Duminica a doua - a din post ( a Slăbănogului din Capernaum)

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

. LUAȚI MÂNCAȚI, ACESTA ESTE TRUPUL MEU! ...

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

                                      

              Bucuria mea, Sfântul Părinte, Zaharia Zaharou, ne zidește sufletește, când așa el ne grăiește: "Dumnezeu voieşte întotdeauna să ne dea tot ce are El, ţine de noi să răspundem voii Sale, doririi sale, şi, primind crucea Sa, să-l convingem că suntem ai Lui. Vedeţi, Dumnezeul nostru este un Dumnezeu "greu de mulţumit” şi de aceea mulţi cad de la El. Este greu de mulţumit pentru că, El a plănuit ceva foarte măreţ pentru noi şi vrea să ne dăruiască totul; dar cum poate El să ne încredinţeze tot cerul, toată veşnicia, mai înainte de a fi puşi la încercare? Ca să primim ceva foarte măreţ, noi trebuie să fim puşi la încercare". 

Sfântul Părinte, Macarie Cel Mare, fiind luminat de strălucirea Celui Preaînalt, a auzit glas de la un craniu de slujitor idolesc: „Când vă rugaţi voi, creştinii, pentru cei ce se chinuiesc în iad, au bucurie şi păgânii”. Este minunată puterea rugăciunilor creştineşti. Prin acestea, cele din adâncuri se luminează, când cântăm pentru toată lumea: Aliluia! Este groaznic întunericul sufletului depărtat de Dumnezeu, chinuit de conştiinţă şi de scrâşnirea dinţilor, de focul cel nestins şi de viermele cel neadormit. Eu tremur, gândind că aceea va fi şi suferința mea, deci, pentru mine însumi mă rog şi pentru cei ce suferă în iad, ca să se pogoare peste ei rouă răcoritoare, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

 De aceea, se cuvine să luăm aminte la cuvântul de învățătura al Sfântului Părinte, Simeon, Noul Teolog: "Prin răbdarea încercărilor și prin iubirea față de dușmani - fiindcă, aceasta e iubirea de oameni: să ai față de toți, buni și răi, iubire din suflet, pentru toți să-ți pui sufletul tău în fiecare zi -, acestea te vor face, copile, imitator al Stăpânului și te vor arăta chip adevărat al Ziditorului, imitator în toate ale desăvârșirii dumnezeiești.

 Iar Ziditorul, atunci îți va trimite Duhul Său și te va insufla, și va locui și se va sălășlui ființial și te va lumina, și te vei umple de strălucire și te va turna din nou întreg." Știind că esențialul vieții omului este să fie spovedit și împărtășit, începând cu vârsta de 7 ani, cel puțin în cele patru posturi mari ale anului și ideal ar fi, cât mai des posibil, iată cum ne tâlcuiește Sfântul Părinte, Nicodim Aghioritul, cuvintele Domnului Iisus Hristos: "Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu!": "

Atunci când Domnul a predat această Taină ucenicilor Lui, n-a spus sub formă de sfat: "Cine vrea să mănânce Trupul Meu și cine vrea să bea Sângele Meu, cum a spus: "Cine vrea să vină după Mine" (Matei 16:24) și "Dacă vrei să fii desăvârșit" (Matei 19:21), ci a rostit sub formă de poruncă: 'Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu' (Matei 26-27); cu alte cuvinte, în mod inevitabil trebuie să mâncați Trupul Meu și să beți Sângele Meu. Și iarăși zice: "Aceasta să faceți întru pomenirea Mea" (Luca 22, 19), adică, această Taină v-o predau să o săvârșiți nu o dată, sau de două și de trei ori, ci in fiecare zi, spre aducere aminte de Patimile Mele." 

                                                                                                         Amin și Aliluia!
                                                                                                          Preot Ioan 🛎️.

CUM SĂ-I SPUN EU PĂCATELE MELE PREOTULUI???

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

       Bucuria mea, in totala nestiinta de cauza, zic unii crestini ortodocsi: Cum sa ma duc eu sa-i spun pacatele mele preotului?

 Ei nu stiu ca fara preot duhovnic nimeni nu se mantuieste!

        PRIN preot suntem BOTEZATI, PRIN preot suntem MIRUNSI, PRIN PREOT suntem CUNUNATI RELIGIOS, PRIN preot suntem SPOVEDITI (ni se iarta pacatele), PRIN preot ni se da IMPARTASANIA (Trupul si Sangele Domnului Iisus Hristos).

 Iata de ce a zis Iisus Hristos: “Duceti-va si va aratati preotilor!” (Luca 17:14).

          Viata preotului duhovnic, este o nesfarsita mucenicie. Taina povatuirii duhovnicesti, este o scoala aparte care duce la adevarata cunoastere de Dumnezeu. Ucenicul trebuie sa simta fata de parintele sau duhovnicesc, incredere si dragoste. 

                                                                           De ce?

 Pentru ca el are cheile Imparatiei Cerurilor (Matei 16:18), mana aceea de preot, indiferent de vrednicia sau nevrednicia lui, iti poate da: 

DEZLEGARE DE PACATE si SFANTA IMPARTASANIE (viata ta vesnica), lucruri pe care tu nu poti sa le iei de nicaieri! Iertarea pacatelor o da Iisus Hristos, prin preotul duhovnic in Duhul Sfant. Si pentru ca aproape toti oamenii au telefon celular, am putea spune ca el seamana cu telefonul. 

Cand vorbesti cu cineva, nu te adresezi telefonului, ci, aceluia cu care vorbesti prin intermediul lui. La fel este cu spovedania: 

Pacatele nu le spui preotului ci lui Dumnezeu prin intermediul lui, si nu ti le iarta preotul, ci, Iisus Hristos prin intermediul lui. 

Daca un om vrea sa fie INTEGRU, trebuie sa aiba neaparat PARINTI TRUPESTI si PARINTE DUHOVNIC (Sfintitorul sufletelor noastre, sau altfel spus, calauza duhovniceasca in drumul nostru catre Hristos). 

Cine are minte sa ia aminte la aceste sfinte cuvinte cine nu sa rataceasca si sa se razvrateasca inainte!

     

                                                                                              Amin si Alilui!

                                                                                             Preot Ioan 🛎.

Buna Vestire

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

Predică la BUNAVESTIRE ( 2017)

Predică la Buna Vestire

Predică la Buna Vestire

Duminica Ortodoxiei

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

... ÎMPUȚINAREA SUFLETEASCĂ ...

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

   🙏🏽 Bucuria mea, Sfântul Părinte, Serafim de Sarov,  ne-a lasat și acest minunat cuvânt de învațătură:

  ”Când Dumnezeu vrea ca omului să i se întâmple O MARE ÎNCERCARE, după cum scrie Sfântul Părinte, Isaac Sirul, îngăduie să cadă în mâinile ÎMPUȚINĂRII SUFLETEȘTI. Împuţinarea sufletească îi provoacă TRISTEȚE INTENSĂ, iar tristeţea îi provoacă o stare de ÎNTUNECARE SUFLETEASCĂ, care este o pregustare a gheenei. Urmează DUHUL PATIMII, care naşte o mulţime de ispite: tulburare, mânie, mustrări, reproşuri, cugete murdare, mutări dintr-un loc în altul şi altele asemenea. Dacă vrei să afli cauza, îţi voi răspunde că este TRÂNDĂVIA TA, pentru că nu te interesezi să cauţi un leac pentru vindecare. Leacul care îţi va asigura degrabă mângâiere sufletească este unul singur – SMERITA CUGETARE. 

Cu nimic altceva nu va putea omul să spargă zidul acestei răutăţi." Și multă lumină Sfântă ne aduce în suflet Sfântul Părinte, Arsenie Boca, prin zicerea sa: "Toți cei care umblă după plăceri, de orice fel, nu vor scăpa de primejdii, fiindcă, sub orice plăcere e încolăcit un șarpe. După cuvântul Sfinților, toată strădania diavolului aceasta era și este, ca să desfacă dragostea sufletului nostru de Dumnezeu și s-o  lege de orice altceva afară de Dumnezeu. Drept aceea vrăjmașul diavol, ca să-și ajungă ținta fărădelegii, îmbie sufletului ispita întîi, cea prin PLĂCERE, aducându-i momeli  plăcute la vedere și bune la gustare - potrivite cu fiecare putere frântă a sufletului, în parte, iar pe trup îl împinge să le împlinească cu lucrul și să le facă tot mereu. Vrea vicleanul, ca pe niște lipsiți de bucuria vederii lui Dumnezeu, pe care ne-a furat-o, să ne mângâie învățându-ne sa iubim plăcerea, bine știind vicleanul ca asta stinge iubirea de Dumnezeu și întunecă mintea de la vederea Lui." 

        Și atunci să luăm aminte și la minunatele cuvinte ale Sfântului Părinte, Stareţul Varsanufie, de la Optina: 

          "Părinte, mai este oare vreo nădejde de mântuire? Sigur că este. Rostește cât poţi de des rugăciunea și lasă-le pe toate în mâinile lui Dumnezeu. Dar, care este folosul rugăciunii, dacă nu participă la ea și mintea și inima? "Un folos uriaș! Se știe că rugăciunea are mai multe trepte. De la rostirea simplă a cuvintelor rugăciunii până la rugăciunea făcătoare de minuni. Și chiar de ne-am afla pe treapta cea mai de jos a rugăciunii, dar și atunci ea ne este foarte folositoare și mântuitoare. Uneltirile vrăjmașului nostru se depărtează de la omul care rosteste rugăciunea. Iar unul ca acesta cu siguranță se va mântui".

 Și atunci să ne rugăm Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, așa:

   Maică dulce de Lumină, 

Fă ca Mila ta să vină, 

Peste lumea obosită,

Tristă și descumpănită.

   Adă, Maică, un pic de Har,

De la Fiul Tău în Dar,

Nădejde și Bucurie, 

Dor de Sfânta Împărăție.

   Și dă, Maică, semn de Sus,

De la Fiul Tău Iisus,

Ajutor și gând frumos,

De la Fiul Tău Hristos!

    Har, milă și pace sufletului tău, de la Iisus Hristos, Dumnezeu! 

                                                                                             Amin și Aliluia!

                                                                                             Preot Ioan 🛎

Canonul lui Andrei Criteanul

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel).

                                           

Duminica Izgonirii lui Adam din Rai ...17 mar. 2024

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

Cum ar trebui să ne cerem iertare…

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

 

    Cunosc o femeie care merge la biserică, se roagă, ține post și cu toate acestea este foarte greu să vorbești cu ea, fiindcă se enervează. De ce au unii oameni o astfel de stare? De obicei, aceasta este starea omului gol în interior, care nu e pătruns de duhul lui Hristos, ci de duhul cel rău și de aceeea vedem că se întâmplă cele menționate de dumneavoastră. Atunci când în om sălășuiește Duhul Sfânt, acesta se comportă altfel: este echilibrat, nu vorbește pe nimeni de rău, nu se supără și face bucurii tuturor. Femeia care se roagă și se supără des trebuie să se spovedească și lucreze la dezrădăcinarea patimilor și a răutăților din ea. Dacă ne supărăm imediat și nu-l iertăm pe aproapele nostru înseamnă că suntem pe calea pierzării. 

Chiar dacă aproapele nostru ne-a supărat, trebuie să învățăm a-l ierta, și nu să-l învinuim în felul următor: ,,Iartă-mă, am fost supărată pe tine, dar tu ai fost de vină, comportându-te aiurea.” 

Aceasta nu este iertare, ci îndreptățire de sine. Cum să ne cerem iertare? Omul trebuie să renască înlăuntrul său, să ardă tot răul și să rămână doar dragostea pentru aproapele. Să mergem la aproapele nostru fără supărare, să-l îmbrățișem tandru și să-i spunem: ,,Bucuria mea, sunt rău și dezgustător, iartă-mă!” 

Astfel trebuie să ne cerem iertare, dar mulți nu concep așa ceva.

De ce trebuie să port eu vina şi să sufăr pentru păcatul altuia?

Dumnezeu a ştiut că tu îl vei învinovăţi neîncetat de moartea ta. Şi din această pricină, din dragoste pentru Tine, El a venit şi a primit moartea.
Ai putea întreba: de ce trebuie să port eu vina şi să sufăr pentru păcatul altuia, pentru păcatele unor Adam şi Eva, al căror nume nici nu le-aş fi ştiut dacă Marele Moise nu mi-ar fi spus despre ele? Mai mult, trebuie să sufăr pentru păcatul lor care, de unde ştiu eu, trebuie înţeles într-un sens literal exact aşa cum este scris în Biblie, sau alegoric? Au nu Dumnezeu a poruncit să ne iertăm unii pe alţii şi să nu pomenim păcatele aproapelui nostru, ba mai mult, să ne iertăm unul pe altul din inimă, întotdeauna şi în toate (cf. Matei 6, 14-15)? Dar El, aici, cum de pedepseşte mii de generaţii, începând de la primii oameni, pentru căderea lor în păcat!?

Frate, nu-I reproşa nimic, ci cu umilinţă şi cu dragoste pleacă-te înaintea voinţei Lui, chiar dacă ar fi precum spui (dar, de fapt, nu este - aşa cum voi arăta îndată). Aminteşte-ţi de monahul care L-a iubit pe Dumnezeu până acolo încât a primit de la El toate cu bucurie, şi a zis: „Dacă Dumnezeu ar dori în clipa aceasta să mă duc în iad pentru totdeauna, aş face chiar şi aceasta, din tot sufletul, cu dragoste, fără nici cea mai mică şovăire în inimă. Aş face totul pentru ca să se facă voia Sa”. Vezi, nu degeaba a primit acest bătrân de la Dumnezeu darul facerii de minuni. Încearcă să urmezi felul în care şi-a potrivit el voia sa voii lui Dumnezeu, care este bună şi plăcută (Rom. 12, 2). Iubeşte pe Dumnezeu, căci toate li se lucrează spre bine celor ce iubesc pe Dumnezeu (Rom. 8, 28); şi iarăşi, Domnul a făgăduit cununa vieţii... celor ce-L iubesc (Iac. 1, 12), iar în acea zi vei fi de-a dreapta Lui şi El te va chema în Împărăţia Lui cea veşnică şi în bucurie (cf. Matei 25, 33-34).

Dar, vei zice, oare nu Dumnezeu e Cel ce m-a lăsat pradă iadului? 

Nu, nu Dumnezeu. Tu l-ai făcut, tu ţi-ai făcut moartea şi iadul. Dumnezeu n-a făcut moartea (cf. Înţ. lui Sol. 1, 13); şi El nu doreşte cu nici un chip moartea păcătosului (cf. Iez. 33, 11). Dar Dumnezeu a ştiut că tu îl vei învinovăţi neîncetat de moartea ta. Şi din această pricină, din dragoste pentru Tine, El a venit şi a primit moartea. Ca Dumnezeu, El nu putea muri, dar ca trup, putea. 

Şi aşa, Şi-a luat trup, S-a întrupat, a venit la tine în trup muritor şi a primit moartea, cea mai cumplită din câte sunt cu putinţă, atât prin chinurile pricinuite cât şi în umilinţă.

 A primit Răstignire. Aşa că nu-L învinui pe Dumnezeu, ci pleacă-te înaintea Lui.

POSTUL NE FACE ASEMENEA CU INGERII...

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)    

Vei crede ca Dumnezeu este nevazut,gandindu-te la sufletul tau;ca si el nu poate fi vazut cu ochii trupului.Da,sufletul nu are nici o culoare,nici forma,nici nu poate fi definit prin vreo caracterizare materiala,ci se cunoaste numai din functiile sale.Tot asa si Dumnezeu;nu cauta sa-L intelegi cu ajutorul ochilor,ci ingaduindu-i mintii credinta,cauta sa ai o intelegere spirituala despre El.Este o nebunie sa nu te bucuri de sanatatea sufletului si sa te mahnesti de schimbarea mancarurilor,lasand sa se inteleaga ca-ti face mai multa bucurie PLACEREA STOMACULUI decat purtarea de grija a sufletului.Imi spui ca nu poti sa postesti!

Dar sa te ghiftuiesti in toate zilele,poti.Stiu ca doctorii nu prescriu bolnavilor,mancaruri felurite,ci POST si INFRANARE. Impovarate cu prea multa mancare,trupurile  noastre se imbolnavesc cu usurinta. Sunt ca o corabie incarcata cu multe poveri,care aflata in mijlocul valurilor,este data la fund,pe cand una cu o incarcatura potrivita,trece usor prin furtuna,ca nimic n-o impiedica sa pluteasca deasupra valurilor.Untdelemnul ingrasa pe atlet,iar postul intareste pe cel credincios.Fata celui care posteste inspira respect,nu-i imbobocita de roseata nerusinata,ci impodobita cu o paloare,pe care e zugravita infranarea.  

Ochiul celui ce posteste este bland, mersul masurat, fata serioasa, netulburata de ras. BETIA duce la DESFRAU, la POST duce CUMPATAREA.  Atletul, inainte de a se duce l a intreceri,exerseaza;cel care posteste,inainte de a posti,se infraneaza.Sa nu strici infranarea cu betia.Sa nu spui:"Ma imbat azi,pentru ca de maine incepe postul".E un lucru rau si viclean.Ziua de azi,este pridvorul postului.Cel intinat in pridvor,nu mai e vrednic sa intre in cele sfinte. POSTUL NE FACE ASEMENEA CU INGERII, ne face sa locuim cu dreptii,ne intelepteste viata!In viata pamanteasca,trebuie sa ai grija de suflet,si sa te gandesti la el cand va trece la cele vesnice.Asadar,trebuie sa-ti agonisesti prietenii si sa-ti faci prieteni intru Dumnezeu.

Sa nu cautam prieteni de la care sa primim daruri,ori sa ne invite la masa,care pretuiesc mai mult lucrurile materiale,decat cele spirituale.Sa ne alegem prieteni care totdeauna tin la suflet si oranduiala crestina,care ne indeamna la datoriile noastre,pedepsesc greselile noastre,dojenesc calacarile de legea crestina,iar cand cadem,iarasi ne scoala,si prin sfat ori rugaciune,ajuta apropierea noastra de Dumnezeu. Cand vezi pe un om desfranat,calcator de lege,plin de pacate si de nesocotinta,care voieste sa te amageasca si sa te duca la cadere,retrage-te si fugi,precum a poruncit Hristos sa faci cand a zis:"De te sminteste ochiul tau drept,scoate-l si arunca-l de la tine!"(Mat.V,29).

Prin aceasta El iti porunceste,ca si pe prieteni,pe care tu ii pretuiesti ca pe ochii tai,sa-i smulgi si sa-i arunci de la tine,cand mantuirea ta cere asta.Se cuvine nici sa nu ne incredem in toti oamenii,nici sa nu ne dam pe fata sau sa ne descoperim fara nici o precautie.Caci cel care traieste dupa Dumnezeu,are pe multi care-l pandesc,si deseori insisi cei apropiati,sunt spionii vietii lui.Sa nu-ti pierzi,deci,plata de la Dumnezeu,vrand sa fii vazut de oameni.Dumnezeu este marele privitor al faptelor noastre.Sa iubesti slava pe care ti-o da Dumnezeu,El da stralucita rasplata

Contra lăcomiei de avere - Sfântul Ioan Gură de Aur

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)



                                            Cine este pricina atâtor rele din lume ?

Iubirea de bani, pofta cea fără de minte a bogăției, această boală nelecuită, acest foc ce nu se stinge niciodată, acest despot care asuprește pe toată lumea. De aceea, eu de multe ori v-am sfătuit să vă feriți de lăcomia averii, și nu voi înceta de la aceasta, deși poate mulți mă ocărăsc și zic: nu va mai conteni el oare a se lupta cu limba sa împotriva celor bogați și a da război asupra lor? În adevăr, însă, nu eu tăbărăsc asupra bogaților, nu eu sunt vrăjmașul lor, ci, din contra, eu fac și vorbesc toate numai spre binele lor; pe când ei înșiși ascut sabia asupră-le, fiindu-și sieși vrăjmași.

Bogăția este un rob necredincios, care fuge de la domnul său. Totuși ar fi bine dacă ea numai ar fugi de la stăpânul său, dacă nu l-ar duce și pe dânsul la pieire! În faptă însă, ea nu numai că fuge de la stăpânul său, ci adeseori și pe dânsul îl aruncă în nenorocire, făcându-se vânzătorul lui și vătămându-i mai mult tocmai pe acel stăpân care mai tare a iubit-o.

Așa bogăția este un rob necredincios, un ucigaș, un vrăjmaș- neîmpăcat, o fiară sălbatică, o beznă înfricoșată, prăpăstioasă, o stâncă ascuțită acoperită de valuri, o mare plină de furtuni, un stăpân aspru și despotic, mai nesilnic decât un barbar, un dușman, un protivnic neîmpăcat, care niciodată nu curmă ura sa.

               Cu totul altminteri este sărăcia. Ea este un loc sigur de scăpare, un liman liniștit, o siguranță nedezmințită, o bucurie fără primejdie, o plăcere curată, o viață fără neliniște, muma înțelepciunii, frâu contra semeției, mijloc de mântuire de pedeapsă și rădăcină a smereniei. Dar spune-mi, pentru ce tocmai de dânsa fugiți voi așa de tare și pentru ce o socotiți voi inferioară bogăției, acestui dușman, acestui ucigaș de oameni, acestei fiare răpitoare ? Căci așa trebuie cineva să numească lăcomia de avere și pofta cea fără de minte după comori ! Dar pentru ce oare voiești a-ți face casnic al tău pe un vrăjmaș neîmpăcat? Pentru ce întărâți o fiară, pe care ar trebui să o domolești ?

Dar vei întreba poate, în ce chip ea s-ar putea îmblânzi? Eu pot să vă spun aceasta, dacă veți lua seamă la cuvintele mele. Cum se poate ea îmblânzi ? Înainte de toate trebuie să știm cât este ea de sălbatică. Dar cât de sălbatică este ea ? După chipul leilor, al pardoșilor și al urșilor. Dacă ei se închid într-un loc întunecat și deosebit, ei se fac mai cumpliți și mai furioși. Tocmai așa se întâmplă și cu bogăția. Dacă se închide, atunci ea face zgomot și se înfurie mai rău decât leul. Iară dacă o scoți din închisoarea cea întunecoasă și o împărți la săraci, atunci această fiară sălbatică se face blândă ca o oaie, vânzătorul se face acum apărătorul și mijlocitorul tău, stânca cea primejdioasă se preface într-un liman sigur și furtuna într-o drăgălașă liniște.

Ceva asemenea poți să vezi la corăbii. Dacă ele sunt prea încărcate cu mărfuri, se scufundă, iară dacă povara lor este măsurată, atunci ele aleargă cu ușurință peste valuri. Așa ni se întâmplă și nouă. De ai grămădit prea multă bogăție, se cere numai o mică furtună, sau o neizbutire neașteptată, și corabia ta se prăpădește împreună cu oamenii săi (adică împreună cu sufletul tău).

Iară dacă tu strângi numai atâta avere pe cât îți este de trebuință, poate să vie și o furtună puternică, tu vei trece valurile cu ușurință. Așadar, nu dori mai mult decât ai trebuință, ca să nu pierzi totul, aduna mai mult decât este neapărat, ca să nu ți se ia și cele neapărate, și să nu pășești peste marginile cele cuvenite, ca să nu te lipsești de toate.

Descotorosește-te mai ales de prisosință, pentru ca, cel puțin, să ai de ajuns cele de nevoie. Nu vezi tu că și vierii taie vița, pentru ca puterea ei să nu iasă prin frunze și prin curpeni, ci să rămână în rădăcină, aducând cu atâta mai bune roduri. Fă și tu asemenea. Taie frunzele și curpenii ce sunt de prisos și întoarce toată puterea la aducerea de roade. Dacă tu nu faci aceasta câtă vreme ești norocit, negreșit ai să te aștepți ca nenorocirea să vie asupra ta. Deși este încă liniște, totuși tu trebuie să te temi de furtună.
Măcar că ești sănătos, trebuie să gândești la boală, măcar că ești bogat și întărit, totuși trebuie să gândești la sărăcie.

                                                        Sfânta Scriptura zice lămurit:

“Adu-ți aminte de foamete în vremea saturării, și de sărăcie și lipsă în zilele avuției” (Sir. 18, 25).
Dacă tu vei cugeta așa, atunci te vei folosi de bogăție cu cumpătare și înfrânare, și vei suporta sărăcia cu mare statornicie. Când vine o nenorocire neașteptată, ne aruncă în confuzie, iară când vine una așteptată mai dinainte, nu ne poate zgudui și mâhni în așa mare grad. De aceea, totdeauna când vei aștepta sărăcia și nenorocirea, vei avea două foloase deodată: nu te vei semeți în norocire și în nenorocire nu te vei tulbura, nici nu te vei arunca la pământ.

O nenorocire așteptată este ca și când ai fi încercat-o. Eu socotesc așa: de ești bogat, așteaptă în toate zilele să fii sărac. Pentru ce ? O astfel de așteptare poate să-ți aducă cele mai mari foloase. Adică cel ce așteaptă sărăcia, nu se va îngâmfa întru bogăție, nu va fi molatic, nici dezmierdat, nici nu va pofti avere străină. Căci așteptarea unită cu frica îi slujește în loc ele pedagog, îl face dibaci și cuminte, înfrânează simțirea lui, nu lasă să-i crească plantele cele rele ale lăcomiei de avere, ci le taie cu frica de nenorocire, ca și cu o secure.

Acesta este un folos neobișnuit de mare pe care îl câștigi prin așteptarea sărăciei. Nu mai mic este încă și al doilea folos, ce urmează din acesta, adică, când cu adevărat se ivește sărăcia, tu nu deznădăjduiești. Așadar noi totdeauna să ne temem de a ajunge la sărăcie, pentru ca să nu simțim amărăciunea sărăciei.
Adesea tocmai de aceea vine sărăcia asupra noastră, căci noi n-am așteptat-o; căci chiar așteptarea nenorocirii ar fi îndreptat pe om, și nenorocirea însăși n-ar fi venit asupra lui.

Dovadă de aceasta dau locuitorii Ninivei, fiindcă ei așteptau nenorocirea cea grozavă pe care le-o prevestise profetul Iona, și tocmai prin această așteptare a piericiunii ce-i amenința, au îmblânzit mânia lui Dumnezeu. Dimpotrivă, iudeii, care n-au crezut profetului care a predicat pieirea Ierusalimului, au încercat într-adevăr această înfricoșată nenorocire. Solomon zice așa: „înțeleptul, temându-se, se ferește de rău; iară cel fără de minte, nădăjduindu-se în sine, se amestecă cu fărădelegea” (Pild. 14, 16).
Cel ce având bogăție gândește la sărăcie, acela nu va sărăci lesne.

Când însă frica de sărăcie nu te cumințește, atunci trebuie să vină asupră-ți sărăcia însăși, pentru ca să te aducă la dreapta socotință. Așadar, de ești bogat, așteaptă sărăcia; de te afli într-o norocire și prisosință, teme-te de foamea cea viitoare; de ești cinstit, gândește că poate și necinstea să vină asupra ta; de ești sănătos, să ai totdeauna boala înaintea ochilor. Cumpănește de-a pururea firea lucrurilor omenești, care sunt schimbătoare și trecătoare ca undele unui pârâu ce curge repede sunt iuți ca fumul ce se pierde în aer, sunt nimicuri ca umbra ce piere degrabă. Dacă tu totdeauna vei fi plin de astfel de gândiri înțelepte, nici norocirea nu te va îngâmfa, nici nenorocirea nu te va putea dărâma.

Dacă tu nu te vei lipi de bunurile cele de față, atunci nici pierderea lor nu-ți va pricinui durere nemăsurată. Dacă vei obișnui duhul tău cu așteptarea nenorocirii, tocmai prin aceasta vei scăpa de multe nenorociri, iară care te va ajunge, nu te va zgudui prea tare?

Ca dovadă a celor zise de mine, am să vă povestesc o istorie din Vechiul Testament.

Fericitul Iov era un bărbat vrednic de mirare, mare și vestit pretutindeni, un luptător pentru cucernicie, un biruitor a toată lumea. El a suportat tot felul de lupte și a ridicat mii de monumente ale biruinței sale asupra Satanei. Și acest bărbat a fost bogat și sărac, însemnat și nesocotit, binecuvântat cu mulți copii și iarăși lipsit de dânșii. El a locuit în palaturi împărătești, dar a șezut și pe gunoi; a fost îmbrăcat cu haine strălucite, dar a fost și acoperit peste tot cu lepră; a fost odinioară slujit de mulți robi și roabe, iar mai târziu atacat de multe batjocuri, când casnicii și prietenii îi făceau multe imputări, iar femeia sa îl defăima. La început îi curgeau toate bunătățile cu prisosință, bogăție mare, putere și considerație, cinste, pace și siguranță, numeroase slugi, sănătate și bucurie pentru copiii cei mulți și bine formați. Norocirea lui nu era tulburată de nimic. Bogăția sa părea sigură, starea lui cea bună – trainică, și drept, căci Dumnezeu din toate părțile îl păzea și îl apăra. Dar mai pe urmă el a pierdut toate norocirile acestea. Mii de furtuni s-au înfuriat împotriva casei lui, lovire peste lovire și cu o putere grozavă.
Toată avuția i s-a răpit. Robii și fiii lui au murit năprasnic, pierzându-și viața în timpul prânzului, nu prin sabie, ci prin Satana, care a răsturnat casa peste dânșii. Curând s-a înarmat contra dreptului femeia sa, casnicii și prietenii lui l-au defăimat și ocărât; el a trebuit să părăsească casa și să locuiască pe gunoi, plin peste tot de bube și de răni, acoperit de sânge și de puroi, acest bărbat tare ca oțelul și ca fierul.
O durere venea peste alta, ispitirile erau nesuferite, noaptea mai grea decât ziua, iar ziua încă mai grozavă decât noaptea. El spunea așa: „De mă culc, zic: când va fi ziuă ? Și dacă mă scol, iarăși: când va fi seară ? Și sunt plin de dureri de seara până dimineața” (Iov 7, 4). Pretutindeni nu erau decât bezne, nimeni care să-l mângâie; din contră – mii de defăimători.

Dar și în aceste furtuni, și în mijlocul acestor grozave valuri, Iov a stat tare și nemișcat, și pricina era, cum am zis, aceea că el, pe când a fost bogat a gândit la sărăcie, pe când era sănătos aștepta boala, iar pe când era tată a mulți copii se credea a fi fără copii. De aceasta el se temea întotdeauna și această grijă niciodată nu a ieșit din inima sa, căci el cunoștea firea lucrurilor omenești și gândea la nestatornicia lor. De aceea zicea el: „Frica de care m-am temut, mi-a venit mie, și de ce m-am speriat, aceea m-a întâmpinat” (Iov 3, 25).

Așadar, el de-a pururea aștepta nenorocirea, și de aceea nu s-a tulburat, când ea a izbucnit. Pentru că el mai dinainte cumpănise în duhul său astfel de întâmplări rele și de aceea când ele au năvălit în faptă, el le-a suportat cu noblețe și cu statornicie, iar fiindcă aceste lupte el mai dinainte le-a socotit și le-a așteptat, de aceea ele, când au sosit în faptă, n-au mai putut să-l zdruncine. Iară cum că, pe câtă vreme a posedat el norocirea, inima lui n-a fost stăpânită de ea, poți să te încredințezi de la el însuși, când zice: „Pus-am eu puterea mea în aur? Sau nădăjduit-am eu în pietrele cele scumpe ? (Iov 31, 24-25). Ce zici tu, omule ? Nu te-ai bucurat de bogăția care îți curgea din toate părțile ? Negreșit nu, răspunde el. Și pentru ce ? Pentru că cunoșteam deșertăciunea și nestatornicia ei, știam că stăpânirea ei nu este trainică. De aceea el nu se bucura de bunurile pământești peste cuviință, iar la pierderea lor n-a fost cu totul zdrobit, căci el cunoștea firea și însușirea lor.

Auzind acestea, iubiților, să nu ne lăsăm înfrânți de sărăcie, dar nici de bogăție să nu ne mândrim și să nu ne arătăm! Mai vârtos să rămânem neschimbați la schimbarea norocului și să secerăm roadă înțelepciunii celei creștinești, pentru ca chiar aici, pe pământ să fim într-adevăr norociți și să ne împărtășim de bunurile cele viitoare, prin harul și iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos ! Amin.

Duminica Infricosatei Judecăti (a lăsatului sec de carne)

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)