Pagini

marți, 22 decembrie 2015

A trecut la Domnul preotul Mihai Pop

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

Zile triste pentru credinciosii Parohiei noastre...a plecat sus la ceruri Preotul Mihai Pop care a făcut foarte multe pentru această parohie...cu durere in suflet că nu am putut participa la funeralii , fiind plecată din localitate vă postez articolul  preluat de pe Mitropolia Banatului...
Dumnezeu să vă odihnească Părinte Mihai si să ne vegheati de acolo de sus ...

http://mitropolia-banatului.ro/a-trecut-la-domnul-preotul-mihai-pop/



Preotul iconom stavrofor MIHAI POP, 71 de ani

(2 septembrie 1944 – 19 decembrie 2015)

Sâmbătă, 19 decembrie 2015, preotul pensionar Mihai Pop a trecut la cele veșnice la vârsta de 71 de ani după o perioadă de suferință și boală.

Preotul Mihai Pop s-a născut în Maramureș, satul Hoteni, comuna Ocna Șugatag, într-o familie de buni creștini, din părinții Petru și Ana Pop, fiind cel mai mic dintre cei trei frați. A făcut școala primară în satul natal, absolvind ulterior ciclul gimnazial la Brebu.

S-a înscris la Seminarul Teologic de la Cluj pe care l-a absolvit cu rezultate deosebit de bune în 1963. După seminar s-a înscris la Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu pe care l-a absolvit în anul 1972.

Dorind să îmbrățișeze de slujirea preoțească, s-a căsătorit la 20 august 1966 cu tânăra profesoară Melania Lupulescu, cea care i-a fost sprijin, sfetnic și mângâiere întreaga viață. Vrednicul de pomenire mitropolit Nicolae Corneanu al Banatului l-a hirotonit la 4 decembrie 1966 preot pe seama parohiei Crivina de Jos, protopopiatul Lugoj. Aici, într-o parohie mică de până în 100 de familii, a avut realizări deosebite în slujirea pastorală dar și pe tărâm administrativ: a pictat în întregime biserica și a renovat-o complet în exterior, a împrejmuit și îngrijit cimitirul și s-a îngrijit de bunul mers al vieții bisericești. Un moment deosebit pentru viața parohiei a fost vizita părintelui Mitropolit Nicolae Corneanu, primă vizită a unui arhiereu în parohia Crivina de Jos, când biserica a fost sfințită și târnosită cu sfinte moaște.

După 8 ani de slujire în Crivina, a fost transferat în parohia vecină Sacu. Aici părintele Mihai a consolidat parohia și a păstorit-o cu multă dragoste și dăruire. S-a remarcat, din nou, prin realizările gospodărești: a schimbat complet acoperișul bisericii și a renovat-o în totalitate. Realizarea cea mai de seamă a părintelui Mihai în această parohie a fost zidirea din temelii a casei parohiale. În ciud opoziției autorităților comuniste din acele timpuri a construit între anii 1977 – 1982 o casă parohială cu două etaje.

Mitropolitul Nicolae Corneanu l-a sfătuit pe părintele Mihai să se înscrie la concursul pentru ocuparea postului de preot paroh în Timișoara, la parohia Viile Fabric, în urma căruia a fost declarat admis și numit la 13 februarie 1983. A fost o promovare și o dovadă a încrederii pe care ierarhul Banatului a investit-o în părintele Mihai Pop; pentru părintele nostru a fost o chemare la mai multă muncă și jertflenicie în condiții deosebit de dificile, cu o parohie dezbinată și cu autorități atee, ostile ideii de consolidare a parohiei.

Cea mai urgentă problemă, dar și cea mai grea, era nevoia stringentă de un nou locaș de cult, mai încăpător, pentru cartierul în plină expansiune și extindere din Calea Lipovei. Vechea biserică, zidită în perioada interbelică de către un alt preot vrednic, Ștefan Șora, nu mai reușea să acopere nevoile pastorale ale numeroșilor credincioși care au venit din toate colțurile țării și s-au stabilit aici.

Autoritățile orașului nu au eliberat autorizația de extindere a bisericii ci au emis, cu ocazia sistematizării străzii care trece prin fața bisericii, o autorizație de mutare clopotniței în anul 1985. Încredințându-se purtării de grijă a lui Dumnezeu părintele Mihai Pop a luat o decizie deosebit de riscantă pentru acele vremuri: a demolat biserica veche păstrând doar două ziduri (brațele crucii) din ea și practic, a construit o nouă biserică fără a avea autorizație în acest sens. A fost o mișcare foarte riscantă, însă nu a fost singur, a avut alături colaboratori de nădejde în parohie, în primul rând pe harnicul epitrop de pie memorie Mihuță Silvestru – cel care i-a fost colaborator apropiat la parohia Timișoara – Viile Fabric, precum și ceilalți consilieri parohiali și credincioși. Un mare sprijin l-a avut în familie, în doamna preoteasă Melania și în fiica Mihaela care au înțeles să-și sprijine soțul și tatăl și la bine și la greu. Dar cel mai mare ajutor l-a avut preotul Mihai de la Bunul Dumnezeu în care a crezut cu tărie, pe care L-a iubit cu pasiune și pe care L-a slujit o viață întreagă.

Revoluția din decembrie 1989, pe care o comemorăm în aceste zile, a pus capăt presiunilor din partea autorităților și părintele și-a continuat activitatea finisând construcția bisericii pe care a pictat-o cu soții Ana și Ion Bădilă, a înzestrat-o cu mobilier sculptat de stejar și sistem de încălzire. Încununarea activității din parohia Viile Fabric a părintelui Mihai Pop a reprezentat-o târnosirea bisericii parohiale de către Mitropolitul Nicolae Corneanu la 24 august 1997 când, pentru slujirea de o viață, părintele Mihai a fost distins cu rangul de iconom-stavrofor.

Neobosit, preotul Mihai Pop a construit o capelă lângă biserică și pe care, ulterior a extins-o cu navă și altar, devenind biserică în toată regula, fiind și această împodobită cu pictura soților Bădilă și fiind târnosită, în încredințarea mitropolitului Nicolae Corneanu de către Preasfințitul Lucian Mic, pe atunci episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, la 11 iulie 2004. La parohie, prin strădania părintelui Mihai s-a amenajat și altarul de vară de slujire în aer liber și Drumul Crucii din curtea bisericii.

Fire activă, preotul Mihai Pop s-a implicat și în viața orașului fiind ales consilier local al municipiului Timișoara pentru o perioadă de două mandate, în perioada 1992 – 2000. În această calitate s-a implicat în numeroase activități pentru bunul mers al urbei sprijinind mulți preoți și multe biserici în activitatea lor. Însă proiectul de căpetenie a părintelui consilier local Mihai Pop a fost redobândirea clădirii Capelei Militare din piața 700, transformată în depozit, și destinarea ei cultului și slujirii liturgice. În acest demers a întâmpinat nenumărate dificultăți și împotriviri, zeci de procese cu peste o sută de înfățișări în toată țara, și chiar agresiuni fizice și insulte. Însă, cu ajutorul lui Dumnezeu, părintele și-a văzut visul cu ochii: capela militară a redevenit locaș de cult și și-a deschis ușile pentru credincioșii care acum sunt în parohia Timișoara – Cetate. Pentru această contribuție deosebită la viața cetății a fost apreciat la superlativ atât de către conducerea superioară bisericească a Mitropoliei Banatului cât și de către Garnizoana militară din Timișoara, dar și de către primarul de atunci al Timișoarei, domnul inginer doctor Gheorghe Ciuhandu.

În activitatea sa părintele Mihai și preoteasa Melania nu i-au uitat nici pe semenii lor sărmani. În acest sens a înființat în 1998 Asociația „Diaconia” care derulează până în prezent activități caritabile. Prin strădania părintelui parohia a avut o colaborare cu Școala Gimnazială nr. 7 din Timișoara unde s-a amenajat cu contribuția parohiei o capelă pentru elevii școlii.

Părintele Mihai Pop a fost un bun slujitor al Bisericii cu o voce puternică și un timbru inconfundabil care a înălțat inimile și rugăciunile multor credincioși către Dumnezeu. I-a plăcut foarte mult să slujească și să predice; era un bun orator, iubit de către credincioși, un vorbitor exigent cu el însuși, pregătindu-și cu atenție predicile pe care le ilustra cu pilde vii menite să miște inimile ascultătorilor.

Era o fire disciplinată, organizată și punctuală, disciplină și punctualitate pe care o cerea și colaboratorilor. A acordat o atenție specială îndrumării tinerilor dăruiți de Dumnezeu din parohie pe calea studiilor teologice – a recomandat pentru Teologie și a sprijinit la studii peste 25 de tineri dintre care mulți sunt preoți sau profesori și profesoare de Religie. Spre finalul perioadei active de dinainte de pensionare a organizat foarte multe pelerinaje în toată țara, făcând chiar el oficiul de ghid și îndrumător pentru pelerini.

În acest decembrie sufletul părintelui Mihai pleacă la Dumnezeul lui pe care la- slujit aproape jumătate de veac aici pe pământ în mai multe parohii și pentru care a înălțat mai multe locașuri de slujire și rugăciune. După o viață de muncă și slujire pleacă să-și afle odihna în brațele Părintelui Ceresc. De acolo veghează în rugăciune asupra familiei sale rămase aici pe pămând și asupra familiei sale lărgite care a fost parohia. De Crăciunul acestui an părintele Mihai își va împleti vocea cu cea a cetelor îngerești în colindul sfânt și bun!

Înmormântarea va avea loc marți, 22 decembrie, ora 12,00 în biserica cu hramul „Sf. Apostoli Petru și Pavel” a Parohiei Viile Fabric.

Veșnică să îi fie pomenirea iar amintirea lui din neam în neam!

Filmuletele sant de la sfintirea Drumului Crucii , unde il puteti vedea pe Părintele Mihai Pop....


luni, 21 decembrie 2015

SCRISOARE DE LA IISUS

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

joi, 10 decembrie 2015

Atelier de creație la Parohia Timișoara Viile Fabric



BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

RUGĂCIUNE CĂTRE SFINŢII ARHANGHELI MIHAIL ŞI GAVRIIL

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)


O, Sfinţilor Arhangheli Mihaile şi Gavriile, cei ce sunteţi nebiruiţi apărători creştinilor, cu zidurile rugăciunilor voastre oprind toate loviturile vrăjmaşilor noştri nevăzuţi, daţi-ne nouă mână de ajutor ca să ne ridicăm din groapa patimilor.
Ca unii ce vă îndulciţi neîncetat de vederea feţei dumnezeieşti şi pururea înconjuraţi pământul, ca să pliniţi voile Stăpânului, nu ne treceţi cu vederea nici pe noi cei ce am alunecat prin păcat şi cerem prin voi să ni se dea mare milă, ca să biruim toate necazurile acestei vieţi.
Cei ce aduceţi neîncetat tămâia laudelor îngereşti Celui Ce este Mireasma Raiului faceţi pomenire şi de noi, cei ce nu mai avrem îndrăzneală a ne ruga Ziditorului pentru mulţimea păcatelor noastre.
Ca cei ce staţi înaintea Domnului, gata spre auzirea dumnezeieştilor cuvinte ale voii Sale, plecaţi urechea şi auziţi şi suspinurile inimilor noastre, a celor ce suntem cuprinşi de legăturile durerii. Ca nişte milostivi slujitori ai Celui Milostiv mijlociţi pentru noi mântuirea sufletelor şi împărtăşirea din izvorul dumnezeieştilor daruri.
Stingeţi săgeţile ispitelor celor pornite asupra noastră şi sub acoperământul păcii ne primiţi pe noi, cei tulburaţi de viforul necazurilor.
Sub aripile rugăciunilor voastre ne ocrotiţi pe noi, cei ce alergăm la mijlocirea voastră şi îndreptaţi paşii gândurilor noastre pe căile înţelepciunii, ca împreună cu voi să aducem Treimii Celei de viaţă Făcătoare cântarea cea întreit sfântă ca pe o jertfă a nimicniciei noastre. Mijlociţi pentru noi adăpare din izvoarele pocăinţei şi din râurile gândurilor smerite, ca trecând fără tulburare marea acestei vieţi să aducem Ziditorului laudă, iar voi mulţumirea cuvenită: Slavă Ţie, Stăpâne Preasfinte, Cel Ce ne trimiţi nouă ocrotitori pe îngerii Tăi, ca să stârpească neghinele patimilor şi să sădească în inimile noastre florile gândurilor luminate !

sâmbătă, 7 noiembrie 2015

ACATISTUL SFINŢILOR ARHANGHELI MIHAIL ŞI GAVRIIL

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)



După obişnuitul început, se zic:
Condacele şi Icoasele

Condacul 1:

Pe căpeteniile îngerilor Treimii, pe Mihail şi Gavriil, să-i laudam noi toţi, iubitorii de praznic, care ne acoperim cu aripile amândurora şi din nevoile cele de multe feluri ne izbăvim; unuia grăind : Bucură-te, slujitorule al Legii, iar altuia zicând : Bucură-te, îngere al darului !

Icosul 1 :

Arhanghele Mihaile, mai-marele cetei îngerilor celor fară de trup, creat ai fost de Dumnezeu, Ziditorul tuturor; de aceea cu bucurie laude de acest fel aducem ţie:
Bucură-te, făptură a Minţii celei ce a făcut lumea;
Bucură-te, revărsarea luminii celei mai înainte de lumină;
Bucură-te, cel ca focul, care stai aproape de Dumnezeire;
Bucură-te, slujitorule neostenit al Treimii;
Bucură-te, Duh înfocat şi nematerial după asemănarea lui Dumnezeu;
Bucură-te, fiinţă nemuritoare, laudătoare de Dumnezeu;
Bucură-te, apărătorule de foc al cerului;
Bucură-te, căpetenia oştii celei nematerialnice;
Bucură-te, luminătorule al cetelor celor bine mulţumitoare;
Bucură-te, arzătorule al duhului celui nemulţumitor;
Bucură-te, prin care firea îngerilor s-a întărit;
Bucură-te, prin care satana s-a surpat;
Bucură-te, Mihaile, slujitorule al Legii!

Condacul 2 :

Pe îngerii cei nemulţumitori văzându-i trufindu-se şi din cerul cel înfocat căzând, o dumnezeiescule Mihaile, ca un rob mulţumitor stând, ai strigat : " Să stăm bine şi să luăm aminte ", cântând Sfinţei Treimi : Aliluia !

Icosul 2 :

Gavriil, al minţilor celor ascunse şi al tainelor Celui Preînalt părtaş te-ai arătat, făcând mai înainte cunoscute cele ce aveau să fie şi bunele vestiri de bucurie oamenilor spunându-le. Pentru aceasta, cu dorinţă mă grăbesc a-ţi cânta ţie :
Bucură-te, văzătorule al luminii celei necunoscute;
Bucură-te, părtaşule al tainelor lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce descoperi cele ascunse ale voinţei;
Bucură-te, vestitorule de cele negrăite ale lui Dumnezeu;
Bucură-te, că străluceşti cu mintea în ştiinţa cea ascunsă;
Bucură-te, că întru această ştiinţ ă înveţi pe faţă pe oameni;
Bucură-te, slujitorule al bunelor vestiri dumnezeieşti;
Bucură-te, vestitorul lucrurilor celor îmbucurătoare;
Bucură-te, arătarea multor neştiinţe;
Bucură-te, că mai înainte ai cunoscut cele ce aveau să fie;
Bucură-te, prin care în lume s-a adus bucuria;
Bucură-te, prin care întristarea a fost îndepărtată afară;
Bucură-te, Gavriile, îngere al darului!

Condacul 3 :

Proorocului Daniel mai mult decât tuturor proorocilor ai arătat taina cea străină a venirii celei înfricoşătoare a lui Hristos şi a iconomiei, preamare Gavriile; şi pe el l-ai înţelepţit a cânta cu bucurie lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 3 :

Având numirea de putere de la Dumnezeu, Mihaile, cu dumnezeiască minte puternic în războaie pururea te-ai arătat; şi pe Iacov în luptă l-ai întărit ca să biruiască neamurile străine; pentru aceea marim puterea ta, zicând :
Bucură-te, cel ce eşti mai puternic decât focul;
Bucură-te, cel ce eşti mai ascuţit decât văpaia;
Bucură-te, cel ce ai înecat oştile egiptenilor;
Bucură-te, cel ce ai învins cetele canaanenilor;
Bucură-te, că pe Moise şi Aaron i-ai întărit;
Bucură-te, că pe Isus al lui Navi îndrăzneţ l-ai făcut;
Bucură-te, cel ce deodată oştirea asirienilor ai tăiat;
Bucură-te, cel ce pe Simion al amoreilor l-ai lovit;
Bucură-te, pierzarea lui Og, împăratul Vasanului;
Bucură-te, pază a marelui Moise;
Bucură-te, prin care se pierd cei răucredincioşi;
Bucură-te, prin care dreptcredincioşii se înalţă;
Bucură-te, Mihaile, slujitorule al Legii !

Condacul 4 :

Mihaile, căpetenie a îngerilor, roagă cu solirile tale pe Dumnezeu pentru noi care prealăudatul tău praznic cu dragoste îl cinstim, că zilele noastre în fapte bune să le petrecem, şi ne învredniceşte ca, viaţa cea mai bună dobândind, lui Dumnezeu împreună cu tine să-I cântăm : Aliluia !

Icosul 4 :

Venit-ai de la Cel Preînalt, Gavriile, minte dumnezeiască, aducând Anei şi lui Ioachim bunele vestiri de bucurie cu dezlegarea sterpiciunii lor; pentru care, bucurându-ne, ţie cu credinţă îţi grăim :
Bucură-te, aducătorule al ştirilor frumoase;
Bucură-te, cel care celor doritoare de prunci le aduci bucurie;
Bucură-te, cel ce eşti rodire dată de Dumnezeu celor neroditori;
Bucură-te, naştere plăcută a lui Dumnezeu, a celor fără de copii;
Bucură-te, că fericitului strămoş i-ai adus naştere mărită;
Bucură-te, că fericitei strămoaşe i-ai dat odraslă pântecelui;
Bucură-te, cel ce dezlegi legăturile naşterii de prunci;
Bucură-te, cel care povăţuieşti darul celor ce se născ;
Bucură-te, laudă a multor părinţi;
Bucură-te, mângâierea maicilor celor bune;
Bucură-te, prin care creşte neamul omenesc;
Bucură-te, prin care naşte rea mai înainte se vesteşte;
Bucură-te, Gavriile, îngere al darului !

Condacul 5 :

Maria, Născătoarea de Dumnezeu şi Doamna lumii, venind în biserica Domnului, trimis ai fost, o Gavriile, să-i aduci cu îngrijire hrană cerească şi totdeauna ai deşteptat-o spre a cânta lui Dumnezeu : Aliuia !

Icosul 5 :

Pe strămoşii cei de demult, care se rugau lui Dumnezeu, i-ai mântuit din multe rele, o Mihaile, iar poporului ales pururea i-ai fost înaintemergător; de aceea într-acest fel grăim ţie:
Bucură-te, cel ce pe Isaac de junghiere l-ai scăpat;
Bucură-te, cel ce pe Avraam de bucurie l-ai umplut;
Bucură-te, cel ce pe însetatul Ismaii l-ai răcorit;
Bucură-te, străină mângâiere a Agarei celei ce plângea;
Bucură-te, stâlpul cel în chip de foc care pe Israel l-ai condus;
Bucură-te, norul cel aurit, care pe Israel în cale îl acopereai;
Bucură-te, că pe cei întâi-născuţi ai evreilor i-ai păzit;
Bucură-te, că pe cei întâi-născuţi ai egiptenilor i-ai omorât;
Bucură-te, laudă strălucită a evreilor;
Bucură-te, îngrădire tare a Legii;
Bucură-te, că pe popor din Egipt ai scos;
Bucură-te, că pe el la pământ bun l-ai adus;
Bucură-te, Mihaile, slujitorule al Legii !

Condacul 6 :

Când S-a pogorât în muntele Sinai Marele Dumnezeu, vrând să dea Lege evreilor, prin slujirea şi mijlocirea ta, mare Mihaile, pe aceasta lui Moise o ai descoperit şi l-ai învăţat să cânte: Aliluia !

Icosul 6 :

Lui Zaharia celui sfinţit, care odinioară - în locaăul lui Dumnezeu - cerea scăpare şi mântuire pentru popor, i-ai vestit, o Gavriile, naşterea dumnezeiescului înaintemergător. De aceea de bunele tale vestiri spăimântându-ne, grăim ţie acestea :
Bucură-te, cel ce ai vestit omenirii lucruri preaminunate;
Bucură-te, cel ce pe îngerul Tatălui l-ai arătat;
Bucură-te, grăire îmbucurătoare către Zaharia;
Bucură-te, dulce auzire pentru Elisabeta;
Bucură-te, că pe Botezătorul lui Hristos l-ai binevestit;
Bucură-te, că pe el al doilea Ilie, mai înainte l-ai vestit;
Bucură-te, cel ce ai prevestit pe predicatorul pocăinţei;
Bucură-te, trâmbiţa cea tare răsunătoare a candelabrului luminii;
Bucură-te, vestitorul începerii Darului;
Bucură-te, vestirea zorilor zilei;
Bucură-te, semnul mântuirii oamenilor;
Bucură-te, temelia împărăţiei cerurilor;
Bucură-te, Gavriile, îngere al darului !

Condacul 7 :

Dumnezeu Cuvântul, vrând mai înainte a Se întrupa pentru noi, taina aceasta numai ţie, o Gavriile, a încredinţat-o şi slujitor al acesteia te-a ales pe tine; iar tu cugetând în sineţi la minunea aceasta cântai aşa : Aliluia !

Icosul 7 :

Pe cei trei tineri de demult, din văpaia cuptorului i-ai scăpat, Mihaiie arhanghele, aratându-te preamărit şi luminat cu chipul şi asemănarea lui Dumnezeu , încât de minunea aceasta tiranul s-a înspăimântat; de aceea grăim ţie :
Bucură-te, stingerea focului celui nepotolit;
Bucură-te, aţâţarea văpăii celei pururea vii;
Bucură-te, scăparea tinerilor feciori;
Bucură-te, păzire a trupurilor celor neîntinate;
Bucură-te, că tu, cu înfăţişarea ta, pe tiranul ai infricoşat foarte;
Bucură-te, că tu pe Daniel proorocul, l-ai împuternicit;
Bucură-te, cel ce ai răpit pe Avacum proorocul;
Bucură-te, că pe el în grabă l-ai dus la Babilon;
Bucură-te, învingerea cea tare a lui Ghedeon;
Bucură-te, înfrângerea cea strălucită a lui Madiam;
Bucură-te, prin care se întăresc credincioşii;
Bucură-te, prin care se înfricoşează tiranii;
Bucură-te, Mihaile, slujitorule al Legii !

Condacul 8 :

Străină minune, văzându-te pe tine Balaam vrăjitorul, şi în urmă David proorocul, ţie, o fericite Mihaile în grabă căzând, s-au ănchinat : unul de frică ăncremenind, iar celalalt lui Dumnezeu grăind : Aliluia !

Icosul 8 :

Ca un purtător de fulger atotstrălucit şi atotvoios ai venit către cea plină de dar, Gavriile, aducându-i bunele vestiri de bucurie. Pentru aceasta şi noi, bucurându-ne, te fericim pe tine, cântându-ţi :
Bucură-te, vestitorule al bucuriei celei nesfârşite;
Bucură-te, dezlegătorule al blestemului celui de demult;
Bucură-te, ridicarea lui Adam celui căzut;
Bucură-te, mângâierea Evei celei întristate;
Bucură-te, înalt lămuritorule al întrupării Cuvântului;
Bucură-te, mărite cunoscător al pogorârii lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce, bucurându-te, ai zis celei pline de dar : "
Bucură-te";
Bucură-te, cel ce ai dezlegat cu "
Bucură-te" toată întristarea;
Bucură-te, stea care ai vestit Soarele;
Bucură-te, luminătorule care ne-ai arătat lumina cea neapropiată;
Bucură-te, prin care lumea s-a luminat;
Bucură-te, prin care întunericul s-a desfiinţat;
Bucură-te, Gavriile, îngere al darului !

Condacul 9 :

Naşterea Mântuitorului o ai vestit cu bucurie păstorilor celor ce privegheau, Gavriile, bucurându-te; şi la închinarea Lui pe magi, ca o stea luminoasă, i-ai condus şi pe toţi i-ai inţelepţit a cânta Celui născut aşa : Aliluia !

Icosul 9 :

Râvnitor şi puternic apărător al Tesalonicului celui nou te-ai arătat, Mihaile, purtătorule de lumină şi ajutător mare eşti pururea popoarelor creştine, de multe nevoi scăpându-le şi îndemnându-le a cânta ţie:
Bucură-te, cetatea poporului celui nou;
Bucură-te, tăria neamurilor creştine;
Bucură-te, cel ce pe apostoli de multe ori i-ai întărit;
Bucură-te, cel ce pe martiri tari i-ai făcut;
Bucură-te, că pe Petru din legături şi din închisoare l-ai slobozit;
Bucură-te, că tu pe Irod îndată l-ai omorât;
Bucură-te, al Bisericii păzitor neînvins
Bucură-te, cel ce eşti asupra ereticilor secure cu două ascuţişuri;
Bucură-te, întărire puternică a cuvioşilor;
Bucură-te, sprijin luminat al ierarhilor;
Bucură-te, prin care se laţeşte credinţa;
Bucură-te, prin care se micşorează rătăcirea;
Bucură-te, Mihaile, slujitorule al Legii !

Condacul 10 :

Sfârşitul a toată lumea când se va face, Mihaile, trâmbiţa cea mai de pe urmă vei trâmbiţa, după care morţii din pământ, sculându-se, cu frică vor sta înaintea judecătorului nepărtinitor, cântând împreună cu tine cântarea : Aliluia !

Icosul 10 :

Totdeauna numele tău, o Gavriile, purtătorule de lumină, arată luminat înălţimea rânduielii tale, căci, după chemarea lui Dumnezeu, te-ai arătat cu cuviinţă slujitor vrednic al Cuvântului, Dumnezeu-Omului; de aceea cu laude te fericim, grăind :
Bucură-te, prin care logodnicul în taină s-a invăţat;
Bucură-te, prin care Fecioara de dânsul a fost luată;
Bucură-te, cel ce numele lui Iisus mai înainte l-ai spus;
Bucură-te, cel ce ai vestit mântuirea lumii;
Bucură-te, că lui Iosif, logodnicului, i-ai descoperit taina;
Bucură-te, că pe Iisus în Egipt L-ai scăpat;
Bucură-te, cel ce pe Hristos din Egipt înapoi L-ai chemat;
Bucură-te, cel ce ai vestit că El va locui în cetatea Nazaret;
Bucură-te, cel ce pe credincioşii magi, taina i-ai invăţat;
Bucură-te, că pe dânşii de Irod i-ai scăpat;
Bucură-te, prin care Iisus a fost păzit;
Bucură-te, prin care Irod a fost luat în râs;
Bucură-te, Gavriile, îngere al darului !

Condacul 11 :

Deasupra pietrei mormântului celui primitor de Viaţă, şezând îmbrăcat în alb şi ca fulgerul strălucind, Gavriile, învierea lui Hristos ai binevestit femeilor, zicând lor " nu plângeţi !" şi cântând cantarea : Aliluia !

Icosul 11 :

Făclie lumii eşti, Mihaile arhanghele, strălucind minţile credincioşilor şi povăţuindu-le către cunoştinţa cea dumnezeiască şi către mântuire, luminând şi mântuind de răutăţile amăgitoare pe toţi care grăiesc :
Bucură-te, apărătorule al tuturor credincioşilor;
Bucură-te, facătorule a feluri de minuni;
Bucură-te, neîmpuţinată tămăduire a bolnavilor;
Bucură-te, grabnică scăpare a celor din robie;
Bucură-te, cel ce ai apărat Mănăstirea Dochiarului;
Bucură-te, că pe aceasta o ai izbăvit de năvălirea săracinilor;
Bucură-te, scăparea tânărului celui afundat;
Bucură-te, arătarea aurului celui ascuns;
Bucură-te, cel ce ai făcut să izvorască izvor de aghiasmă;
Bucură-te, cel ce pe apă faci minuni;
Bucură-te, înfrumuseţătorul Bisericii creştine;
Bucură-te, ajutătorul Bisericii acesteia;
Bucură-te, Mihaile, slujitorule al Legii !

Condacul 12 :

Dar dumnezeiesc dăruieşte celor ce serbează cu dragoste ziua amintirii tale, Mihaile, şi celor ce te cheamă pe tine la ieşirea lor din viaţă arată-te ajutător şi mai ales păzeşte-ne pe noi cei ce în biserica ta cântăm : Aliluia !

Icosul 12 :

De la tine, o îngere al darului, învăţându-ne a cânta în psalmi laude de bucurie dumnezeieştii întrupări, ţie cele de mulţumire cu dor cântăm şi ca unui bun vestitor, mărindu-te, aşa-ţi grăim :
Bucură-te, bucuria celor întristaţi;
Bucură-te, păzitorul celor asupriţi;
Bucură-te, bogăţia nefurată a săracilor;
Bucură-te, liman de mântuire al celor ce înoată;
Bucură-te, arma prea puternică a credincioşilor;
Bucură-te, laudă preamarită a preoţilor evlavioşi;
Bucură-te, întăritorule al mănăstirilor;
Bucură-te, îngrijitorule minunat al bisericii acesteia;
Bucură-te, apărătorule al celor ce pe tine te măresc;
Bucură-te, preabunule aducătorule de bucurie al sufletelor;
Bucură-te, binecuvântare dumnezeiască a credincioşiior;
Bucură-te, buna povăţuire, a călugărilor;
Bucură-te, Gavriile, îngere al darului !

Condacul 13 :

(acest condac se zice de trei ori)

O, dumnezeieştilor căpetenii ale îngerilor, Mihaile şi Gavriile, care staţi aproape de scaunul lui Dumnezeu, laudele acestea ale noastre, ca banul vaduvei primindu-le, de gheenă ne izbăviţi pe noi, ca împreună cu voi să cântăm : Aliluia !

Apoi se zice iarăşi   Icosul Întâi

Arhanghele Mihaile, mai-marele cetei îngerilor celor fară de trup, creat ai fost de Dumnezeu, Ziditorul tuturor; de aceea cu bucurie laude de acest fel aducem ţie:
Bucură-te, făptură a Minţii celei ce a făcut lumea;
Bucură-te, revărsarea luminii celei mai înainte de lumină;
Bucură-te, cel ca focul, care stai aproape de Dumnezeire;
Bucură-te, slujitorule neostenit al Treimii;
Bucură-te, Duh înfocat şi nematerial după asemănarea lui Dumnezeu;
Bucură-te, fiinţă nemuritoare, laudătoare de Dumnezeu;
Bucură-te, apărătorule de foc al cerului;
Bucură-te, căpetenia oştii celei nematerialnice;
Bucură-te, luminătorule al cetelor celor bine mulţumitoare;
Bucură-te, arzătorule al duhului celui nemulţumitor;
Bucură-te, prin care firea îngerilor s-a întărit;
Bucură-te, prin care satana s-a surpat;
Bucură-te, Mihaile, slujitorule al Legii!

şi   Condacul Întâi

Pe căpeteniile îngerilor Treimii, pe Mihail şi Gavriil, să-i laudam noi toţi, iubitorii de praznic, care ne acoperim cu aripile amândurora şi din nevoile cele de multe feluri ne izbăvim; unuia grăind : Bucură-te, slujitorule al Legii, iar altuia zicând : Bucură-te, îngere al darului !


Rugăciune către Sfântul Arhanghel Mihail

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)



Sfinte și mare Arhanghele al lui Dumnezeu, Mihaile, care cel dintâi în­tre îngeri stai dinaintea Treimii celei negrăite, sprijinul și păzitorul neamu­lui omenesc, care ai zdrobit în Ceruri cu oștile tale capul prea-trufașului dia­vol și rușinezi pururea pe pământ răutatea și viclenia lui, la tine alergăm cu cre­dință și ne rugăm ție cu dragoste: fii pavăza nestricată și coif tare Sfintei Bi­serici și neamului nostru dreptcredincios, păzindu-ne cu spada ta purtătoare de fulgere de toți vrăjmașii văzuți și ne­văzuți.

Nu ne lăsa pe noi, o, Arhanghele al lui Dumnezeu, fără ajutorul și ocrotirea ta, pe cei ce lăudam astăzi sfântul tău nume. Iată că, deși mult gresiți suntem, nu voim să pierim întru fărădelegile noastre, ci să ne întoarcem la Domnul, ca să ne călăuzească spre lucruri bune. Luminează mințile noastre cu lumina feței lui Dumnezeu, care strălucește tot­deauna pe fruntea ta ca un fulger la arătare, ca să putem pricepe care este voia lui Dumnezeu, bună și desăvârșită, în ceea ce ne privește, și să cunoaștem toate câte se cuvine nouă să le facem și câte să le trecem cu vederea și să le părăsim. Întărește-ne cu harul Domnu­lui voința slabă și dorirea lipsită de vla­gă, că întărindu-ne în legea Domnului, să încetăm a ne mai primejdui cu cu­getele pământești și cu poftele trupești, aplecându-ne, după asemănarea copii­lor lipsiți de minte, către frumusețile degrabă pieritoare ale lumii acesteia și uitând în chip nesăbuit cele veșnice și cerești de dragul celor stricăcioase și pământești.

Mai presus de toate acestea, cere de Sus pentru noi duhul adevăratei po­căințe, întristarea cea nefățarnică după Dumnezeu și zdrobirea pentru păcatele noastre, ca zilele ce ne-au mai rămas din această viață trecătoare să le chel­tuim nu spre plăcerea simțurilor și hrănirea patimilor noastre, ci întru îndrep­tarea cu lacrimi de credință și zdrobire a inimii, cu nevoințele curăției și cu bineplăcutele fapte ale milostivirii.

Iar când se va apropia ceasul sfârșitului nostru, al slobozirii din legăturile aces­tui trup pieritor, nu ne lasă pe noi, Arhanghele al lui Dumnezeu, fără de apă­rare împotriva duhurilor răutății care sunt în văzduhuri și obișnuiesc a împiedica urcușul sufletului omenesc la cele de Sus, ca păziți fiind prin tine, fără m­piedicare să ajungem în sălașurile prea-slăvite ale Raiului, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit.

Și învrednicindu-ne a vedea prealuminatul chip al Preabunului nos­tru Domn și Stăpân, și căzând cu la­crimi la picioarele Lui, cuprinși de bucu­rie și umilin a sa strigăm: slava Ție, Preaiubitul nostru Mântuitor, Care pen­tru preamultă dragoste pe care o ai față de noi, nevrednicii, ai binevoit a trimi­te pe îngerii Tăi ca să slujească mân­tuirii noastre! Amin !



Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.” (Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

Sursa
https://www.facebook.com/pios.marian/posts/1232749506737013?pnref=story


Sfintii Arhangheli Mihail si si Gavril,praznic ce are loc maine 8 noiembrie
Si au fost doua batalii purtate de Arhanghelul Mihail cu Diavolul,prima soldata cu caderea Diavolului din cer pe pamant si a doua ,finala,Apocalipsa.
Cu ocazia praznicului postez icoane de secol 15-19 cu aceste doua evenimente
Apocalipsa capitolul 12
.
1 În cer s-a arătat un semn mare – o femeie învăluită în soare, cu luna sub picioare şi cu o cunună de douăsprezece stele pe cap.
2 Ea era însărcinată, ţipa în durerile naşterii şi avea un mare chin* ca să nască.
* Isa 66:7; Gal 4:19;
3 În cer s-a mai arătat un alt semn: iată, s-a văzut un* mare balaur roşu, cu** şapte capete, zece coarne şi† şapte cununi împărăteşti pe capete.
* Apoc 17:3; ** Apoc 17:9; Apoc 17:10; † Apoc 13:1;
4 Cu coada* trăgea după el a treia parte din** stelele cerului şi† le arunca pe pământ. Balaurul a stat înaintea†† femeii care stătea să nască, pentru ca*† să-i mănânce copilul, când îl va naşte.
* Apoc 9:10; Apoc 9:19; ** Apoc 17:18; † Dan 8:10; †† Apoc 12:2; *† Exod 1:16;
5 Ea a născut un fiu, un copil de parte bărbătească. El* are să cârmuiască toate neamurile cu un toiag de fier. Copilul a fost răpit la Dumnezeu şi la scaunul Lui de domnie.
* Ps 2:9; Apoc 2:27; Apoc 19:15;
6 Şi femeia* a fugit în pustie, într-un loc pregătit de Dumnezeu, ca să fie hrănită acolo o** mie două sute şaizeci de zile.
* Apoc 12:4; ** Apoc 11:3;
7 Şi în cer s-a făcut un război. Mihail* şi îngerii lui s-au luptat cu** balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei,
* Dan 10:13; Dan 10:21; Dan 12:1; ** Apoc 12:3; Apoc 20:2;
8 dar n-au putut birui; şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer.
9 Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi*, numit Diavolul şi Satana, acela care** înşală întreaga lume, a fost† aruncat pe pământ şi împreună cu el au fost†† aruncaţi şi îngerii lui.
* Luca 10:18; Ioan 12:31; ** Gen 3:1; Gen 3:4; Apoc 20:2; † Apoc 20:3; †† Apoc 9:1;
10 Şi am auzit în cer un glas tare, care zicea: „Acum* a venit mântuirea, puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru şi stăpânirea Hristosului Lui, pentru că pârâşul fraţilor noştri, care zi şi noapte îi** pâra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos.
* Apoc 11:15; Apoc 19:1; ** Iov 1:9; Iov 2:5; Zah 3:1;
11 Ei* l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor şi nu** şi-au iubit viaţa chiar până la moarte.
* Rom 8:33; Rom 8:34; Rom 8:37; Rom 16:20; ** Luca 14:26;
12 De aceea bucuraţi-vă*, ceruri şi voi care locuiţi în ceruri! Vai** de voi, pământ şi mare! Căci diavolul s-a coborât la voi cuprins de o mânie mare, fiindcㆠştie că are puţină vreme.”