Pagini

sâmbătă, 5 ianuarie 2019

Douăzeci de sfaturi pentru felul de comportare în Biserică

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)



   
Înainte de a merge la Sfânta Biserică să fii împăcat cu toţi cu care te-ai certat.
Lasă şi tu din inimă şi iartă tuturor celor care ţi-au greşit.
Îmbracă-te într-o ţinută curată, dar modestă, ba chiar smerită, ştiind că nu mergi la teatru ci ca să te rogi lui Dumnezeu cu umilinţă şi cu lacrimi pentru iertarea păcatelor tale.
Sileşte-te ca să duci un dar, măcar cât de mic: lumânări, tămâie curată şi un pomelnic pentru a fi pomenit tu şi toţi ai casei tale la Sfânta Liturghie;
Sileşte-te după putere ca să fii la Sfânta Biserică mai înainte de a începe slujba, ca să ai timp să te închini în linişte la Sfintele Icoane şi să poţi da din vreme şi pomelnicul spre pomenire;
Dacă din întâmplare ai sosit după începerea slujbei, apoi stai liniştit la locul tău ca să nu faci tulburare şi altora prin umblarea ta de colo până colo. Această sminteală este mai mare păcat decât binele ce vrei să-l faci. Pacea şi desăvârşita linişte este de absolută trebuinţă;
Stând în Biserică nu privi în dreapta şi în stânga, căci aceasta te sustrage de la gândirea spre Dumnezeu;
Vorbirea în Biserică e un păcat foarte mare. Nici nu te rogi şi împiedici şi pe alţii de a se ruga. De aceea starea ta în Biserică în loc să-ţi fie spre folos şi spre iertare, se va face ţie spre osândă şi păcat;
Urmăreşte cu mintea tot ce se citeşte şi se cântă şi repetă şi tu în minte rugăciunile, măcar cele mai însemnate;
Sileşte-te ca în timpul slubei să nu te abaţi cu mintea la nimic pământesc, pentru ca măcar două ceasuri din săptămână să trăieşti şi tu în adevărata reculegere şi rugăciune;
Când te închini, fă Semnul Crucii complet şi cu luare aminte. Făcând semnul Sfintei Cruci în batjocoră, înseamnă să batjocoreşti pe Stăpânul ei în numele căruia te închini. Mai de folos e să faci Cruce o dată cum se cuvine, decât să fluturi de mai multe ori cu mâna fără să ştii nici tu, nici alţii ce voieşti să faci. Prin aceasta vei stârni râsul celor care te văd, făcând sminteală altora şi ţie îţi va fi spre păcat;
Ascultă cu luare aminte toată slujba până la sfârşit. Numai aşa ţi-ai făcut datoria deplină către sufletul tău. După cum dai hrană îndestulată coprpului tău toată săptămâna, dă şi sufletului tău măcar o dată să se sature de cuvântul lui Dumnezeu cel dătător de viaţă;
Sfânta Evanghelie, Apostolul, Cazania şi predica ascultă-le cu luare aminte în aşa fel, încât să poţi spune şi tu altora despre folosul şi învăţătura ce ai luat din cuprinsul lor;
Când se împarte Sfânta Anaforă, închină-te şi pe la Sfintele Icoane cu toată credinţa şi smerenia cuvenită;
Când te închini la Sfintele Icoane, sărută chipul Sfântului la picioare, sau cel mult mâinile, dar nu la faţă;
Plecând de la Biserică mergi acasă, ferindu-te de a te abate pe la baruri sau locuri unde se face vorbăraie şi vorbe nefolositoare;
După ce stai la masă şi te odihneşti puţin, apoi citeşte cărţi moral-religioase şi meditează şi te roagă. Povăţuieşte pe toţi ai casei spre cele sufleteşti;
Dacă ai de unde, cercetează şi bucură pe cei săraci prin milostenie, cu bani cu bucate şi haine, din toate darurile ce ţi-a dat ţie Bunul Dumnezeu. Asemenea şi cu cuvinte bune povăţuieşte pe cei neştiutori pe calea Domnului;
Dacă vei serba Duminicile şi Sărbătorile în acest fel, apoi vei avea pe Dumnezeu cu tine şi-ţi va ajuta şi te va binecuvânta în toate activităţile tale şi te va bucura în toată viaţa ta cu îndestulare, cu sănătate şi cu tot binele;
Dacă vei petrece viaţa ta aşa creştineşte, apoi la sfârşitul vieţii vei dobândi fericirea cea veşnică şi cerească deplină pe care Dumnezeu a pregătit-o tuturor celor ce-l ascultă pe Dânsul.

Scopul vieţii tuturor creştinilor este mântuirea sufletului, şi dacă o va dobândi, destul va fi. În acest caz, viaţa aceasta va fi spre mărire şi fericire veşnică, iar nu spre judecată şi osândă.
„Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate celelalte vi se vor adăuga vouă" (Matei 6,33)"
Fii credincios lui Dumnezeu şi Bisericii sale cât vei trăi şi vei avea în viaţa aceasta tot binele, iar în cealaltă, vei dobândi Comuniunea cu Dumnezeu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

"Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar."

(Epistola intaia catre Corinteni a Sfantului Apostol Pavel 13:4-6)