Persoana
Sfantului Apostol Pavel este mai bine cunoscuta decat a celorlalti
Apostoli. Faptele Apostolilor, scrise de ucenicul sau, Luca, si
Epistolele sale ne procura informatii bogate despre viata si activitatea
sa. Pe scena istoriei Bisericii primare, figura uriasa a Sfantului
Apostol Pavel ramane dominanta mai mult de doua decenii.
Viata sa inainte de convertire. Sfantul Apostol Pavel, cunoscut mai intai sub numele de Saul (cel
dorit), s-a nascut la Tars, capitala provinciei Cilicia din Asia Mica,
in primii ani ai erei crestine, din parinti evrei, cu buna stare
materiala. Ei aveau un atelier de tesut stofe din par de capra, din care
faceau mantale si corturi pe care le vindeau.
Orasul
Tars avea scoli vestite, la care Saul a invatat bine din copilarie
limba greaca, pe care a cunoscut-o mai bine decat ceilalti Apostoli. De
la parintii sai, avea dreptul de cetatean roman. Ambele calitati au avut
mare importanta in activitatea lui misionara.
De
foarte tanar, Saul a mers la Ierusalim, unde avea o sora, mama lui Ioan
Marcu, varul lui Barnaba, spre a se instrui in Legea mozaica la scoala
vestitului invatat rabin Gamaliel.
Saul
nu l-a cunoscut direct pe Hristos. In timpul activitatii publice a
Mantuitorului, el traia la Tars, ca rabin. Auzind vestea marii miscari
produse de predica Apostolilor despre Iisus Hristos, a venit la
Ierusalim, unde a devenit persecutor al crestinilor. La uciderea cu
pietre a Sfantului Stefan, ucigasii si-au pus hainele la picioarele lui
Saul (Fapte, 7, 58). El pustia Biserica din Ierusalim, intrand prin case
si, tarand pe barbati si pe femei, ii ducea la temnita (Fapte 8, 3; 22,
4). Dupa imprastierea comunitatii din Ierusalim, Saul voia s-o
desfiinteze pe cea din Damasc.
Convertirea.
Luand scrisori de imputernicire de la marele preot catre comunitatea
iudaica din Damasc si primind o garda data de Sinedriu, Saul porneste
spre Damasc, oras situat la vreo 200 km nord-est de Ierusalim. Pe drum,
in apropiere de Damasc, s-a petrecut faptul extraordinar care a schimbat
cu totul viata si misiunea rabinului Saul: convertirea lui la crestinism.
Ziua, in amiaza mare, intr-o lumina stralucitoare, i s-a aratat Iisus
Hristos, zicandu-i: “Saule, Saule, de ce Ma prigonesti? Iar el a zis:
Cine esti, Doamne? Si Domnul a zis: Eu sunt Iisus, pe care tu Il prigonesti” (Fapte 9, 4-5).
Minunea
Damascului a facut lumina in sufletul lui, incat, din persecutorul
Saul, a devenit Apostolul Pavel. Orbit, uimit si profund schimbat, Saul e
dus de insotitorii sai la Damasc, unde primeste botezul de la preotul
Anania. El intra astfel in sanul Bisericii ca “vas ales, ca sa poarte
numele lui Iisus inaintea neamurilor” (Fapte 9, 15), ca “Apostol chemat
nu de la oameni, nici prin vreun om, ci prin Iisus Hristos si prin
Dumnezeu-Tatal” (Gal. 1, 1). El incepe sa predice in sinagogi ca “Iisus este Fiul lui Dumnezeu“,
spre uimirea si surprinderea iudeilor din Damasc, care, auzind aceasta,
s-au sfatuit sa-l omoare. Saul este ajutat de crestini sa paraseasca
orasul, coborandu-l noaptea peste zidurile cetatii intr-un cos, iar el
se retrage pentru trei ani in Arabia, studiind Sfanta Scriptura si
meditand asupra crestinismului (Fapte 9, 1-26; 22, 3-21).
Prima calatorie misionara a Sfantului Pavel (45-48). Dupa
primirea botezului la Damasc si retragerea sa in Arabia, el s-a dus la
Ierusalim, unde a fost introdus in cercul Apostolilor de Barnaba,
crestin iudeu, originar din insula Cipru. Fiind amenintat de iudeii
elenisti, Saul s-a retras la Cezareea Palestinei, apoi la Tars, de unde a
fost chemat de Barnaba la Antiohia pentru misiune intre neamuri (Fapte
9, 27-30; 11, 25-26). Din Antiohia, Saul si Barnaba merg cu o colecta la
Ierusalim, in timpul foametei de sub imparatul Claudiu (41-54) (Fapte
11, 29-30), apoi se intorc la Antiohia, de unde intreprind prima
calatorie misionara intre anii 45-48, luand cu ei si pe Ioan Marcu
(Fapte, cap. 13 si 14).
Cei
trei misionari au plecat din Seleucia, portul Siriei, catre insula
Cipru, de unde era Barnaba, pe care au strabatut-o de la rasarit spre
apus. In orasul Pafos, ei convertesc pe proconsulul roman Sergius
Paulus, guvernatorul insulei, de la numele caruia Saul s-a numit Pavel,
nume pe care-l va purta pana la sfarsitul vietii (Fapte 13, 9). De la
Pafos, cei trei misionari calatoresc pe mare spre nord-vest pana in
provincia Pamfilia; la Perga Pamfiliei, Ioan Marcu s-a intors la
Ierusalim, Pavel si Barnaba au continuat calatoria in provinciile
Pisidia si Licaonia, predicand noua credinta in orasele Antiohia
Pisidiei, Iconiu, Listra si Derbe. La Listra, multimile, socotindu-i
zei, au vrut sa le aduca jertfe de animale, numind pe Barnaba Zeus, iar
pe Pavel, Hermes, fiindca el era purtatorul cuvantului. Vizitand apoi
comunitatile de curand infiintate si hirotonind preoti pentru fiecare
biserica, se intorc la Perga Pamfiliei, iar de aici, prin portul Atalia,
ajung pe mare la Antiohia, in anul 48, vestind credinciosilor cate a
facut Dumnezeu cu ei si cum a deschis paganilor usa credintei (Fapte
cap. 13 si 14).
Sinodul Apostolic de la Ierusalim din anul 50. Intorsi
la Antiohia Siriei, Pavel si Barnaba gasira Biserica dezbinata, din
cauza unor iudei-crestini veniti din Iudeea, care invatau ca paganii
convertiti la crestinism trebuiau sa observe Legea mozaica, primind
circumciziunea. Astfel s-a nascut la Antiohia disputa despre valabilitatea Legii mozaice
sau disputa despre respectarea ceremoniilor iudaice in Biserica. In
anul 49 sau 50, Pavel si Barnaba, insotiti de Tit, merg ca delegati ai
Bisericii din Antiohia la Ierusalim sa supuna chestiunea Apostolilor. La
Ierusalim, unii din eresul fariseilor, care trecusera la credinta,
sustineau ca paganii care se convertesc la crestinism trebuie sa
primeasca circumciziunea si sa respecte ceremoniile Legii mozaice.
In
anul 50, Sinodul Apostolilor, presbiterilor si credinciosilor din
Ierusalim, in frunte cu Petru si Iacob, au ascultat cele cerute de
comunitatea din Antiohia si au hotarat, potrivit sfatului Duhului Sfant,
sa nu impuna crestinilor dintre neamuri <<jugul>> Legii
mozaice, ci ei <<sa se fereasca de cele jertfite idolilor, de
desfrau, de animalele sugrumate si de sange>> (Fapte 15, 20 si
29). Ei au trimis apoi Bisericii din Antiohia, prin Pavel si Barnaba,
insotiti de Iuda si Silvan, o scrisoare, prin care li s-a adus la
cunostinta hotararea inteleapta luata de Sinodul Apostolilor la
Ierusalim, iar credinciosii s-au bucurat pentru mangaiere (Fapte 15,
1-33). Totodata s-a usurat mult misiunea crestina printre neamuri, iar
crestinismul, eliberat de servitutea Legii mozaice, si-a intarit
caracterul de religie universala.
La
putin timp dupa anul 50, Sfantul Apostol Petru a parasit Ierusalimul si
s-a dus la Antiohia, unde, la inceput, lua masa cu cei dintre neamuri.
De teama iudaizantilor, el n-a mai luat masa cu crestinii dintre pagani,
fapt pentru care a fost mustrat in fata tuturor de Sfantul Apostol
Pavel (Gal. 2, 11-14).
A doua calatorie misionara (51-54).
Sfantul Apostol Pavel intreprinde a doua calatorie misionara impreuna
cu Sila, intre anii 51-54, in timp ce Barnab si varul sau, Ioan Marcu,
merg din nou in Cipru (Fapte 15, 39). Mergand de astadata pe uscat, ei
viziteaza comunitatile din Siria, Cilicia si Licaonia, unde, in orasul
Listra, convertesc pe Timotei, care i-a insotit apoi in misiune. Dupa ce
au vizitat comunitatile infiintate in prima calatorie, ei trec prin
Galatia, Frigia si Misia si ajung in orasul Troa, unde convertesc pe
doctorul Luca. Din Troa, cei trei misionari, luand cu ei si pe doctorul
Luca, trec prin insula Samotrace si ajung la Neapolis, in Macedonia, si
predica cu succes la Filipi, infiintand aici prima comunitate europeana.
La Filipi, Pavel si Sila sunt batuti cu bice si dusi la inchisoare, de
unde au scapat in mod minunat. De la Filipi, trec prin orasele
Macedoniei, Amfipolis, Apolonia si ajung la Tesalonic, unde au convertit
un numar mare de prozeliti greci si romani si pe unii dintre iudei.
Facandu-se mare tulburare printre iudei contra misionarilor, Pavel cu
insotitorii sai a plecat la Bereea, apoi el singur merge pe mare,
ajungand la Atena.
In
cetatea culturii elene, filosofii epicurei si stoici, care-si petreceau
timpul in Agora, sa mai auda ceva nou, auzind pe Pavel vorbind in
piata, s-au exprimat ca el pare a fi “vestitor de dumnezei straini, fiindca binevesteste pe Iisus si Invierea”
(Fapte 19, 18). Luandu-l apoi cu ei, l-au dus inaintea Areopagului,
unde Sfantul Pavel a tinut o interesanta si originala cuvantare. Laudand
cucernicia atenienilor fata de zei, care au ridicat in cetatea lor un
altar si Dumnezeului celui necunoscut- pe care ei il cinstesc
fara ca sa-l cunoasca – , Sfantul Pavel le spune ca Acesta este
Dumnezeul pe care-L vesteste lor, “Care a facut lumea si toate cele ce
sunt in ea…Domnul cerului si al pamantului, Care nu locuieste in temple
facute de maini, nici nu este slujit de maini omenesti…Caci in El traim, ne miscam si suntem” (Fapte 17, 23-25 si 28).
In
urma acestei cuvantari, Sfantul Pavel a convertit la crestinism un
numar de greci, intre care se aflau Dionisie Areopagitul, dupa traditie
primul episcop al Atenei, o femeie cu numele Damaris si pe altii (Fapte,
cap. 17).
In
marea lor majoritate insa, grecii s-au aratat curiosi fata de cele
spuse de Pavel, dar au ramas sceptici si l-au luat in ras, cand l-au
auzit vorbind, la sfarsit, de invierea mortilor (Fapte 17, 32).
Mai
mare succes a avut predica Sfantului Apostol Pavel la Corint, unde a
lucrat un an si jumatate, impreuna cu sotii iudeo-crestini Aquila si
Priscilla, pe care i-a intalnit aici in anul 52. Acestia s-au refugiat
de la Roma la Corint in urma edictului publicat contra iudeilor in anul
49 de imparatul Claudiu (41-54), fiindca se certau intre ei din cauza
lui Iisus Hristos. Intre timp, au venit la Corint Sila si Timotei, pe
care Sfantul Pavel ii lasase la Bereea, in Macedonia (Fapte 18, 5). La
Corint, a convertit pe Crispus, mai marele sinagogii si pe multi altii
dintre greci. Iudeii, maniosi din cauza succesului lui Pavel, il duc in
fata lui Galion, proconsulul Ahaiei, fratele filosofului Seneca, care,
dand dovada de tact, a refuzat sa se amestece in disputele religioase
ale iudeilor si le-a poruncit sa se intoarca linistiti la casele lor.
Din
cauza agitatiei iudeilor, Sfantul Pavel a plecat din Corint, luand cu
sine si pe sotii Aquila si Priscilla, pe care i-a lasat la Efes, unde
facea misiune crestina un invatat iudeu alexandrin, Apollo. Din Efes, pe
mare, Sfantul Pavel s-a dus la Cezareea Palestinei, apoi la Ierusalim,
de sarbatoarea Pastelui, de unde s-a intors la Antiohia (Fapte 18,
1-22).
A treia calatorie misionara (54-58).
Plecand din Antiohia, centrul misiunii sale, Sfantul Pavel si
insotitorii sai au intreprins a treia calatorie misionara, intre anii
54-58. El a vizitat mai intai comunitatile crestine infiintate in
Galatia si Frigia, apoi s-a oprit la Efes, capitala provinciei Asia
Proconsulara, pentru doi ani si jumatate. La Efes, Sfantul Pavel boteaza
vreo 12 ucenici de ai lui Ioan Botezatorul, punandu-si mainile peste ei
si chemand puterea Duhului Sfant (Fapte 19, 3-6). Activitatea rodnica a
Sfantului Pavel a provocat o mare miscare contra crestinilor, la
instigatia argintarului Dimitrie, care-si vedea meseria periclitata din
cauza intinderii crestinismului si a inlaturarii cultului zeilor (Fapte
19, 23-40). Dupa cum reiese din Epistola I-a catre Corinteni, Sfantul
Pavel s-a luptat la Efes cu fiarele in circ (I Cor. 15, 32).
Parasind
Efesul, Sfantul Pavel s-a dus in Macedonia in anul 57 si de acolo in
Iliria (Rom. 15, 19), iar apoi la Corint, unde a scris Epistola catre
Romani. De la Corint, trecand din nou prin Macedonia, a ajuns la Troa si
Assus, apoi, ocolind Efesul, unde a avut neplaceri din cauza rascoalei
argintarului Dimitrie, s-a oprit la Milet. Acolo a chemat presbiterii
din Efes, de care s-a despartit cu duiosie pe tarmul marii, prevazand ca
nu-i va mai vedea (Fapte 20, 1-38).
De
la Milet, a plecat pe mare la Tir, Ptolemaida si Cezareea Palestinei si
apoi la Ierusalim, in anul 58, ducand cu sine colecta facuta in Grecia
si Macedonia pentru saracii din Ierusalim (Fapte 21, 1-17).
Cunoscand
ura iudeilor fata de Pavel, Iacob cel Mic il sfatuieste sa
indeplineasca un act prevazut de Legea mozaica si el suporta pretul
pentru curatirea unor nazirei, care si-au ras capul. In templu, cand era
sa se implineasca cele sapte zile de curatire, este recunoscut de
iudeii din Asia si arestat. La interventia hiliarhului Claudius Lysias,
comandantul garzii romane, Pavel este scos din mainile iudeilor si
inchis in turnul Antonia. La interventia ofiterului roman i s-a ingaduit
sa se apere in fata multimii infuriate si a Sinedriului. O conspiratie
pusa la cale de peste 40 de iudei fanatici contra vietii lui este aflata
de Ioan Marcu si comunicata comandantului. Acesta ii trimite noaptea,
sub o escorta puternica la Cezareea Palestinei, unde e tinut in
inchisoare doi ani, intre 58 si 60, de procuratorul Felix, cu speranta
de a obtine de la Pavel o suma de bani. Iudeii din Ierusalim il urmaresc
insa si acolo. Pavel se apara in fata noului procurator Porcius Festus,
a regelui Irod Agripa II (47-50; + 100) si a sotiei sale, Berenice, iar
in cele din urma el face apel la judecata imparatului de la Roma, in
calitatea sa de cetatean roman (Fapte 21, 21-40 si cap. 22-26).
Drumul
la Roma s-a facut pe mare, pe timp de toamna si iarna, in anul 60,
Pavel fiind insotit de Aristarh, macedonean din Tesalonic, sub paza
sutasului Iuliu, intampinand amenintarea furtunilor si a valurilor
marii. Plecand din Cezareea, au trecut prin Sidon, insula Cipru, Mira
Liciei, pe langa insula Creta, insula Malta, unde au suferit un
naufragiu, si au ajuns la Puteoli, in Italia, in primavara anului 61, de
unde au facut drumul pe jos pana la Roma, acolo fiind intampinat de
crestini la Forul Apius si la locul numit Trei Taverne, a caror prezenta
l-a bucurat mult. Prezenta crestinilor la Roma este o marturie evidenta
ca crestinismul patrunsese in capitala Imperiului inainte ca Apostolii
Petru si Pavel sa fi sosit aici.
La
Roma, Sfantul Pavel s-a aflat intr-o detentie usoara, fiind inchis
intr-o casa, sub paza unui soldat roman, unde avea libertatea de a primi
pe oricine. Astfel, el a putut propovadui si intari crestinismul timp
de doi ani (61-63) in capitala Imperiului roman (Fapte, cap. 27 si 28).
El
a avut mare succes, prin predica sa noua, credinta patrunzand chiar
printre slujitorii palatului imperial, cum scrie el insusi, in Epistola
catre Filipeni: “Va imbratiseaza pe voi toti sfintii (crestinii), mai ales cei din casa cezarului” (Filip. 4, 22). In anul 63, Sfantul Pavel a fost eliberat din prima sa captivitate la Roma.
Faptele
Apostolilor se termina in anul 63. Din Epistolele scrise de Sfantul
Pavel de la Roma si din alte stiri, rezulta ca, dupa eliberarea sa in
anul 63, el a intreprins noi calatorii misionare in Rasarit, in insula
Creta, unde a pus episcop pe Tit, la Efes, unde a asezat episcop pe
Timotei, in Grecia, la Nicopolis, in Epir, consolidand comunitatile
infiintate. E posibil ca el sa fi ajuns si in Apus pana in Spania, cum
dorea (Rom. 15, 24 si 28), pana la marginile Apusului, cum afirma Sfantul Clement Romanu in prima sa Epistola catre Corinteni, scrisa catre anul 96.
Imprejurarile
sfarsitului sau sunt necunoscute. Se crede ca Apostolul neamurilor s-a
dus din nou la Roma, unde a suferit a doua inchisoare, din care n-a mai
scapat si a murit ca martir sub imparatul Nero, in anul 67. Dupa
traditia crestina, el a murit in aceeasi zi cu Sfantul Apostol Petru, 29
iunie, care a ramas pana azi ziua sarbatoririi lor. Alti istorici cred
ca intre moartea martirica a celor doi Apostoli e o diferenta de un an,
Sfantul Petru murind in anul 66.
Sfantul
Apostol Pavel a fost ingropat pe calea Ostia, la Roma, unde secole de-a
randul pelerinii crestini vin sa se inchine la mormantul sau (Fer.
Ieronim, De vir. III., 5). Mai tarziu, pe locul mormantului sau s-a
ridicat basilica Santo Paulo fuori-le-mura = Sfantul Pavel dinafara de
ziduri.
Meritele
Sfantului Apostol Pavel sunt considerabile pentru raspandirea
crestinismului. Prin misiunea lui printre neamuri el a raspandit
crestinismul mai ales in lumea greco-romana si l-a intarit la Roma, in
centrul Imperiului roman. Dupa Sfantul Evanghelist Ioan, el este cel mai
insemnat scriitor si ganditor dintre Apostoli. Prin activitatea sa
misionara printre neamuri, el a eliberat crestinismul de servitutea
Legii mozaice si a asigurat propovaduirea lui universala.
Sursa: Pr. Prof. Dr. Ioan Ramureanu,
“Istoria bisericeasca universala”, manual pentru seminariile teologice,
Bucuresti, 1992, pag. 38-44
