Pagini

miercuri, 9 august 2017

DOAMNE, DE-AS PUTEA!

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)


   Doamne, de-as putea s-adun tot nectarul florilor,
L-as preface-n leac divin si l-as da oamenilor,
Ca acei ce-l vor gusta sa se vindece de rau,
Sa iubeasca si sa fie robi supusi la Tronul Tau.

   Si-as culege-n dimineti, roua primaverilor,
Si as racori cu ea, arsita durerilor.
 Si as strange-n nopti senine, toata pulberea din stele,
 Ca sa-mbrac in stralucire, crucea celor in durere.

   As mai strange-n partitura, glasul ploilor de toamna,
Si as face cant de leagan, pruncilor fara de mama,
Si as strange-n veri toride, roada parguita-n grane,
 Pentru pantece flamande să framant un colt de paine.

   Din icoane-as chema harul care se ascunde-n ele,
Si l-as picura pe pleoape, ochilor fara vedere,
Din altare-as strange ruga si as face-o prescurele,
Ca sa fie hrana Sfanta, pentru vremurile grele.

   Din cascade-as lua puterea apelor involburate,
 Ca sa trag spre Inviere toate sufletele moarte,
 De-as putea le-as face toate, dupa cum as sti ca-i bine,
Dar pentru ca sunt tarana, Doamne-mi pun nadejdea-n Tine!

                      Preot Ioan.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

"Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar."

(Epistola intaia catre Corinteni a Sfantului Apostol Pavel 13:4-6)