Pagini

duminică, 19 martie 2023

Drumul Crucii la Duminica Sfintei Cruci ...

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)



                    

                          













În Duminica a 3-a din Post, a Sfintei Cruci, la parohia timișoreană Viile Fabric, la ceas de seară s-a oficiat în curtea bisericii parohiale Drumul Crucii, o slujbă ce amintește creștinilor de ultimul drum pământesc parcurs de Mântuitorul Iisus Hristos, din Pretoriu (locul pardosit cu pietre iar evreiește numit „Gabata”) la ”locul Căpățânii”, Dealul Golgotei.

Cu lumânări și candele aprinse, credincioșii prezenți au poposit alături de preoții slujitori la căpătâiul crucilor de pe aleea din curtea bisericii, cruci care, prin icoanele zugrăvite actualizează momentele dramatice încărcate de suferință mântuitoare, petrecute în Vinerea Mare. La fiecare popas au fost citite pericope evanghelice adecvate, rememorându-se istoria faptelor ce au marcat omenirea, împlinindu-se, astfel, cuvintele Sfintei Scripturi, că :„Fiul Omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de bătrâni, de arhierei şi de cărturari şi să fie omorât, iar după trei zile să învieze” (Marcu 8, 31).

Și astăzi în Cetatea Ierusalimului, creștini din toate părțile lumii, în limba proprie desfășoară acest itinerar de rugăciune pe urmele Pătimirilor Mântuitorului, pe Via Dolorosa, pelerinaj ce își are originea în perioada timpurie bizantină, însă forma actuală de aducere aminte, cu cele 14 staționări, s-a statornicit în sec. XIV-XVI. 

La finalul slujbei preotul paroh Marius Sfercoci a rostit un cuvânt de învățătură, evidențiind importanța asumării crucii în plan personal, urmându-I Domnului într-un mod liber și responsabil, mulțumindu-le, totodată, credincioșilor pentru „pelerinajul” făcut împreună pe Calea Crucii.

Crucile, din curtea bisericii parohiale ce compun ”Drumul Crucii”, au fost zidite în anul 2007, de către domnul Constantin Bârnoiu, enoriaș al parohiei și crucer de meserie, și prin contribuțiile personale ale credincioșilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

"Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar."

(Epistola intaia catre Corinteni a Sfantului Apostol Pavel 13:4-6)