Binefacerile lui Dumnezeu catre cei alesi. Pavel se roaga ca efesenii sa ajunga sa cunoasca desavarsit mantuirea, cea intru Hristos si a Lui dumnezeire.
1. Pavel, apostol al lui Iisus Hristos prin vointa lui Dumnezeu, sfintilor care sunt in Efes si credinciosilor intru Hristos Iisus:
2. Har voua si pace de la Dumnezeu, Tatal nostru, si de la Domnul Iisus Hristos!
3. Binecuvantat fie Dumnezeu si Tatal Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce, intru Hristos, ne-a binecuvantat pe noi, in ceruri, cu toata binecuvantarea duhovniceasca;
4. Precum intru El ne-a si ales, inainte de intemeierea lumii, ca sa fim sfinti si fara de prihana inaintea Lui,
5. Mai inainte randuindu-ne, in a Sa iubire, spre infierea intru El, prin Iisus Hristos, dupa buna socotinta a voii Sale,
6. Spre lauda slavei harului Sau, cu care ne-a daruit pe noi prin Fiul Sau cel iubit;
7. Intru El avem rascumpararea prin sangele Lui si iertarea pacatelor, dupa bogatia harului Lui,
8. Pe care l-a facut sa prisoseasca in noi, in toata intelepciunea si priceperea;
9. Facandu-ne cunoscuta taina voii Sale, dupa buna Lui socotinta, astfel cum hotarase in Sine mai inainte,
10. Spre iconomia plinirii vremilor, ca toate sa fie iarasi unite in Hristos, cele din ceruri si cele de pe pamant - toate intru El,
11. Intru Care si mostenire am primit, randuiti fiind mai inainte - dupa randuiala Celui ce toate le lucreaza, potrivit sfatului voii Sale, -
12. Ca sa fim spre lauda slavei Sale, noi cei ce mai inainte am nadajduit intru Hristos.
13. Intru Care si voi, auzind cuvantul adevarului, Evanghelia mantuirii voastre, crezand in El, ati fost pecetluiti cu Sfantul Duh al fagaduintei,
14. Care este arvuna mostenirii noastre, spre rascumpararea celor dobanditi de El si spre lauda slavei Sale.
15. Drept aceea, si eu auzind de credinta voastra in Domnul Iisus si de dragostea cea catre toti sfintii,
16. Nu incetez a multumi pentru voi, pomenindu-va in rugaciunile mele,
17. Ca Dumnezeul Domnului nostru Iisus Hristos, Tatal slavei, sa va dea voua duhul intelepciunii si al descoperirii, spre deplina Lui cunoastere,
18. Si sa va lumineze ochii inimii, ca sa pricepeti care este nadejdea la care v-a chemat, care este bogatia slavei mostenirii Lui, in cei sfinti,
19. Si cat de covarsitoare este marimea puterii Lui fata de noi, dupa lucrarea puterii tariei Lui, pentru noi cei ce credem.
20. Pe aceasta, Dumnezeu a lucrat-o in Hristos, sculandu-L din morti si asezandu-L de-a dreapta Sa, in ceruri,
21. Mai presus decat toata incepatoria si stapania si puterea si domnia si decat tot numele ce se numeste, nu numai in veacul acesta, ci si in cel viitor.
22. Si toate le-a supus sub picioarele Lui si, mai presus de toate, L-a dat pe El cap Bisericii,
23. Care este trupul Lui, plinirea Celui ce plineste toate intru toti.
2
Hristos este mantuirea pacatosilor1. Iar pe voi v-a facut vii, cei ce erati morti prin gresealele si prin pacatele voastre,
2. In care ati umblat mai inainte, potrivit veacului lumii acesteia, potrivit stapanitorului puterii vazduhului, a duhului care lucreaza acum in fiii neascultarii,
3. Intru care si noi toti am petrecut odinioara, in poftele trupului nostru, facand voile trupului si ale simturilor si, din fire, eram fiii maniei ca si ceilalti.
4. Dar Dumnezeu, bogat fiind in mila, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit,
5. Pe noi cei ce eram morti prin gresealele noastre, ne-a facut vii impreuna cu Hristos - prin har sunteti mantuiti! -
6. Si impreuna cu El ne-a sculat si impreuna ne-a asezat intru ceruri, in Hristos Iisus,
7. Ca sa arate in veacurile viitoare covarsitoarea bogatie a harului Sau, prin bunatatea ce a avut catre noi intru Hristos Iisus.
8. Caci in har sunteti mantuiti, prin credinta, si aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu;
9. Nu din fapte, ca sa nu se laude nimeni.
10. Pentru ca a Lui faptura suntem, ziditi in Hristos Iisus spre fapte bune, pe care Dumnezeu le-a gatit mai inainte, ca sa umblam intru ele.
11. De aceea, aduceti-va aminte ca, odinioara, voi, paganii cu trupul, numiti netaiere-imprejur de catre cei numiti taiere-imprejur, facuta de mana in trup,
12. Erati, in vremea aceea, in afara de Hristos, instrainati de cetatenia lui Israel, lipsiti de nadejde si fara de Dumnezeu, in lume.
13. Acum insa, fiind in Hristos Iisus, voi care altadata erati departe, v-ati apropiat prin sangele lui Hristos,
14. Caci El este pacea noastra, El care a facut din cele doua - una, surpand peretele din mijloc al despartiturii,
15. Desfiintand vrajmasia in trupul Sau, legea poruncilor si invataturile ei, ca, intru Sine, pe cei doi sa-i zideasca intr-un singur om nou si sa intemeieze pacea,
16. Si sa-i impace cu Dumnezeu pe amandoi, uniti intr-un trup, prin cruce, omorand prin ea vrajmasia.
17. Si, venind, a binevestit pace, voua celor de departe si pace celor de aproape;
18. Ca prin El avem si unii si altii apropierea catre Tatal, intr-un Duh.
19. Deci, dar, nu mai sunteti straini si locuitori vremelnici, ci sunteti impreuna cetateni cu sfintii si casnici ai lui Dumnezeu,
20. Ziditi fiind pe temelia apostolilor si a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind insusi Iisus Hristos.
21. Intru El, orice zidire bine alcatuita creste ca sa ajunga un locas sfant in Domnul,
22. In Care voi impreuna sunteti ziditi, spre a fi locas al lui Dumnezeu in Duh.
3
Taina mantuirii neamurilor. Pavel este apostolul lor. Hristos salasluieste in inimile credinciosilor.1. Pentru aceasta, eu Pavel, intemnitatul lui Iisus Hristos pentru voi, neamurile,
2. Daca in adevar ati auzit de iconomia harului lui Dumnezeu care mi-a fost dat mie pentru voi,
3. Ca prin descoperire mi s-a dat in cunostinta aceasta taina, precum v-am scris inainte pe scurt.
4. De unde, citind, puteti sa cunoasteti intelegerea mea in taina lui Hristos,
5. Care, in alte veacuri, nu s-a facut cunoscuta fiilor oamenilor, cum s-a descoperit acum sfintilor Sai apostoli si prooroci, prin Duhul:
6. Anume ca neamurile sunt impreuna mostenitoare (cu iudeii) si madulare ale aceluiasi trup si impreuna-partasi ai fagaduintei, in Hristos Iisus, prin Evanghelie,
7. Al carei slujitor m-am facut dupa darul harului lui Dumnezeu, ce mi-a fost dat mie, prin lucrarea puterii Sale;
8. Mie, celui mai mic decat toti sfintii, mi-a fost dat harul acesta, ca sa binevestesc neamurilor bogatia lui Hristos, de nepatruns,
9. Si sa descopar tuturor care este iconomia tainei celei din veci ascunse in Dumnezeu, Ziditorul a toate, prin Iisus Hristos,
10. Pentru ca intelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri sa se faca cunoscuta acum, prin Biserica, incepatoriilor si stapaniilor, in ceruri,
11. Dupa sfatul cel din veci, pe care El l-a implinit in Hristos Iisus, Domnul nostru,
12. Intru Care avem, prin credinta in El, indrazneala si apropiere de Dumnezeu, cu deplina incredere.
13. De aceea, va rog sa nu va pierdeti cumpatul, din pricina necazurilor mele pentru voi; ele sunt slava voastra.
14. Pentru aceasta, imi plec genunchii inaintea Tatalui Domnului nostru Iisus Hristos,
15. Din Care isi trage numele orice neam in cer si pe pamant,
16. Sa va daruiasca, dupa bogatia slavei Sale, ca sa fiti puternic intariti, prin Duhul Sau, in omul dinauntru,
17. Si Hristos sa Se salasluiasca, prin credinta, in inimile voastre, inradacinati si intemeiati fiind in iubire,
18. Ca sa puteti intelege impreuna cu toti sfintii care este largimea si lungimea si inaltimea si adancimea,
19. Si sa cunoasteti iubirea lui Hristos, cea mai presus de cunostinta, ca sa va umpleti de toata plinatatea lui Dumnezeu.
20. Iar Celui ce poate sa faca, prin puterea cea lucratoare in noi, cu mult mai presus decat toate cate cerem sau pricepem noi,
21. Lui fie slava in Biserica si intru Hristos Iisus in toate neamurile veacului veacurilor. Amin!
4
Biserica este trupul lui Hristos1. De aceea, va indemn, eu cel intemnitat pentru Domnul, sa umblati cu vrednicie, dupa chemarea cu care ati fost chemati,
2. Cu toata smerenia si blandetea, cu indelunga-rabdare, ingaduindu-va unii pe altii in iubire,
3. Silindu-va sa paziti unitatea Duhului, intru legatura pacii.
4. Este un trup si un Duh, precum si chemati ati fost la o singura nadejde a chemarii voastre;
5. Este un Domn, o credinta, un botez,
6. Un Dumnezeu si Tatal tuturor, Care este peste toate si prin toate si intru toti.
7. Iar fiecaruia dintre noi, i s-a dat harul dupa masura darului lui Hristos.
8. Pentru aceea zice: Suindu-Se la inaltime, a robit robime si a dat daruri oamenilor.
9. Iar aceea ca S-a suit - ce inseamna decat ca S-a pogorat in partile cele mai de jos ale pamantului?
10. Cel ce S-a pogorat, Acela este Care S-a suit mai presus de toate cerurile, ca pe toate sa le umple.
11. Si el a dat pe unii apostoli, pe altii prooroci, pe altii evanghelisti, pe altii pastori si invatatori,
12. Spre desavarsirea sfintilor, la lucrul slujirii, la zidirea trupului lui Hristos,
13. Pana vom ajunge toti la unitatea credintei si a cunoasterii Fiului lui Dumnezeu, la starea barbatului desavarsit, la masura varstei deplinatatii lui Hristos.
14. Ca sa nu mai fim copii dusi de valuri, purtati incoace si incolo de orice vant al invataturii, prin inselaciunea oamenilor, prin viclesugul lor, spre uneltirea ratacirii,
15. Ci tinand adevarul, in iubire, sa crestem intru toate pentru El, Care este capul - Hristos.
16. Din El, tot trupul bine alcatuit si bine incheiat, prin toate legaturile care ii dau tarie, isi savarseste cresterea, potrivit lucrarii masurate fiecaruia din madulare, si se zideste intru dragoste.
17. Asadar, aceasta zic si marturisesc in Domnul, ca voi sa nu mai umblati de acum cum umbla neamurile, in desertaciunea mintii lor,
18. Intunecati fiind la cuget, instrainati fiind de viata lui Dumnezeu, din pricina necunostintei care este in ei, din pricina impietririi inimii lor;
19. Acestia petrec in nesimtire si s-au dat pe sine desfranarii, savarsind cu nesat toate faptele necuratiei.
20. Voi insa n-ati invatat asa pe Hristos,
21. Daca, intr-adevar, L-ati ascultat si ati fost invatati intru El, asa cum este adevarul intru Iisus;
22. Sa va dezbracati de vietuirea voastra de mai inainte, de omul cel vechi, care se strica prin poftele amagitoare,
23. Si sa va innoiti in duhul mintii voastre,
24. Si sa va imbracati in omul cel nou, cel dupa Dumnezeu, zidit intru dreptate si in sfintenia adevarului.
25. Pentru aceea, lepadand minciuna, graiti adevarul fiecare cu aproapele sau, caci unul altuia suntem madulare.
26. Maniati-va si nu gresiti; soarele sa nu apuna peste mania voastra.
27. Nici nu dati loc diavolului.
28. Cel ce fura sa nu mai fure, ci mai vartos sa se osteneasca lucrand cu mainile sale, lucrul cel bun, ca sa aiba sa dea si celui ce are nevoie.
29. Din gura voastra sa nu iasa nici un cuvant rau, ci numai ce este bun, spre zidirea cea de trebuinta, ca sa dea har celor ce asculta.
30. Sa nu intristati Duhul cel Sfant al lui Dumnezeu, intru Care ati fost pecetluiti pentru ziua rascumpararii.
31. Orice amaraciune si suparare si manie si izbucnire si defaimare sa piara de la voi, impreuna cu orice rautate.
32. Ci fiti buni intre voi si milostivi, iertand unul altuia, precum si Dumnezeu v-a iertat voua, in Hristos.
5
Indemnuri cum sa ne purtam in viata cu sfintenie. Datoriile sotilor.1. Fiti dar urmatori ai lui Dumnezeu, ca niste fii iubiti,
2. Si umblati intru iubire, precum si Hristos ne-a iubit pe noi si S-a dat pe Sine pentru noi, prinos si jertfa lui Dumnezeu, intru miros cu buna mireasma.
3. Iar desfrau si orice necuratie si lacomie de avere nici sa se pomeneasca intre voi, cum se cuvine sfintilor;
4. Nici vorbe de rusine, nici vorbe nebunesti, nici glume care nu se cuvin, ci mai degraba multumire.
5. Caci aceasta s-o stiti bine, ca nici un desfranat, sau necurat, sau lacom de avere, care este un inchinator la idoli, nu are mostenire in imparatia lui Hristos si a lui Dumnezeu.
6. Nimeni sa nu va amageasca cu cuvinte desarte, caci pentru acestea vine mania lui Dumnezeu peste fiii neascultarii.
7. Deci sa nu va faceti partasi cu ei.
8. Altadata erati intuneric, iar acum sunteti lumina intru Domnul; umblati ca fii ai luminii!
9. Pentru ca roada luminii e in orice bunatate, dreptate si adevar.
10. Incercand ce este bineplacut Domnului.
11. Si nu fiti partasi la faptele cele fara roada ale intunericului, ci mai degraba, osanditi-le pe fata.
12. Caci cele ce se fac intru ascuns de ei, rusine este a le si grai.
13. Iar tot ce este pe fata, se descopera prin lumina,
14. Caci tot ceea ce este descoperit, lumina este. Pentru aceea zice: Desteapta-te cel ce dormi si te scoala din morti si te va lumina Hristos.
15. Deci luati seama cu grija, cum umblati, nu ca niste neintelepti, ci ca cei intelepti,
16. Rascumparand vremea, caci zilele rele sunt.
17. Drept aceea, nu fiti fara de minte, ci intelegeti care este voia Domnului.
18. Si nu va imbatati de vin, in care este pierzare, ci va umpleti de Duhul.
19. Vorbiti intre voi in psalmi si in laude si in cantari duhovnicesti, laudand si cantand Domnului, in inimile voastre,
20. Multumind totdeauna pentru toate intru numele Domnului nostru Iisus Hristos, lui Dumnezeu (si) Tatal.
21. Supuneti-va unul altuia, intru frica lui Hristos.
22. Femeile sa se supuna barbatilor lor ca Domnului,
23. Pentru ca barbatul este cap femeii, precum si Hristos este cap Bisericii, trupul Sau, al carui mantuitor si este.
24. Ci precum Biserica se supune lui Hristos, asa si femeile barbatilor lor, intru totul.
25. Barbatilor, iubiti pe femeile voastre, dupa cum si Hristos a iubit Biserica, si S-a dat pe Sine pentru ea,
26. Ca s-o sfinteasca, curatind-o cu baia apei prin cuvant,
27. Si ca s-o infatiseze Siesi, Biserica slavita, neavand pata sau zbarcitura, ori altceva de acest fel, ci ca sa fie sfanta si fara de prihana.
28. Asadar, barbatii sunt datori sa-si iubeasca femeile ca pe insesi trupurile lor. Cel ce-si iubeste femeia pe sine se iubeste.
29. Caci nimeni vreodata nu si-a urat trupul sau, ci fiecare il hraneste si il incalzeste, precum si Hristos Biserica,
30. Pentru ca suntem madulare ale trupului Lui, din carnea Lui si din oasele Lui.
31. De aceea, va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va alipi de femeia sa si vor fi amandoi un trup.
32. Taina aceasta mare este; iar eu zic in Hristos si in Biserica.
33. Astfel si voi, fiecare asa sa-si iubeasca femeia ca pe sine insusi; iar femeia sa se teama de barbat.
6
Sfaturi catre copii, parinti, slujitori si conducatori. Armele Duhului. Ostirea lui Hristos.1. Copii, ascultati pe parintii vostri in Domnul ca aceasta este cu dreptate.
2. Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, care este porunca cea dintai cu fagaduinta:
3. Ca sa-ti fie tie bine si sa traiesti ani multi pe pamant.
4. Si voi, parintilor, nu intaratati la manie pe copiii vostri, ci cresteti-i intru invatatura si certarea Domnului.
5. Slugilor, ascultati de stapanii vostri cei dupa trup, cu frica si cu cutremur, intru curatia inimii voastre, ca si de Hristos,
6. Nu slujind numai cand sunt cu ochii pe voi, ca cei ce cauta sa placa oamenilor, ci ca slugile lui Hristos, facand din suflet voia lui Dumnezeu,
7. Slujind cu bunavointa, ca si Domnului si nu ca oamenilor,
8. Stiind fiecare, fie rob, fie de sine stapan, ca faptele bune pe care le va face, pe acelea le va lua ca plata de la Domnul.
9. Iar voi, stapanilor, faceti tot asa fata de ei, lasand la o parte amenintarea, stiind ca Domnul lor si al vostru este in ceruri si ca la El nu incape partinire.
10. In sfarsit, fratilor, intariti-va in Domnul si intru puterea tariei Lui.
11. Imbracati-va cu toate armele lui Dumnezeu, ca sa puteti sta impotriva uneltirilor diavolului.
12. Caci lupta noastra nu este impotriva trupului si a sangelui, ci impotriva incepatoriilor, impotriva stapaniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii, care sunt in vazduh.
13. Pentru aceea, luati toate armele lui Dumnezeu, ca sa puteti impotriva in ziua cea rea, si, toate biruindu-le, sa ramaneti in picioare.
14. Stati deci tari, avand mijlocul vostru incins cu adevarul si imbracandu-va cu platosa dreptatii,
15. Si incaltati picioarele voastre, gata fiind pentru Evanghelia pacii.
16. In toate luati pavaza credintei, cu care veti putea sa stingeti toate sagetile cele arzatoare ale vicleanului.
17. Luati si coiful mantuirii si sabia Duhului, care este cuvantul lui Dumnezeu.
18. Faceti in toata vremea, in Duhul, tot felul de rugaciuni si de cereri, si intru aceasta priveghind cu toata staruinta si rugaciunea pentru toti sfintii.
19. Rugati-va si pentru mine, ca sa mi se dea mie cuvant, cand voi deschide gura mea, sa fac cunoscuta cu indrazneala taina Evangheliei,
20. Pe care o binevestesc, in lanturi, ca sa vorbesc despre Evanghelie, fara sfiala, precum si trebuie sa vorbesc.
21. Iar ca sa stiti si voi cele despre mine si ce fac, Tihic, iubitul frate si credinciosul slujitor intru Domnul, vi le va aduce la cunostinta pe toate;
22. L-am trimis pe el la voi, pentru aceasta, ca sa aflati cele despre noi si sa mangaie inimile voastre.
23. Pace fratilor si dragoste, cu credinta de la Dumnezeu-Tatal si de la Domnul Iisus Hristos.
24. Harul fie cu toti care iubesc pe Domnul nostru Iisus Hristos intru curatie.