TU OM FRUMOS.

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

Tu, om frumos căzut din Rai, in lumea cea straină,
Opreste-te o clipă, stai, priveste spre Lumină...
Un Soare Bland a răsărit si care nu apune,
Opreste-te o clipă stai, desparte-te de lume...

 Clădesti, inalti, zidesti palate ce fi-vor o ruină,
Iubesti doar trupul care maine va fi pămant si tină.
Priveste-n casa sufletului tău, si vezi că iti lipseste,
Ceva ce nu poti sti acum, dar sufletul tanjeste.

Crezi, că de esti bogat si ai, averi nenumărate,
 N-ai sa plătesti si tu candva, tributul către moarte?
Crezi c-ai să poti să o opresti cu bani sau giuvaere,
Sau crezi că tu, fiind bogat, făptura ta nu piere?

E viata noastră efemeră si trecătoare-i lumea,
In suflet să-ți aduni comori, aici este minunea.
 Aici ar trebui să aduni, averi nenumărate,
Ca să plătesti acele vămi ce azi ti se par departe.

Sunt unii care iti soptesc:,,Trăieste-ti aici viata !
 Si nu gusta amarul ei, culege-i doar dulceata!",
 Dar gustul care, poate acum, iti pare a fi dulce,
E doar otrava care maine, usor spre iad te duce.

 Tu, om frumos, esti plamădit de Mana cea Divină,
Tu esti făcut din lutul sfant, in Cerul de Lumină,
Trimis ai fost să te sfintesti in lacrimi si durere,
Cum Insusi Fiul Prea Inalt, n-a fost crutat de ele.

Preot Ioan.

Am fost străin

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

Am fost strain de tine, am fost pribeag in lume,
Trait-am tineretea cu visele-mi nebune!
Am socotit ca timpul ce-l am, nu se sfarseste,
 Am socotit ca viata de rele ma fereste,

Nu am stiut ce-amar si crud este tributul,
Placerilor ascunse ce imi sapau mormantul!
Nu am stiut ca-n varful placerilor desarte,
Pandeste-ntunecata si sta vicleana moarte,

Strigat-am catre Tine, Lumina mea sa fii,
Sa ma ridici din bezna, sa-mi faci din noapte zi.
Intorsu-m-am la Tine, eu, fiul ratacit,
Ce Sfanta-Ti mostenire in van am risipit,

 Sa schimbi Tu, a mea zdreanta in haina de lumina,
 Si sa m-asezi iar, Doamne, in Sfanta Ta Gradina!

Preot Ioan.
.

ÎN TRECEREA GRĂBITĂ

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

de Traian Dorz

În trecerea grăbită, prin lume, către veci,
Fă-ţi timp, măcar o clipă, să vezi pe unde treci!
Fă-ţi timp să vezi durerea şi lacrima arzând,
Fă-ţi timp să poţi, cu mila, să le alini, trecând.

Fă-ţi timp pentru-adevăruri şi adânciri în vis,
Fă-ţi timp pentru cântare cu sufletul deschis,
Fă-ţi timp să vezi pădurea, s-asculţi lâng-un izvor,
Fă-ţi timp s-auzi ce spune o floare, un cocor.

Fă-ţi timp s-aştepţi din urmă când mergi cu slăbănogi,
Fă-ţi timp pe-un munte, seara, stând singur să te rogi,
Fă-ţi timp să stai cu mama şi tatăl tău bătrâni,
Fă-ţi timp de-o vorbă bună şi-o coajă pentru câini.

Fă-ţi timp să stai aproape de cei iubiţi, voios,
Fă-ţi timp să fii şi-al casei în slujba lui Hristos,
Fă-ţi timp să guşti frumseţea din tot ce e curat,
Fă-ţi timp, căci eşti de taine şi lumi înconjurat.

Fă-ţi timp de rugăciune, de post şi meditări,
Fă-ţi timp de cercetarea de fraţi şi de-adunări,
Fă-ţi timp şi-adună-ţi zilnic din toate câte-un pic,
Fă-ţi timp, căci viaţa trece şi când nu faci nimic.

Fă-ţi timp lângă Cuvântul lui Dumnezeu să stai,
Fă-ţi timp, căci toate-acestea au pentru tine-un grai,
Fă-ţi timp s-asculţi la toate, din toate să înveţi,
Fă-ţi timp să-i dai vieţii şi morţii tale preţ.

Fă-ţi timp acum, că-n urmă zadarnic ai să plângi;
Comoara risipită a vieţii n-o mai strângi.

ÎNTRU SLAVA ZIDITORULUI

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

    O, mare esti Tu, Doamne!
    Se miră ochii mei
    De firea cea văzută
    Cu armonia ei!

    Pe cele trecătoare
    Asa le-mpodobesti!
    Dar cât mai minunate
    Vor fi cele ceresti!

    De-ar înŃelege mintea
    Podoaba cea de sus,
    Te-ar pomeni de-a pururi,
    Stăpânul meu - Iisus.

    Atunci dulcea?a lumii
    De tot am defăima
    Si raza Ta cea Sfântă
    Mereu ne-ar desfăta.

    Dar mintea cea greoaie
    Atârnă spre pământ,
    Împiedicând pe suflet
    Din Sfântul său avânt.

    Pornirea pătimasă
    A trupului de lut
    Adesea ne desparte
    De Cel ce ne-a făcut.

    Înaripează, Doamne
    Gândirea mea spre cer
    Si-mi usurează trupul
    Cu sufletul stingher!

    Sf Ioan Iacob Romanul

Când privesc colindătorii

Când privesc colindătorii înfruntând de zor nămeţii,
Când privesc cu drag copii, savurând grandoarea vieţii,
Când mă prind în taină zorii, cugetând la veşnicie,
Simt aşa o bucurie... şi zic: Doamne, slavă Ţie!

Când aud că-n miez de noapte mai sunt oameni ce se roagă,
După ce-au trudit prin lanuri ori prin fabrici ziua-ntreagă,
Când văd candela aprinsă în mireasmă de tămâie,
Simt aşa o bucurie... şi zic: Doamne, slavă Ţie!

Când mă întâlnesc cu fraţii şi îmi dau îmbrăţişare,
Când aud că este pace între oameni şi popoare,
Când aud că sunt familii unde este armonie,
Simt aşa o bucurie... şi zic: Doamne, slavă Ţie!

Când văd pruncii că se-nchină şi vorbesc cu Dumnezeu,
Când văd tineri care cântă la biserică mereu
Şi aduc Treimii Sfinte într-un glas doxologie,
Simt aşa o bucurie... şi zic: Doamne, slavă Ţie!

Când Iisus Mântuitorul la Biserică ne cheamă
Să luăm preascumpul sânge şi preasfântul trup, cu teamă,
Când primesc de la părinte Sfânta Euharistie,
Simt aşa o bucurie... şi zic: Doamne, slavă Ţie!

Când rostesc: Iisuse, Doamne, miluieşte-mă pe mine,
Şi ajută-i pe aceia ce Te laudă pe Tine,
Când m-aşez la rugăciune, sau la Sfânta Liturghie,
Când zic: Doamne, slavă Ţie, simt aşa o bucurie...! 

IARNA , BINE AI VENIT!

Primeneste-ti, gazda, casa!

de George Tarnea

Primeneste-ti gazda casa,
umple vadra, pune masa,
fa poteca prin gradina
si-n pridvor tine lumina,
ca venim de multisor,
drumul nu ne-a fost usor,
tot prin viscol, tot prin gloata,
ziua toata, noaptea toata,
gerul iernii ne-a patruns
dar de-ajuns tot am ajuns,
sa-ti cantam, sa-ti colindam,
vestea Nasterii sa-ti dam
sa te bucuri, sa te-nchini,
de belsug pentru gradini,
de mioare prin ponoare,
de credinta si de soare,
de noroc la iarmaroc,
de copii pe langa foc.

Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Douășnouă iunie, e zi mare și sfântă,
Când credința biruie și Îngeri-n cer cântă,
Slăvind întru Hristos, pe doi dintre martirii,
Care-au murit „frumos”, dându-se nemuririi!

Simon, un om sărac, pescar din Betsaida
Nu se vedea ca mag, nu-și prevedea ursita.
Cu Andrei, al său frate, era la pescuit,
Cînd Iisus îi atrase și-n crez i-a alduit.

Le-a spus să Îl urmeze, a fi pescari de oameni,
În crez să se boteze și-n martori de asemeni.
Au mers după Iisus, mărturisind credință,
Slăvind pe Cel de Sus, cu multă iscusință.

Lui Simon i-a zis Chefa (în aramaică - Piatră)
Și, Petru-l va chema, pentru menirea-i sacră.
Ca propovăduitor, slujit-a creștinismul
Și-a fost neîndurător cu răul și cinismul.

Pelerin prin Iudeea, prin Pont și Galatia,
Purtând Evanghelia, și-n Anatolia,
Prin Bitinia, Asia, până-n Capadocia,
Mergea pentru Mesia, spre a-L elogia.

Ajunse pân-la Roma, pentru a sa credință
Vroind, mult, a-ntrona a Domnului cerință.
Reușea să uimească, la Roma stăruind
Pe Simon să-l strunească, vrăjitorii stricând.

Dar Nero, împăratul, cu credința-i aparte,
A săvârșit păcatul, de-al condamna la moarte.
Petru primi sentința, ca pe un bun prinos
Exprimându-și dorița, crucii, cu capu-n jos.

Și era alb la față, dorind să-și ștearg-o pată
Sperând că EL îl iartă, că L-a trădat o dată.
Pe când Mântuitorul, fost-a crunt judecat,
El, Apostolul Petru, de EL s-a lepădat.

Cam prin secolul șapte, se născu și Saul,
Venit parcă din noapte, un evreiaș credul,
Din neamul Veniamin, școlit de Gamaliel
Spre Hristos cu venin, un necreștin fidel

Și martor nemilos, când Ștefan fu lovit,
Cu pietre, dușmănos, în crezu-i erudit!
În drumul spre Damasc, de-a aresta creștini,
Visuri cu Iisus nasc, cercări a-l preveni:

„Creștini-s trupul meu, iar capul sunt chiar Eu,
Dacă-i supui la greu, lovești în capul Meu!”
Mantia-I lucitoare, ce Hristos o purta,
Vorba îmbietoare, schimbă lui Saul soarta.

Din mintea cea netrează, de-anticreștin „model”,
Anania-l botează creștin, pe nume Pavel.
Misionar devotat, trei ani prin Antiohia,
De iudei fost-a vânat și-nchis în Cezareea.

Fiind cetățean roman, Pavel fost-a extrădat,
La Roma, sus, la divan și, de Nero judecat,
La moarte fu condamnat și apoi decapitat,
Prin moarte împăcat, pentru vechiul său păcat.

Apostoli ai lui Iisus, Petru și Pavel, s-au dus,
Să păstorească nespus, credința-ntru Cel de Sus.
Martiri în aceeași zi, sunt venerați deolaltă
Că-s înălțați ca sfinți, de creștinimea toată.

Petru, prefăcut în piatră, a-ntărit Biserica
Pavel, e vas care poartă, toată pocăința sa.
Îmbinarea e o artă, ce-n credință prinde glas
În ceruri e scrisă cartă, ce-a sfințit „piatră” și „vas”.

Deosebiri între ei au mai fost pe timpul vieții,
Venind pe diverse căi, în matca creștinătății.
Petru, cel dintâi chemat, prins în Noul Testament
Apostol Adevărat, cu Iisus fu permanent,

Iar Pavel n-a apucat, să-l cunoască pe Messia,
Fiind ultimul chemat, după pocăirea sa.
Petru-a fost căsătorit, până-L urmă pe Hristos,
Pavel necăsătorit, mai învățat, mai sfătos.

Petru și-a răscumpărat, lepădarea de Iisus
Pavel s-a recuperat, de creștinii ce-a răpus.
Cu aceeași pocăință, ei au propovăduit
Și cu mare- ngăduință, a lor moarte și-au primit.

Creștinii din lumea toată, dau slavă Apostolilor,
Și îi cinstesc laolaltă, pentru martiriul lor,
În biserici, mânăstiri, chiar și pe muntele Athos
Acești Sfinți au mari cinstiri, în fiecare Naos.

Iată acești Sfinți Apostoli, cu Moaștele lor Sfinte
Vor fi veșnic discipoli, prin minuni și cuvinte,
Prin rugăciunile lor, să fim scoși din nevoi.
Doamne fii îndurător, miluiește-ne pre noi!

 sursa
http://mircea-iordache-poezii.blogspot.ro/2014/06/v-behaviorurldefaultvmlo.html