”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.”
(Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)
Ei sunt împreună părinţi şi îndreptători ai tuturor celor numiţi cu numele lui Hristos, apostoli, mucenici, cuvioşi, preoţi, ierarhi, păstori şi învăţători, ca unii care sunt arhipăstori şi ziditori ai cinstirii de Dumnezeu.
Este demn de luare aminte faptul că Praznicul Sfinţilor Apostoli urmează după Praznicul Pogorârii Duhului Sfânt şi este parţial legat de el, Praznicul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel încununează ciclul anual de sărbători închinate vieţii pământeşti a lui Hristos şi descoperă esenţa făgăduinţelor Sale. Aşa cum Praznicul Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul reprezintă prologul Evangheliei şi începutul faptelor relatate în ea, tot astfel, adormirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel reprezintă culmea şi epilogul Evangheliei. Praznicul Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul este începutul propovăduirii Noului Testament pe pământ; decapitarea lui reprezintă propovăduirea Evangheliei în iad; iar Sărbătoarea Sfinţilor Apostoli reprezintă împlinirea ei în ceruri.”[1]
Noi, aşadar, sărbătorim amintirea Sfinţilor Petru şi Pavel cu entuziasm cucernic şi iubire fierbinte. Despre acest praznic, Sfântul Grigorie Palama scrie: „Ei sunt împreună părinţi şi îndreptători ai tuturor celor numiţi cu numele lui Hristos, apostoli, mucenici, cuvioşi, preoţi, ierarhi, păstori şi învăţători, ca unii care sunt arhipăstori şi ziditori ai cinstirii de Dumnezeu şi ai virtuţii tuturor, şi ca luminători ai lumii, păstrând şi răspândind cuvântul vieţii (Filipeni 2, 16). Ei luminează prin credinţă şi virtute ca soarele între ceilalţi aştri sau ca cerurile cerurilor, mărturisind slava Dumnezeului celui Preaînalt... Astfel de luminători, adunându-se unul cu altul astăzi şi împreună cu noi, fac să strălucească Biserica; iar prin adunarea lor nu se umbresc unul pe altul, ci împreună lucrează sporirea luminii. Căci nu a fost aşezat unul întru înălţime, mişcându-se sus, iar celălalt coborât ca să nu-l umbrească; nici nu umblă unul ziua, iar celălalt noaptea, astfel încât unul stând împotriva celuilalt, să nu cadă în umbră; şi nici nu trimite unul lumina, iar altul o ia înapoi, încât aici să sufere schimbare, iar dincolo, în alt chip, să dobândească luminarea, după vreo măsură a împărţirii. Dimpotrivă, Hristos, izvorul cel nesecat al luminii veşnice, făcându-le amândurora parte egală, le-a dăruit egală înălţime, slavă şi strălucire. De aceea, întâlnirea acestor doi luminători este comuniune, aducând o îndoită luminare în sufletele credincioşilor
sursa
Ei sunt împreună părinţi şi îndreptători ai tuturor celor numiţi cu numele lui Hristos, apostoli, mucenici, cuvioşi, preoţi, ierarhi, păstori şi învăţători, ca unii care sunt arhipăstori şi ziditori ai cinstirii de Dumnezeu.
Este demn de luare aminte faptul că Praznicul Sfinţilor Apostoli urmează după Praznicul Pogorârii Duhului Sfânt şi este parţial legat de el, Praznicul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel încununează ciclul anual de sărbători închinate vieţii pământeşti a lui Hristos şi descoperă esenţa făgăduinţelor Sale. Aşa cum Praznicul Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul reprezintă prologul Evangheliei şi începutul faptelor relatate în ea, tot astfel, adormirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel reprezintă culmea şi epilogul Evangheliei. Praznicul Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul este începutul propovăduirii Noului Testament pe pământ; decapitarea lui reprezintă propovăduirea Evangheliei în iad; iar Sărbătoarea Sfinţilor Apostoli reprezintă împlinirea ei în ceruri.”[1]
Noi, aşadar, sărbătorim amintirea Sfinţilor Petru şi Pavel cu entuziasm cucernic şi iubire fierbinte. Despre acest praznic, Sfântul Grigorie Palama scrie: „Ei sunt împreună părinţi şi îndreptători ai tuturor celor numiţi cu numele lui Hristos, apostoli, mucenici, cuvioşi, preoţi, ierarhi, păstori şi învăţători, ca unii care sunt arhipăstori şi ziditori ai cinstirii de Dumnezeu şi ai virtuţii tuturor, şi ca luminători ai lumii, păstrând şi răspândind cuvântul vieţii (Filipeni 2, 16). Ei luminează prin credinţă şi virtute ca soarele între ceilalţi aştri sau ca cerurile cerurilor, mărturisind slava Dumnezeului celui Preaînalt... Astfel de luminători, adunându-se unul cu altul astăzi şi împreună cu noi, fac să strălucească Biserica; iar prin adunarea lor nu se umbresc unul pe altul, ci împreună lucrează sporirea luminii. Căci nu a fost aşezat unul întru înălţime, mişcându-se sus, iar celălalt coborât ca să nu-l umbrească; nici nu umblă unul ziua, iar celălalt noaptea, astfel încât unul stând împotriva celuilalt, să nu cadă în umbră; şi nici nu trimite unul lumina, iar altul o ia înapoi, încât aici să sufere schimbare, iar dincolo, în alt chip, să dobândească luminarea, după vreo măsură a împărţirii. Dimpotrivă, Hristos, izvorul cel nesecat al luminii veşnice, făcându-le amândurora parte egală, le-a dăruit egală înălţime, slavă şi strălucire. De aceea, întâlnirea acestor doi luminători este comuniune, aducând o îndoită luminare în sufletele credincioşilor
sursa
