”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.”
(Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)
Cuvânt mântuitor a atins ochii inimii mele, arătându-mi că noroiul faptelor mele a fost acela care mi-a închis intrarea. Am început să plâng, să mă tângui si să-mi bat pieptul, scotând suspine din adâncul inimii mele. Pe când plângeam, văd, deasupra locului în care stăteam se află icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, si am zis uitându-mă către ea cu statornicie:
“Fecioară Stăpână, care ai născut după trup pe Dumnezeu Cuvântul. stiu, stiu că nu este cuviincios si binecuvântat ca eu, atât de necurată, atât de spurcată, să văd icoana ta, a pururea Fecioarei, a celei curate, care ai trupul si sufletul curate si neîntinate. Este drept să fiu urâtă eu, pierduta, de tine, care esti curătenia, si să te dezgusti de mine. Dar de vreme ce după cum am auzit, Dumnezeu, pe Care L-ai născut, pentru aceasta S-a făcut om, ca să cheme pe păcătosi la pocăinta, ajută-mi mie, singura, care n-am pe cineva într-ajutor. Porunceste să mi se îngăduie să intru în biserică.
Să nu mă lipsesti să văd lemnul pe care s-a răstignit Dumnezeul cel născut din tine, Care ti-a dat propriul Său sânge pret de răscumpărare pentru mine. Porunceste, stăpână, să-mi fie deschisă si mie usa dumnezeiestii închinări a Crucii. Dumnezeului născut din tine te dau chezăsuitoare că niciodată nu voi mai pângări acest trup prin vreo împreunare rusinoasă, iar, după ce voi vedea lemnul Crucii Fiului tău, mă voi lepăda numaidecât de lume si de toate cele din lume si îndată plec acolo unde tu, ca o chezăsuitoare a mântuirii mele mă vei povătui si mă vei îndruma”.
Dar îndată lăcrimând şi în piept bătându-mă, îmi aduceam aminte de făgăduinţele pe care le-am făcut când am ieşit în pustia aceasta şi mă duceam cu gândul înaintea icoanei Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, ajutătoarea mea, şi înaintea ei plângeam, rugând-o să izgonească de la mine gândurile acelea, ce-mi tulburau ticălosul meu suflet. Iar după ce deajuns plângeam şi mă băteam în piept cu osârdie, atunci vedeam o lumină ce mă lumina de pretutindeni şi mi se aducea o alinare, care mă scotea din întreitele valuri ale ispitelor.
Cu rugaciunile tale Sfanta Marie,intareste credinta noastra si vindecare de neputinte cere de la Dumnezeu pentru noi.
SLAVA LUI DUMNEZEU .Amin!
