Omul drept

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

           Celor care se socotesc a fi oameni drepţi iată ce le spune poetul Vasile

Militaru: Adevărul ăsta, frate, să-l ţii minte până mori: / Cu lumina minţii tale,

soare dac-ai fi-ntre sori / A te lăuda tu însuţi, nu te-nalţi, ci te cobori! Pentru că

iată ce ne spune Sfânta Scriptură: NU ESTE DREPT NICI UNUL (Romani 3:10).

Spun câte unuia care, chipurile, se cred drept: Dacă erai cu Hristos pe pământ,

dacă Domnul s-ar fi purtat cu tine, aşa cum, de exemplu, s-a purtat cu Sfântul

Petru, ce-ai fi făcut??? Când în Ierusalim le-a spus ucenicilor Săi că trebuie să

meargă la Ierusalim să pătimească multe şi să fie ucis, iar a treia zi să învieze,

Sfântul Petru cu toată râvna lui, fără nici o intenţie rea, spre binele Domnului, s-a

întors şi i-a zis: Fie-ţi milă de Tine, Doamne, să nu-Ţi fie Ţie aceasta! Şi Domnul

i-a răspuns: Înapoia mea, satano, căci nu cugeţi cele ce sunt ale lui Dumnezeu, ci

pe cele ale oamenilor. Şi Sfântul Petru... Să ne punem în locul lui! Oricine ar fi

fost, în acel ceas, în locul Sfântului Petru ar fi zis: Vai, ce greşeală am făcut!

Ce-am căutat la acest om! Eu îl sfătuiesc spre binele lui şi El mă respinge! Şi s-ar

fi ridicat să plece.

Diogene, Diogene, sub al omenirii dom 

Tu, cu felinarul, ziua, căutai, atunci un om 

Mii de ani de-atunci trecură, lumea năzuind anume;

 După placul tău să fie oameni cât mai mulţi pe lume; 

Dar, de-ai reînvia din moarte, mai învins ar fi să cazi 

Negăsind cu felinaru-ţi om pe placul tău nici azi.

Tatăl Nostru

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

”De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi; Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.”
(Sfântul Pavel în Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, 13:1-13,)