Pagini

marți, 12 mai 2020

SFIINTII PRIETENII MEI...: Rugăciune către toţi sfinţii



O, sfântă ceată a celor care L-aţi slujit pe Hristos, aducându-mi aminte de faptele voastre minunate, vă aduc laudă după cuviinţă: Bucuraţi-vă, stele ale cerului duhovnicesc! Bucuraţi-vă, împreună cu cetele îngereşti! Bucuraţi-vă, candele ale Bisericii lui Hristos! Bucuraţi-vă, sfinţilor prin care Domnul împarte tuturor tămăduiri!
Voi aţi împărţit neamului omenesc mulţime de vindecări minunate şi, pentru aceasta, la voi alerg astăzi, nădăjduind că nu mă veţi trece cu vederea. Ajutaţi-mă să primesc tămăduire de la Hristos Dumnezeul nostru, Cel Ce v-a dat bi­ruinţă în lupta cu trupul, cu patimile şi cu poftele, Căruia Îi aduc smerită rugăciune: Doamne Iisuse Hristoase, Care i-ai rân­duit pe sfinţii Tăi drept mijlocitori ai cererilor oamenilor, arată-mi mila Ta şi mie, păcătosului, care sunt încercat în focul durerilor, şi dăruieşte-mi vindecare trupească şi sufletească. Pentru rugă­ciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale Sfântului Ioan Botezătorul, dascălul pocăinţei; ale Sfinţilor, mări­ţilor şi întru-tot-lăudaţilor Apostoli; ale Sfinţilor mari dascăli ai lumii şi ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu şi Ioan Gură de Aur; ale celor între sfinţi Părinţii noştri Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei şi Spiridon al Trimitundei, făcătorii de minuni; cu ale Sfinţilor Mari Mucenici Gheorghe, Purtătorul de biruinţă, Dimitrie, Izvorâtorul de mir, Ioan cel Nou de la Suceava şi Ioan Valahul; cu ale Sfinţilor Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, Chir şi Ioan, Pantelimon şi Ermolae, Samson şi Diomid, Fotie şi Anichit, Talaleu şi Trifon; cu ale Sfântului Stelian, ocrotitorul copiilor; cu ale preacuvioşilor şi de-Dumnezeu-purtătorilor părinţilor noştri: Grigorie Decapolitul, Nicodim de la Tismana, Visarion şi Sofronie; cu ale preacuvioasei Maicii noastre Paras­cheva şi ale tuturor Cuvioşilor Părinţi şi Cuvioa­selor Maici, care s-au nevoit în dreapta-credinţă.
Că Tu eşti Dumnezeul tămăduirilor, Hristoase Dumnezeule, şi Ţie slavă Îţi înălţăm, împreună şi Celui fără de început al Tău Părinte şi Preasfântului şi bunului şi de-viaţă-făcătorului Tău Duh, în vecii vecilor. Amin.

SFIINTII PRIETENII MEI...: Rugăciune către toţi sfinţii:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

"Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar."

(Epistola intaia catre Corinteni a Sfantului Apostol Pavel 13:4-6)