Duminica a douăzeci și una după Pogorârea Sfântului Duh.(Pilda Semănătorului)

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

                                                Și a ieșit Semănătorul

La vremea cuvenită a început Domnul Iisus să semene Cuvântul.
Și cuvântul era viu, iar pământul își aștepta Semănătorul
Oare nu pentru toți l-a semănat la fel.
Oare semințele nu erau la fel de bune.
Oare nu cu aceiași iubire le-a semănat în pământul cunoștinței noastre?!
Cum să nu!
Atunci de ce nu a crescut la fel?
De ce a pierit.
De ce nu a rodit la fel?
Vina o purtăm doar noi, noi cei care deși îl auzim nu-l mai îngrijim cu iubirea noastră, cu bunătatea noastră, cu talantul nostru ca el să aducă roadă, măcar cât să poată fi semănat în copiii noștri, în nepoții noștri, căci fără de sămânță nu există rodire, și fără de rodire va fi foamete de cuvânt.

" Cine are urechi de auzit să audă"

Maria