Pagini

miercuri, 23 noiembrie 2022

Nu există medicament în afara Duhului Sfânt.

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)



“Nu există medicament în afara Duhului Sfânt.
Toate celelalte sunt paleative, sunt aleatorii și nu fac decât să lungească agonia.
În lipsa Duhului Sfânt vin toate celelalte erzațuri și îți vor face rău.

Atâta timp cât preoții nu au avut rezervele necesare și suficiente de Duh Sfânt și nu au știut să-L dea, oamenii (care sunt căutători de duh) au ajuns pe cărări dubioase, obscure.

Duhul Îl primim la fiecare Liturghie, dar nu trebuie asfixiat, ținut în mormântul chivotului și al potirului (cum au vrut să-L acopere fariseii și saducheii pe Iisus în mormânt).
Duhul Sfânt este duhul comuniunii, al împărtășirii.
În momentul în care nu reușim să creăm civilizația împărtășirii, civilizația comunială, în clipa în care nu suntem Cincizecime permanentă, omorâm Cincizecimea.
O facem eveniment istoric, ‘zăpezi de altădată’.

Lipsa împărtășirii duce la dictatură.
Dictatorul este cel care primește o putere de sus, dar n-a știut ce să facă cu ea, a otrăvit-o și a pervertit-o. A devenit o putere ucigătoare, nu una care dă viață.

De 2000 mii de ani trebuia să urcăm necontenit spre Duhul Sfânt, să avem puteri duhovnicești,
nu putere nucleară sau bioenergetică.
Dar dacă s-a produs pervertirea, de ce să nu se producă mereu convertirea?
Nu vom culege roade decât în măsura în care am convertit.
Ce am convertit, aceea vom avea”

Pr. Buga Ioan


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

"Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar."

(Epistola intaia catre Corinteni a Sfantului Apostol Pavel 13:4-6)