Pagini

miercuri, 5 august 2020

RUGĂCIUNE LA ICOANA MAICII DOMNULUI,,TĂMĂDUITOAREA”


”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)



Preasfântă, Preacurată şi Preaminunată Fecioară şi Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, Te rugăm ascultă rugăciunea nevrednicilor robi şi vindecă-ne pe noi, pe cei din familiile noastre şi pe toţi suferinzii din lumea asta bolnavă, de bolile grele, de bolile ştiute şi neştiute de noi. Fie ca toţi creştinii să Te preamărească şi să Te preacinstească pe Tine, iar noi să avem tot ajutorul cel bun, sfânt şi ceresc. Caută din înălțimea cerurilor cu ochiul tău blând spre noi, nevrednicii robii tăi, care cu umilință și cu lacrimi ne rugăm înaintea preacinstitului tău chip, nu ne lipsi pe noi de ocrotirea ta și de acoperământul tau împărătesc în călătoria noastră pământească plină de scârbe și neliniști.

Primeşte, Preabinecuvântată şi Preaputernică Stăpână, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, aceste rugăciuni, pe care le aducem ţie acum cu lacrimi noi, nevrednicii robii tăi, ce înălţăm cu umilinţă cântare înaintea icoanei tale celei de tămăduiri purtătoare ca uneia ce eşti aici de faţă şi iei aminte la ruga noastră: că cererile le împlineşti, necazurile le uşurezi, celor bolnavi sănătate le dăruieşti, pe slăbănogi şi neputincioşi îi tămăduieşti, din îndrăciţi dracii izgoneşti, pe cei năpăstuiţi din necazuri îi izbăveşti, pe leproşi îi curăţeşti şi pe prunci îi miluieşti; încă, Doamnă Stăpână, din legături şi din temniţe slobozeşti şi patimile cele de multe feluri le vindeci, că toate sunt cu putinţă mijlocirii tale pe lângă Fiul Tău, Hristos Dumnezeul nostru.

O, Maică Prealăudată, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu! Nu înceta rugându-te pentru noi nevrednicii robii tăi, care te slăvim şi te cinstim şi ne închinăm cu umilinţă preacuratului tău chip, având nădejde neclintită şi credinţă neîndoită în tine, Pururea Fecioară, Preaslăvită şi Neprihănită, acum şi pururea şi în vecii vecilor. AMIN.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

"Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar."

(Epistola intaia catre Corinteni a Sfantului Apostol Pavel 13:4-6)