Se afișează postările cu eticheta SFANTE EVANGHELII. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta SFANTE EVANGHELII. Afișați toate postările

vineri, 8 noiembrie 2019

O, CE NUME MINUNATE!


”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)



de Preot Sorin Croitoru

O, ce nume minunate ați primit de la părinți..
Ei au vrut să vă păzească chiar Arhanghelii cei sfinți:
Mihail și Mihaela, Gabriela, Gabriel,
Foarte rar, dar mai există, chiar și blândul Rafael..

Cât de mare-i slava celor ce vă sunt ocrotitori..
Miriadelor de îngeri ei le sunt conducători,
Cu puteri de-a pune-n faptă orice gând instantaneu,
Împlinind într-o clipită ordinul lui Dumnezeu!

I-am văzut lucrând în Vechiul, dar și-n Noul Testament,
Singuri sau venind din ceruri cu-n întreg detașament,
Ucigând sau dând putere, mântuind sau distrugând,
După felul de poruncă ce-o primiseră la rând.

Chipul Sfinților Arhangheli e atât de maiestuos,
Încât cei ce îi văzură au plecat privirea-n jos
Și, înspăimântați cu totul, li s-au închinat mereu
Adorându-i pentru-o clipă ca pe Însuși Dumnezeu!

Însă îngerii din ceruri n-au nevoie de cinstiri,
Fiindcă umilința este cinstea îngereștii firi;
Hrana lor e strălucirea feței Domnului Hristos,
Care face orice cinste și-orice slavă de prisos!

Nu putem cu mintea noastră să-nțelegem cum e "Sus",
Din moment ce nici pământul nu îl știm - zicea Iisus -
Însă credem cu tărie că în Cer e minunat,
Cum ne scrise Sfântul Pavel, ce la cer s-a ridicat!

Cerul s-a deschis odată chiar în noaptea de Crăciun,
Și se va deschide iarăși, cum Scripturile ne spun,
Și-o să îi vedem pe îngeri, cum păstorii i-au văzut,
Și-o să Îl slăvim pe Domnul, Însuși Cel ce i-a făcut!

Fericiți sunt cei ce astăzi numele-și sărbătoresc,
Căci sunt nume minunate, chiar din neamul îngeresc:
Mihail și Mihaela, Gabriela, Gabriel,
Foarte rar - dar mai există - chiar și blândul Rafael..

joi, 30 noiembrie 2017

Sfantul Apostol Andrei

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel) 




SFANTUL APOSTOL ANDREI 

   "E bucurie astazi, popor roman crestin! 
Sa praznuim in cant, cu suflete curate, 
Pe cel ce la chemarea Stapanului Divin, 
L-a propovaduit in tari indepartate.

 El, astfel, crestinat-a multime de popor,
 Si pe stramosii nostri din Scitia Minor; 
O, Sfinte Andrei marite, al nostru ocrotitor, 
Noi cei care suntem smeritul tau popor, 

Cu lacrimi, te rugam: la Domnul, mijloceste, 
Pentru tot omul care cu drag azi te cinsteste!
 Tot astazi, rasarit din romanesc pamant, 
Se roaga Andrei Saguna - Ierarhul nostru Sfant. 

Sa-i praznuim, romani, pe-ai nostri-ocrotitori,
 Cu rugaciuni, cu cantec, cu laude si flori". 

   Sfinte Apostol Andrei, roaga-te si pentru noi pacatosii, acum, in ceasul mortii si in ceasul judecatii noastre. Amin. 
   PRAZNIC CU MARE BUCURIE PENTRU TOTI ROMANII, CRESTIN ORTODOCSI! Amin si Aliluia!
                        Preot Ioan.
















Bunul Dumnezeu mi-a ajutat , si anul acesta am vizitat in Patras ...Biserica Sf.Apostol Andrei ...multumesc Doamne ...

duminică, 21 decembrie 2014

Sfânta evanghelie a zilei de astăzi 21 12 2014


FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI ! ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU” TINE ! NU TE MÂNIA PE NOI DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE ....

Arhivă blog

BLOGURILE MELE LE GASITI AICI !

Postări populare

CITESTE AICI DESPRE APA SFINTITĂ

CITESTE AICI DESPRE APA SFINTITĂ
CLIK PE IMAGINE

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

Amintiri din Pelerinaj Grecia 2017

Amintiri din Pelerinaj Grecia 2017

INTRĂ SI AICI :

Wikipedia

Rezultatele căutării

TAINA SFÂNTULUI BOTEZ