”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.”
(Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)
- a se pocăi - înseamnă părere de rău, odată cu făgăduinţa de îndreptare a greşelilor săvârşite.
Pocăinţa,
Spovedania sau Mărturisirea păcatelor este una din cele 7 Sfinte Taine ale Bisericii, care constă în mărturisirea păcatelor la preotul duhovnic. A fost o pocăinţă şi o mărturisire care la oamenii maturi neîncreştinaţi până atunci preceda Sfântul Botez.
Atât Sfântul Ioan Botezătorul cât şi Domnul Iisus Hristos şi-au început activitatea chemând la pocăinţă prin acelaşi îndemn: „Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor“ (Matei 3:2; Matei 4:17).
Este şi o altă pocăinţă, după Botez, pentru păcatele săvârşite în urmă şi ca o pregătire pentru primirea Tainei Sfintei Împărtăşanii. Cei care, în vârstă fiind, veneau să fie botezaţi de către Sfântul Ioan Botezătorul (Matei 3:6; Marcu 1:5) sau de către Apostoli (Faptele Apostolilor 19:18), îşi mărturiseau păcatele făcute înainte, căindu-se de ele.
Taina pocăinţei are harul şi puterea iertării păcatelor ispăşite de către Hristos ca urmare a spălării lor prin „sângele Lui“ care ne curăţeşte de orice păcat (1 Ioan 1:7). Pocăinţa a început a se săvârşi ca Taină doar după Cincizecime.
Cât timp Mântuitorul Hristos, „Care are toată puterea în cer şi pe pământ“ (Matei 28:18), a trăit în trup pe pământ, El însuşi ierta păcatele celor în sufletul cărora observa căinţă şi lacrimi, sau pe care le mărturiseau.
Aşa, spre exemplu, Sfântul Apostol Petru s-a mărturisit păcătos (Luca 5:8). Tâlharului de pe cruce care-şi recunoaşte faptele nelegiuite şi se căieşte apoi, rugându-se de iertare şi de pomenire în Împărăţia Sa, Domnul îi răspunde: „Astăzi, vei fi cu Mine în rai“ (Luca 23:41-43).
După cuvântul Arhimandritului Macarie „Pocăinţa este lupta cu păcatul“.
- a se pocăi - înseamnă părere de rău, odată cu făgăduinţa de îndreptare a greşelilor săvârşite.
Pocăinţa,
Spovedania sau Mărturisirea păcatelor este una din cele 7 Sfinte Taine ale Bisericii, care constă în mărturisirea păcatelor la preotul duhovnic. A fost o pocăinţă şi o mărturisire care la oamenii maturi neîncreştinaţi până atunci preceda Sfântul Botez.
Atât Sfântul Ioan Botezătorul cât şi Domnul Iisus Hristos şi-au început activitatea chemând la pocăinţă prin acelaşi îndemn: „Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor“ (Matei 3:2; Matei 4:17).
Este şi o altă pocăinţă, după Botez, pentru păcatele săvârşite în urmă şi ca o pregătire pentru primirea Tainei Sfintei Împărtăşanii. Cei care, în vârstă fiind, veneau să fie botezaţi de către Sfântul Ioan Botezătorul (Matei 3:6; Marcu 1:5) sau de către Apostoli (Faptele Apostolilor 19:18), îşi mărturiseau păcatele făcute înainte, căindu-se de ele.
Taina pocăinţei are harul şi puterea iertării păcatelor ispăşite de către Hristos ca urmare a spălării lor prin „sângele Lui“ care ne curăţeşte de orice păcat (1 Ioan 1:7). Pocăinţa a început a se săvârşi ca Taină doar după Cincizecime.
Cât timp Mântuitorul Hristos, „Care are toată puterea în cer şi pe pământ“ (Matei 28:18), a trăit în trup pe pământ, El însuşi ierta păcatele celor în sufletul cărora observa căinţă şi lacrimi, sau pe care le mărturiseau.
Aşa, spre exemplu, Sfântul Apostol Petru s-a mărturisit păcătos (Luca 5:8). Tâlharului de pe cruce care-şi recunoaşte faptele nelegiuite şi se căieşte apoi, rugându-se de iertare şi de pomenire în Împărăţia Sa, Domnul îi răspunde: „Astăzi, vei fi cu Mine în rai“ (Luca 23:41-43).
După cuvântul Arhimandritului Macarie „Pocăinţa este lupta cu păcatul“.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
"Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar."
(Epistola intaia catre Corinteni a Sfantului Apostol Pavel 13:4-6)