Pagini

marți, 19 februarie 2019

ADEVĂRUL SI MINCIUNA

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)



( Versuri : Eliana Popa)

Patru călători plecat-au pe același drum prin lume
Și-au ajuns la sfadă multă...ne spun cărțile bătrâne !
FOCUL se sfădea cu APA, ADEVĂRUL cu MINCIUNA,
Între ei trona semeață și rânjind hidos, ranchiuna !

Dar sătui de-atatâta vorbă și scârbiti de-atâta ceartă
S-au oprit la o răscruce, hotărând să se despartă !
Unul mai fălos le zice : ,, - Eeei,ce v-a găsit ..poftim !
Dar de-om vrea a-ne-ntâlni , cum o sa ne regăsim ?

,, - Pe mine mă veți afla in tot timpul și-n tot locul
Unde fumul se înalță " așa le grăiește FOCUL
,,- În bordeie și în case unde veți vedea lumină
În amnare și în piatră și în orice zi senină !"

,, - Eu voi fi în orice susur de izvoare și de râuri
În cascade și în ploaia ce involbură pârâuri,
Dimineata-n firul ierbii...eu voi roura și pleoapa! "
Așa a grăit semeată, susurându-si vorba, APA !

,, - Eu voi fi pe tot pământul , cât e soarele și luna
Mă găsiți oricum, oriunde ! " a grăit râzând, MINCIUNA.
,, Și pe uliti, și-n bordeie , și-n palate și în piețe
Si in sufletele celor învățați să mă răsfețe!

Stau in vorbe și în fapte, stau in cugete și-n cărți
Stau în știința unor ,,genii", mă-nsotesc cu regi și hoți
Ba, mă mai strecor voioasă și în suflet de ateu
Îi șoptesc că nu există nici Hristos, nici Dumnezeu !

Mă desfăt chiar și-n Biserici, stau pe limbă la doi, trei
Care intră să se-nchine, doară așa, din obicei !
Mă strecor chiar și-n Altare, prin politici și arginți
Dar mai greu, căci slujitorii nu-s cu toții adormiți !

La tot omul mic sau mare, dacă-s tineri sau sunt mosi
Mai ales în guvernare, unde-s marii mincinoși !
Îi slujesc pe toți cu râvnă și îi duc la tatăl meu,
Cel ce e amăgitorul și dușman lui Dumnezeu !"

,, - Pe voi vă găsesc mai lesne!" se-ntristează ADEVĂRUL,
,, - Ca să mă aflați pe mine trebuie-a grăbi piciorul !
Eu ades sunt alungat cu batjocuri și rușine
Tot la fel ca pe Golgota, când scuipau cu toți pe Mine !

Oamenii acestei lumi, nu știu cine-i Adevărul
Și lovesc cu toți tepușa ce le vatămă piciorul
Toți simt lipsa Mea în case și în suflete și-n minte
Nu mă văd nici în durere, nici în lacrima fierbinte !

Și deși le sunt aproape...stau și plâng pe-un lăicer
Nu mă văd sau mă alunga! Însă mă găsiți în Cer !
Sus in ceruri lângă Domnul, locuiesc.... iar pe Pământ,
Mai cobor să stau cu omul cercetat de Duhul Sfânt !"

( din volumul de poezii ,, Cu Hristos pe drumul Crucii)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

"Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar."

(Epistola intaia catre Corinteni a Sfantului Apostol Pavel 13:4-6)