Pagini

miercuri, 22 februarie 2017

Rugaciune pentru vederea pacatului propriu

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)


         Doamne! Dă-ne să ne vedem păcatele noastre, aşa încât mintea noastră, atrasă cu desăvîrşire de luarea-aminte faţă de păcatele noastre, să înceteze a mai vedea greşelile aproapelui şi să-i vadă pe toţi, într-acest chip, buni. Dă inimii noastre să părăsească grija pierzătoare de neajunsurile aproapelui, să îşi unească toate grijile numai în grija pentru dobândirea curăţiei şi sfinţeniei poruncite şi gătite nouă de Tine. Dă-ne nouă, celor ce ne-am spurcat haina sufletului, să o albim iarăşi: ea a fost deja spălată prin apele botezului, iar acum, după pângărire, aceste haine au nevoie să fie spălate prin apele lacrimilor. Dă-ne să vedem în lumina harului Tău neputinţele cele de multe feluri care trăiesc în noi, înăbuşind în inimă mişcările duhovniceşti, aducând în ea mişcările sângelui şi trupului care sunt potrivnice Împărăţiei lui Dumnezeu. Dă-ne marele dar al pocăinţei, înaintea căruia merge şi pe care îl naşte marele dar al vederii păcatelor noastre.
Păzeşte-ne, cu aceste mari daruri, de hăurile amăgirii de sine, care apare în suflet din pricina păcătoşeniei sale neluate în seamă şi neînţelese, şi se naşte din lucrările patimii dulceţii şi slavei deşarte care trăiesc în el neluate în seamă şi neînţelese. Păzeşte-ne pe noi cu aceste mari daruri în calea noastră către Tine, şi dă-ne nouă să ajungem la Tine, Cela ce chemi pe cei ce-şi recunosc păcătoşenia şi lepezi pe cei ce se socot drepţi, ca să Te slavoslovim în veci, întru veşnica Ta fericire, a Singurului Dumnezeu Adevărat, Răscumpărătorul celor robiţi şi Mântuitorul celor pierduţi. Amin.
Sfântul Ignatie Briancianinov

sâmbătă, 18 februarie 2017

C L O P O T U L si T O A C A

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

  DICTON LATIN: "Signaclocca, vivos voces, mortuos plango et fulgura frango", adica "Dangătul clopotului cheam pe cei vii, plange pe cei morti si alungă fulgerele".  
                                                     

                                              CLOPOTUL BISERICII

           Numele de clopot vine din limba slavonă: Klapati - a lovi. Dangătul clopotului anuntă inceputul Sfintei Liturghii si spune: Veniti, Veniti, Veniti, duminica la Sfanta Liturghie pentru că sufletul să vi-l mantuiti. Dangătul clopotului cheamă pe cei vii, plange pe cei morti si alungă grindina! Se spune ca Noe in timpul potopului dădea drumul păsărilor să zboare. Cand vedea că va veni furtuna, bătea toaca chemandu-le in corabie. Cele care nu tineau seama de chemarea toacăi, piereau in furtună. La fel ca si păsările acelea vor pieri si crestinii ortodocsi care nu vin la Sfanta Liturghie cand aud glasul toacăi si al clopotului. Cand un copil moare in pantecele mamei sale este apoi ingropat in pămant. Astfel el pleacă din intuneric in intuneric. Asemenea este si cu cel care nu participă in fiecare duminică la Sfanta Liturghie: trăieste in intuneric (spiritual) pe lumea aceasta, iar după moarte merge intr-o beznă mult mai intunecată si mai infricosătoare. Asadar: CINE ARE MINTE, SA IA AMINTE!
                        Preot Ioan.                  

                                                I N F R I C O S A T A   J U D E C A T Ă      


                                                         I U B I T I   C R E D I N C I O S I

In duminici si in sărbători, dangătele clopotelor ne cheamă să inaltăm rugăciuni fierbinti după modelul celor pe care le-a inăltat Iisus Hristos in Gradina Ghetsimani. Nimeni nu se poate mantui dacă nu vine cu regularitate la Sfanta Biserică Ortodoxă, asa cum nimeni din cei ce n-au urcat pe corabie nu s-au mantuit ci au pierit. Muzica clopotelor rasună ca o chemare venită de sus: "Veniti, să vă pocăiti! Veniti să vă spovediti si să vă impărtăsiti! VENITI, SA VĂ MANTUITI! Veniti... Acei credinciosi care au ascultat glasul clopotului, la  Infricosata Judecată vor auzi glasul Mantuitorului care le va spune: "Veniti, binecuvantatii Tatălui meu de mosteniti Impărătia Cerurilor cea gatită vouă de la intemeierea lumii" (Matei 25:34). Celor care n-au luat in seamă chemarea clopotului si in loc să vină la Biserică s-au dus la piată, la targ, la carciumă, s-au dus... vor auzi din gura Mantuitorului: "Duceti-vă de la Mine, blestematilor, in focul cel de veci, care este gătit diavolului si ingerilor lui" (Matei 25:41).
                     


                                                     T O A C A

Toaca de mană este o scandură cam de 3-4 m lungime si vre-o 7-10 cm latime. In ea se bate cu un ciocănel. Sunetul toacei este semnalul de adunare a crestinilor la priveghere si rugăciune si mai inchipuie si sunetul iesit din cuiele bătute in mainile si picioarele Mantuitorului Iisus Hristos, cand l-au pironit pe Sfanta Cruce. Inconjurarea Sfintei Biserici Ortodoxe, in timp ce se bate toaca semnifica predicarea si răspandirea Sfintei Evanghelii in toată lumea (Matei 28:19). Sfantul Simeon al Tesalonicului spune ca: "Sunetul toacăi inchipuie trambita Arhanghelului care va suna a doua venire a lui Iisus Hristos".
                                                                                                                           Preot Ioan.

duminică, 12 februarie 2017

EVANGHELIA ZILEI Ev. Luca 15, 11-32

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)


Zis-a Domnul pilda aceasta: un om avea doi fii. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: tată, dă-mi partea care mi se cuvine din avere; atunci el le-a împărţit averea. Dar, nu după multe zile, feciorul cel mai tânăr, strângându-şi toate, s-a dus într-o ţară depărtată; şi acolo şi-a risipit toată averea, vieţuind în desmierdări. Şi, după ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în ţara aceea şi el a început să fie în lipsă. Şi, ducându-se, s-a lipit el de unul din locuitorii acelei ţări şi acesta l-a trimis la ţarinile sale să pască porcii. Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele ce mâncau porcii, însă nimeni nu-i da. Dar, venindu-şi în fire, a zis: câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier de foame! Mă voi scula şi mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi. Şi, sculându-se, a venit la tatăl său. Iar pe când era încă departe, l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă; şi, alergând, a căzut pe grumajii lui şi l-a sărutat. Atunci i-a zis feciorul: tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Iar tatăl a zis către slujitorii săi: aduceţi haina cea mai bună şi-l îmbrăcaţi; puneţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui; apoi aducând viţelul cel îngrăşat îl junghiaţi. Să mâncăm şi să ne veselim; căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. Şi au început să se veselească. Iar feciorul lui cel mare era la ţarină; când s-a întors şi s-a apropiat de casă, el a auzit cântece şi jocuri. Atunci, chemând pe unul dintre slujitori, l-a întrebat: ce înseamnă acestea. Iar acela i-a răspuns: fratele tău a venit şi tatăl tău a junghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos. Şi s-a mâniat şi nu voia să intre; dar tatăl lui, ieşind, îl ruga. Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: iată de atâţia ani îţi slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta; şi mie tu niciodată nu mi-ai dat un ied, să mă veselesc cu prietenii mei. Dar când a venit acest fiu al tău, care a mâncat averea ta cu desfrânatele, ai junghiat pentru el viţelul cel îngrăşat. Însă tatăl i-a zis: fiule, tu în toată vremea eşti cu mine şi toate ale mele, ale tale sunt; se cuvenea însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat.



BLANDUL PĂSTOR



Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

joi, 9 februarie 2017

Din spusele Sf. Ap. Pavel

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)


Iată ce spune Sfântul Apostol Pavel corintenilor: 

„Nu ştiţi, oare, că voi sunteţi templu al lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? De va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el, pentru că sfânt este templul lui Dumnezeu, care sunteţi voi.“ (I Cor. 3, 16, 17), „Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri?“ (I Cor. 6, 19). Tot Sfântul Ap. Pavel îl atenţionează pe Timotei: „Deci, de se va curăţi cineva pe sine de acestea, va fi vas de cinste, sfinţit, de bună trebuinţă stăpânului, potrivit pentru tot lucrul bun“ (II Tim. 2, 21).

luni, 6 februarie 2017

PREOTII DUHOVNICi CRESTIN ORTODOCSI

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel



       Fără preoti duhovnici buni, se golesc Sfintele Biserici Ortodoxe, dar se umplu clinicile de psihiatrie. Doctorii lucrează cu stiinta omenească (limitată), in timp ce preotii duhovnici lucrează cu puterea Duhului Sfant (nelimitată, infinită). Asadar, doctorii psihiatri te ajută să te "imprietenesti" cu oamenii, iar preotul duhovnic te ajută sa te imprietenesti cu oamenii, si mai ales cu Dumnezeu. Preotii au cheile Impărătiei Cerurilor (Matei 16:18). 

Preotii deschid oamenilor portile Raiului prin Sfintele Taine (Botez, Mirungere, Cununie religioasa, 

Sfantul Maslu) dar mai ales prin SPOVEDANIE si IMPARTASANIE. 

Asadar: "Duceti-vă si vă arătati preotilor" (Luca 17:14).

                                                                                                                                            Preot Ioan.




duminică, 5 februarie 2017

Pentru tine Doamne

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)


sâmbătă, 4 februarie 2017

TU OM FRUMOS.

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)


Tu, om frumos căzut din Rai, in lumea cea straină,
Opreste-te o clipă, stai, priveste spre Lumină...
Un Soare Bland a răsărit si care nu apune,
Opreste-te o clipă stai, desparte-te de lume...

 Clădesti, inalti, zidesti palate ce fi-vor o ruină,
Iubesti doar trupul care maine va fi pămant si tină.
Priveste-n casa sufletului tău, si vezi că iti lipseste,
Ceva ce nu poti sti acum, dar sufletul tanjeste.

Crezi, că de esti bogat si ai, averi nenumărate,
 N-ai sa plătesti si tu candva, tributul către moarte?
Crezi c-ai să poti să o opresti cu bani sau giuvaere,
Sau crezi că tu, fiind bogat, făptura ta nu piere?

E viata noastră efemeră si trecătoare-i lumea,
In suflet să-ți aduni comori, aici este minunea.
 Aici ar trebui să aduni, averi nenumărate,
Ca să plătesti acele vămi ce azi ti se par departe.

Sunt unii care iti soptesc:,,Trăieste-ti aici viata !
 Si nu gusta amarul ei, culege-i doar dulceata!",
 Dar gustul care, poate acum, iti pare a fi dulce,
E doar otrava care maine, usor spre iad te duce.

 Tu, om frumos, esti plamădit de Mana cea Divină,
Tu esti făcut din lutul sfant, in Cerul de Lumină,
Trimis ai fost să te sfintesti in lacrimi si durere,
Cum Insusi Fiul Prea Inalt, n-a fost crutat de ele.

Preot Ioan.