deci, Pavel a petrecut în Roma doi ani, primind pe toti care veneau la dînsul si carora cu îndrazneala si fara temere le propovaduia Împaratia lui Dumnezeu si îi învata cele despre Domnul nostru Iisus Hristos.

Cele spuse pîna aici despre viata si ostenelile lui Pavel sînt luate din Faptele Apostolilor, scrise de Sfîntul Luca. Iar despre celelalte patimiri ale lui, el singur le spune în scrisoarea sa catre Corinteni, scriind astfel: În osteneli am fost de multe ori, în batai cu asprime, în temnita peste masura si în primejdie de moarte adeseori. Am luat de la iudei de cinci ori cîte 40 de lovituri fara una. Am fost batut cu toiege de trei ori; odata am fost împroscat cu pietre, corabia s-a sfarîmat cu mine de trei ori, stînd o zi si o noapte în adîncul marii. Am fost de multe ori si în calatorie, caci precum a masurat lungimea si largimea pamîntului cu umblarea si marea cu înotarea, tot asa am stiut si înaltimea cerului, fiind rapit pîna la al treilea cer, pentru ca Domnul, mîngîind pe apostolul Sau în ostenelile cele suferite cu multe dureri, pentru numele Lui cel sfînt, i-a descoperit bunatatile ceresti, pe care ochiul nu le-a vazut si urechea nu le-a auzit; cuvinte negraite, pe care nu este liber omului a le grai.

Dar cum s-a savîrsit acest sfînt apostol si celelalte nevointe si alergari ale sale, povesteste Evsevie Pamfil, episcopul Cezareii Palestinei, scriitorul istoriei bisericesti. Acesta zice ca, dupa ce Sfîntul Pavel a stat doi ani legat în Roma, a fost lasat liber ca un nevinovat. Dupa aceea el a mai propovaduit acolo cuvîntul lui Dumnezeu, cum si prin alte tari ale Apusului. Sfîntul Simeon Metafrast scrie ca dupa ce Apostolul Pavel a scapat de legaturile din Roma, ostenindu-se înca cîtiva ani în bunavestirea lui Hristos, a iesit din Roma si a trecut în Spania, Galia si în toata Italia, stralucindu-i pe toti cu lumina credintei si întorcîndu-i la Hristos de la înselaciunea diavoleasca. Pe cînd era în Spania, o femeie oarecare bogata si de bun neam, auzind de propovaduirea apostolului despre Hristos, dorea ca sa-l vada. Deci a îndemnat pe barbatul sau, Prov, sa roage pe Sfîntul Apostol Pavel sa vina în casa lor, ca sa-l ospateze cu dragoste. Sfîntul Apostol intrînd în casa lor, femeia l-a privit în fata si a vazut pe fruntea lui scris cu slove de aur aceste cuvinte: "Pavel, Apostolul lui Hristos!"

Vazînd femeia ceea ce nimeni nu putea sa vada, a cazut la picioarele apostolului cu bucurie si cu frica, marturisind ca Hristos este adevaratul Dumnezeu, si a cerut Sfîntul Botez. Deci, a primit mai întîi botezul femeia aceea, care se numea Xantipi, apoi barbatul ei Prov si dupa aceea toata casa lor. Asemenea a primit botezul si Filotei, mai marele cetatii si multi altii. Apoi, strabatînd el prin toate partile Apusului, i-a luminat pe toti cu lumina sfintei credinte.

Sfîntul Apostol Pavel, vazînd mai înainte sfîrsitul sau cel mucenicesc s-a întors în Roma si a scris Sfîntului Timotei, ucenicul sau, acestea: Vremea ducerii mele a sosit si acum ma jertfesc. Eu m-am nevoit cu buna credinta, alergarea am savîrsit si credinta am pazit; deci, de acum mi se pastreaza cununa dreptatii, pe care mi-o va da Domnul în ziua aceea.

Despre vremea patimirii Sfîntului Apostol Pavel, istoricii bisericesti nu scriu toti într-un fel. Nichifor Calist, în cartea a doua a istoriei sale, cap. 36, scrie ca Sfîntul Apostol Pavel a patimit pentru Simon vrajitorul în acelasi an si în aceeasi zi cu Sfîntul Apostol Petru, ajutînd lui Petru ca sa-l biruiasca pe Simon. Altii spun ca dupa moartea Sfîntului Petru, trecînd un an, Pavel a patimit tot în luna iunie în 29 de zile, zi în care Petru fusese rastignit cu un an mai înainte. Pricina patimirii Apostolului Pavel spun ca a fost aceasta: El, prin propovaduirea lui Hristos, îndemna pe fecioare si pe femei la viata cea înteleapta. Însa nu se pare a fi nici o deosebire de aceea, caci se scrie în viata Sfîntului Petru, de catre Simeon Metafrast, ca, dupa pierzarea lui Simon vrajitorul, Sfîntul Petru n-a patimit îndata, ci dupa cîtiva ani. El a patimit si pentru cele doua femei iubite ale lui Nero, care crezusera în Hristos si le-a învatat a petrece în curatie. Dar, de vreme ce si Sfîntul Pavel a vietuit multi ani în Roma si în partile Apusului cele dimprejur, în aceeasi vreme cînd traia si Sfîntul Petru, s-a putut întîmpla ca si Sfîntul Pavel sa fi ajutat Sfîntului Petru la lupta ce s-a dus contra lui Simon vrajitorul, în vremea petrecerii sale cea dintîi în Roma.

Venind a doua oara în Roma, slujea cu Sfîntul Petru la mîntuirea oamenilor, povatuind partea barbateasca si femeiasca la viata cea curata. Prin aceasta a pornit spre mînie pe cel necurat si spurcat cu viata, pe împaratul Nero, care, cautîndu-i pe amîndoi, i-a osîndit la moarte. Pe Petru, ca pe un strain, l-a dat spre rastignire; iar pe Pavel, ca pe un cetatean roman, pe care nu se cadea sa-l omoare cu moarte necinstita, l-a osîndit la taiere cu sabia. Aceasta desi nu s-a întîmplat într-un an, însa în aceeasi zi. Cînd s-a taiat cinstitul cap al Sfîntului Apostol Pavel, a curs din rani sînge si lapte. Iar credinciosii, luînd sfîntul lui trup, l-au pus la un loc cu al Sfîntului Petru.

Astfel s-a sfîrsit vasul lui Hristos cel ales, învatatorul neamurilor, propovaduitorul a toata lumea, vazatorul cerestilor înaltimi si al frumusetilor Raiului, privelistea si mirarea îngerilor si a oamenilor, marele nevoitor si patimitor, care a purtat pe trupul sau ranile Domnului, Sfîntul si marele Apostol Pavel. A doua oara, desi fara de trup, s-a înaltat pîna la al treilea cer si a stat înaintea luminii cele întreite, împreuna cu prietenul si ostenitorul sau, cu Sfîntul marele Apostol Petru, trecînd de la Biserica care se lupta, la Biserica cea biruitoare, care praznuieste în glasul bucuriei si al marturisirii sunetului ce praznuieste. Ei slavesc pe Tatal si pe Fiul si pe Sfîntul Duh, pe Unul Dumnezeu în Treime, Caruia si de la noi pacatosii sa-I fie cinste, slava, închinaciune si multumire, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.

http://www.pastwatch.net/biserica/pavel.htm

ÎN TRECEREA GRĂBITĂ

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

de Traian Dorz

În trecerea grăbită, prin lume, către veci,
Fă-ţi timp, măcar o clipă, să vezi pe unde treci!
Fă-ţi timp să vezi durerea şi lacrima arzând,
Fă-ţi timp să poţi, cu mila, să le alini, trecând.

Fă-ţi timp pentru-adevăruri şi adânciri în vis,
Fă-ţi timp pentru cântare cu sufletul deschis,
Fă-ţi timp să vezi pădurea, s-asculţi lâng-un izvor,
Fă-ţi timp s-auzi ce spune o floare, un cocor.

Fă-ţi timp s-aştepţi din urmă când mergi cu slăbănogi,
Fă-ţi timp pe-un munte, seara, stând singur să te rogi,
Fă-ţi timp să stai cu mama şi tatăl tău bătrâni,
Fă-ţi timp de-o vorbă bună şi-o coajă pentru câini.

Fă-ţi timp să stai aproape de cei iubiţi, voios,
Fă-ţi timp să fii şi-al casei în slujba lui Hristos,
Fă-ţi timp să guşti frumseţea din tot ce e curat,
Fă-ţi timp, căci eşti de taine şi lumi înconjurat.

Fă-ţi timp de rugăciune, de post şi meditări,
Fă-ţi timp de cercetarea de fraţi şi de-adunări,
Fă-ţi timp şi-adună-ţi zilnic din toate câte-un pic,
Fă-ţi timp, căci viaţa trece şi când nu faci nimic.

Fă-ţi timp lângă Cuvântul lui Dumnezeu să stai,
Fă-ţi timp, căci toate-acestea au pentru tine-un grai,
Fă-ţi timp s-asculţi la toate, din toate să înveţi,
Fă-ţi timp să-i dai vieţii şi morţii tale preţ.

Fă-ţi timp acum, că-n urmă zadarnic ai să plângi;
Comoara risipită a vieţii n-o mai strângi.