Pagini

miercuri, 3 iunie 2020

O CANĂ DE RABDARE

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)



Azi mi-am turnat o ceasca de rabdare,
Si am iesit cu dansa in gradina,
 M-am asezat cu inima la soare,
Sa-mi scald umilul suflet in lumina.

Si inima mi-a lacrimat pe fata,
Cu roua sufletului meu tacut,
 Eu am sorbit rabdare pentru-o viata,
Si-am plans cu lacrimi care au durut.

Din cer eu am primit imbratisare,
Si cana cu rabdare s-a umplut,
Iar roua sufletului s-a uscat in soare,
Si am uitat durerea, ce-a durut.

Am picurat rabdare pe carare,
Si florile pe data mi-au zambit,
Vedeam pe Dumnezeu in fiecare,
Primeam rabdare-n cana, inmiit.

Spre cer eu am intins canita cu rabdare,
Si pasarile-n taina au baut,
In cantul lor am pus o rugaciune,
 Si tot ce-a fost durere a trecut.

Si-atunci eu mi-am privit cu drag canita,
Si am stiut ca-i insasi viata mea,
Stiam ca-n fundul canii stau vointa,
 Puterea, rugaciunea, dragostea.

Din pragul casei m-a strigat iubirea,
Care plutea-ntre mine si-Absolut,
 Am dus cu drag rabdarea mea in casa,
 Iar casa de lumina s-a umplut.

Munteanu Gabriela.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

"Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar."

(Epistola intaia catre Corinteni a Sfantului Apostol Pavel 13:4-6)