Să umblăm cuviincios, ca ziua: nu în ospeţe şi în beţii, nu în desfrânări şi în fapte de ruşine, nu în ceartă şi în pizmă; ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi grija de trup să nu o faceţi spre pofte.
Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel, Să ne supunem stăpânirilor. - 13:13-
”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.”
(Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)
Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase, care pentru prietenul Tău Lazăr ai plâns, primeşte lacrimile amărăciunii mele! Cu patimile Tale vindecă patimile mele! Cu rănile Tale tămăduieşte rănile mele! Cu sângele Tău curăţeşte sângele meu şi amestecă în trupul meu mireasma trupului Tău de viaţă făcător. Fierea cu care de către vrăjmaşi ai fost adăpat să îndulcească sufletul meu de amărăciunea cu care m-a adăpat potrivnicul. Trupul Tău întins pe lemnul Crucii să ridice către Tine mintea mea cea trasă jos de demoni. Capul Tău pe care L-ai plecat pe lemnul Crucii să înalţe capul meu cel pălmuit de potrivnici. Preasfintele Tale mâini, pironite de necredincioşi pe cruce, să mă aducă spre Tine din prăpastia pierzării, precum a făgăduit preasfânta gură a Ta. Faţa Ta, care a primit pălmuiri şi scuipări de la cei blestemaţi, să strălucească faţa mea cea întinată de fărădelegi. Nu am inimă îndurerată spre căutarea Ta. Nu am pocăinţă, nici umilinţă care întorc pe fii către moştenirea lor. Nu am, Stăpâne, lacrimă mângâietoare. Întunecatu-s-a mintea mea întru cele lumeşti şi nu poate privi către Tine cu durere. Răcitu-s-a inima mea de mulţimea ispitelor şi nu se poate înfierbânta cu lacrimile dragostei către Tine. Ci Tu, Doamne Iisuse Hristoase, Vistieria bunătăţilor, dăruieşte-mi pocăinţă desăvârşită şi inimă îndurerată ca să ies cu tot sufletul spre căutarea Ta, pentru că fără Tine străin sunt de tot binele. Părintele Care Te-a scos din sânurile Sale în afară de timp şi veşnic să înnoiască în mine trăsăturile chipului Tău. Părăsitu-Te-am eu, Tu nu mă părăsi! Ieşit-am de la Tine, ieşi spre căutarea mea, du-mă în păşunea Ta şi numără-mă împreună cu oile Tale cele alese şi mă hrăneşte împreună cu ele din verdeaţa dumnezeieştilor Tale Taine, al căror locaş este inima curată, întru care se vede strălucirea descoperirilor Tale, mângâierea şi odihna celor ce s-au ostenit pentru Tine întru scârbele şi întru chinurile de multe feluri. Acestei străluciri învredniceşte-ne şi pe noi, cu harul şi cu iubirea Ta de oameni, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!
”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.”
(Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)
”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.”
(Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)
..."sau sărutarea trădării din Grădina Ghetsimani: „Iuda, cu sărutare vinzi tu pe Fiul Omului?”(Luca 22; 48) Miercurea Mare, a treia zi din Saptamana Patimilor, este si ziua in care Hristos e vandut de Iuda pe 30 de arginti, în biserici continuă Deniile, slujbe prin care credincioşii îl „petrec“ pe Hristos pe drumul Crucii, până la moarte şi Înviere.
Datorita puternicei incarcaturi simbolice legate de aceasta zi, miercurea a devenit permanent zi in care se tine post în tot timpul anului.
Potrivit traditiei populare, Miercurea este ultima zi din Saptamana Mare cand se mai pot face treburi pe câmp sau se mai spală și calcă.
”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.”
(Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)
. In timpul ei ne reamintim si retraim ultimele zile din viata Mantuitorului, cu intreaga lor tensiune si drama launtrica, intr-o stare de sobrietate si maretie in acelasi timp, de tristete, dar si de bucurie, de pocainta, dar si de nadejde. Fiecare zi are un inteles si un mesaj foarte clar si adanc.
Primele trei zile se numesc mari si sfinte pentru ca reamintesc sensul eshatologic al Pastelui. A patra zi, joi, marcheaza cea din urma Cina a Domnului cu ucenicii Sai si tradarea lui Iuda. A cincea zi, vineri, numita si “Pastile Crucii”, este cu adevarat inceputul Pastelui (Trecere), iar sambata este ziua in care tristetea este transformata in bucurie prin omorarea mortii.
Lunea cea mare
“Iata Mirele vine in miezul noptii si fericita este sluga pe care o va afla priveghind; iar nevrednica este iarasi cea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi, dar, suflete al meu, cu somnul sa nu te ingreunezi, ca sa nu te dai mortii si afara de Imparatie sa te incui; ci te destepta strigand: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeule, pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi”. (Troparul zilei)
In aceasta zi, se face pomenire de fericitul Iosif, cel preafrumos, si de smochinul ce s-a uscat prin blestemul Domnului.
De astazi incep Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Iosif cel prefrumos – fiul cel mai mic al patriarhului Iacov, nascut din Rahila – este icoana a lui Hristos, pentru ca, asemenea lui, si Domnul nostru a fost invidiat de iudei, a fost vandut de ucenicul sau cu treizeci de arginti, a fost inchis in groapa intunecoasa a mormantului. Sculandu-Se de acolo prin El insusi, imparateste peste Egipt, adica peste tot pacatul, il invinge cu putere si, ca un iubitor de oameni, ne rascumpara prin darea hranei celei de taina, dandu-Se pe El insusi pentru noi si ne hraneste cu paine cereasca.
Tot in aceeasi zi facem pomenire de smochinul cel neroditor care s-a uscat prin blestemul Domnului (Matei 21, 17-19). Ca sa convinga poporul nerecunoscator ca are putere indestulatoare si spre a pedepsi, ca un Bun nu vrea sa-si arate puterea Sa de a pedepsi fata de om, ci fata de ceva care are o fire neinsufletita si nesimtitoare.
Istoria smochinului a fost asezata aici spre a indemna la umilinta, dupa cum istoria lui Iosif a fost asezata spre a ne infatisa pe Hristos. Fiecare suflet lipsit de orice roada duhovniceasca este un smochin. Daca Domnul nu gaseste in el odihna, a doua zi, adica dupa viata aceasta de acum, il usuca prin blestem si-l trimite in focul vesnic.
“Camara Ta, Mantuitorule, o vad impodobita si imbracaminte nu am ca sa intru intr-insa. Lumineaza-mi haina sufletului meu, Datatorule de lumina si ma mantuieste”. (Condacul zilei)
Martea cea Mare
Aceasta zi ne pregateste pentru intrarea in camara Mantuitorului, cu doua parabole strict eshatologice – parabola celor zece fecioare (Matei 25, 1-13) si parabola talantilor (Matei 25, 14-30; Luca 19, 12-27).
Cand Domnul se suia la Ierusalim si se ducea la Patima, a spus ucenicilor Sai si aceste doua parabole, pentru ca nu cumva cineva traind in feciorie sa nu se ingrijeasca si de celelalte virtuti si mai ales de milostenie, prin care se vadeste stralucirea fecioriei.
Pe cinci dintre fecioare le numeste intelepte caci impreuna cu fecioria au avut si minunatul si imbelsugatul undelemn al milostivirii. Pe celelalte cinci le numeste nebune pentru ca, desi si ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau in aceeasi masura milostenie. Pe cand se scurgea noaptea acestei vieþi au adormit toate fecioarele, adica au murit. Cu adevarat moartea se numeste somn. Pe cand dormeau ele, strigat mare s-a facut la miezul noptii; cele care au avut undelemn din belsug au intrat cu mirele la deschiderea usilor, iar cele nebune, pentru ca nu aveau undelemn din destul il cautau dupa ce s-au sculat din somn.
Pentru aceasta deci, au randuit dumnezeiestii Parinti pilda celor zece fecioare, impreuna cu cea a talantilor, ca sa ne indemne sa veghem necontenit si sa fim gata sa iesim in intampinarea adevaratului Mire prin fapte bune, dar mai cu seama prin milostenie, pentru ca nestiuta este ziua si ceasul sfarsitului vietii.
Daca vom savarsi o singura virtute, cea mai mare chiar, si nu ne vom ingriji de celelalte, si mai cu seama de milostenie, nu vom intra cu Hristos in odihna vesnica, ci vom fi intorsi rusinati. Si intr-adevar nu-i lucru mai rusinos ca fecioria sa fie biruita de bani.
“La ceasul sfarsitului, suflete, gandind si de taierea smochinului temandu-te, cu iubire de osteneala lucreaza-l, ticaloase, priveghind si strigand: Sa nu ramanem afara de camara lui Hristos”. (Condacul zilei)
Miercurea cea Mare
In aceasta zi, se face pomenire de femeia cea pacatoasa (Matei 25, 17-13; Luca 7, 37-50), care a uns cu mir pe Domnul pentru ca lucrul acesta s-a intamplat putin inainte de mantuitoarea patima.
Cand Iisus s-a suit in Ierusalim si era in casa lui Simon cel lepros, o femeie pacatoasa s-a apropiat de El si a turnat pe capul Lui acel mir de mare pret. Pomenirea ei s-a pus in acea zi pentru ca, dupa cuvantul Mantuitorului, sa se predice pretutindeni si tuturor fapta ei cea cu multa caldura. Ce-a indemnat-o oare la asta? Dragostea pe care ea a vazut ca o are Hristos pentru toti, dar mai cu seama faptul de acum, cand L-a vazut ca intra in casa unui lepros. Se gandea deci femeia ca ii va vindeca boala dupa cum l-a vindecat si pe acela. Si intr-adevar Hristos a tamaduit-o dandu-i iertare de pacate.
“Doamne femeia ce cazuse in pacate multe, simtind dumnezeirea Ta, luand randuiala de mironosita si tanguindu-se, a adus tie mir mai inainte de ingropare…” (Casiana monahia)
Joia Cinei celei de Taina
“Cand maritii ucenici la spalarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rau credincios, cu iubirea de arginti bolnavindu-se, s-a intunecat … Vezi, iubitorule de avutii, cel ce pentru acestea spanzurare si-a agonisit. Fugi de sufletul nesatios care a indraznit unele ca acestea asupra Imparatului. Cel ce esti peste toti bun, Doamne, slava Tie”. (Tropar)
Patru lucruri mai praznuim in aceasta zi: spalarea picioarelor, Cina cea de taina, Rugaciunea din gradina Ghetsimani si vanzarea si prinderea Domnului.
Inainte de a incepe Cina, Hristos S-a sculat, Si-a dezbracat hainele si El singur a spalat picioarele tuturor. Prin aceasta a vrut sa il faca pe Iuda sa se rusineze, iar celorlalti sa le aduca aminte sa nu umble dupa intaietati: “Cel care vrea sa fie intaiul sa fie slujitorul tuturor” (Marcu 9, 35), dandu-Se El insusi pilda. La sfarsitul mesei aduce vorba si despre vanzarea Lui. Dupa putin timp, luand painea a zis: “Luati mancati”; la fel si paharul, zicand: “Beti dintru acesta toti, acesta este Sangele Meu, al Legii celei Noi. Aceasta sa o faceti intru pomenirea Mea” (Matei 26, 26-28).
Dupa aceea, aratandu-Se om, spune ucenicilor: “Intristat este sufletul meu pana la moarte”(Matei 26, 38) si S-a rugat in Gradina Ghetsimani cu sudoare de sange (Luca 22, 44). Iuda cunostea locul si, luand cativa soldati, a venit sa-L prinda. A fost prins si dus la Ana, la Caiafa, si in cele din urma la Pilat. Acum Petru se va lepada de trei ori de Hristos, tagaduind ca-L cunoaste.
Pentru a ne reaminti de toate acestea, seara se scoate in mijlocul bisericii Sfanta Cruce.
Vinerea Patimilor
In aceasta zi, se pomenesc sfintele si mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos pe care le-a primit de bunavoie pentru noi. Se mai face inca pomenire de marturisirea mantuitoare facuta de talharul recunoscator care a fost impreuna cu El.
Biserica numeste Patimile Domnului: sfinte – pentru ca Cel ce le-a rabdat este Sfantul Sfintilor, sfintenia insasi; mantuitoare – pentru ca ele sunt pretul cu care Domnul a rascumparat neamul omenesc din robia pacatului; infricosatoare pentru ca nu poate fi ceva mai infricosator decat ocara pe care Facatorul a rabdat-o de la faptura Sa.
In aceasta zi nu se savarseste Liturghia pentru ca insusi Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum; este vreme de post total, pentru ca Mirele s-a luat de la noi. (Matei 9, 15). Se fac numai ceasurile imparatesti care ne pun inainte nemarginita smerenie a Domnului, Crucea cea datatoare de viata si credinta talharului.
Seara savarsim denia prohodului Domnului, care este ultima treapta a tanguirii pentru Hristos, inainte de Invierea Sa. Se inconjoara de trei ori biserica cu Sfantul Epitaf – semn al celor trei zile petrecute in mormant.
“In mormant, Viata, pus ai fost, Hristoase, si s-au spaimantat ostirile ingeresti, smerirea Ta cea multa preamarind”. (Starea intai – Prohod)
Sambata Mare
In aceasta sfanta zi, praznuim ingroparea dumnezeiasca a Mantuitorului nostru Iisus Hristos si pogorarea in iad, prin care neamul nostru, fiind chemat din stricaciune, a fost mutat spre viata vesnica.
Iosif cel din Arimateea, coborand de pe cruce Sfantul trup al Domnului, l-a ingropat in mormant nou, punand o piatra mare la intrarea lui:
“Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luand prea curat trupul Tau, cu giulgiu curat infasurandu-l si cu miresme, in mormant nou ingropandu-l, l-a pus”. (Tropar)
Cuvantul lui Dumnezeu a stat cu trupul in mormant iar cu sufletul Lui curat si dumnezeiesc Se pogoara in iad. Sufletul a fost despartit prin moarte de trup si L-a dat in mainile Tatalui. Si-a dat si propriul Sau sange, pret de rascumparare pentru noi. Trupul Domnului a suferit si despartirea sufletului de trup, dar nicidecum stricaciunea in intelesul unei putreziri a trupului.
Dupa-amiaza savarsim Liturghia Sfantului Vasile unita cu vecernia.
“Sa taca tot trupul omenesc si sa stea cu frica si cu cutremur si nimic pamantesc intru sine sa nu gandeasca, ca Imparatul imparatilor si Domnul domnilor merge sa se junghie si sa se dea spre mancare credinciosilor. Si merg inaintea Lui cetele ingeresti cu toata capetenia si puterea , heruvimii cei cu ochi multi si serafimii cei cu cate sase aripi, fetele acoperindu-si si cantand cantare: Aliluia, Aliluia, Aliluia”. (Heruvic)
”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.”
(Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)
Prima pilda asemuieste intrarea in viata vesnica cu o nunta. Hristos e Mirele Care ne cheama pe toti la ospatul Sau de nunta, precum glasuieste utrenia zilei.
"Mire Hristoase, Care esti cu podoaba mai frumos decat oamenii, Care ne-ai chemat pe noi la ospatul cel duhovnicesc al nuntii Tale, dezleaga-ma de chipul cel ticalos al gresealelor mele. si, impodobindu-ma cu frumoasa haina a slavei Tale, fa-ma impreuna sezator luminat la masa imparatiei Tale.”.
Taina nuntii este mare, zice Sf. Ap. Pavel, dar in Hristos si in Biserica. Prin unirea nuntii se implineste intr-un chip nedesavarsit, nazuinta omului dupa vesnicie; prin urmasii sai omul isi prelungeste viata dincolo de hotarele varstei sale. Nunta pamanteasca este insa o icoana stearsa a negraitei bucurii de a fi impreuna cu Mirele Hristos; unirea cu El este vesnica si bucuria fara de margini.
Dar pentru a putea intra impreuna cu Mirele, trebuie indeplinite conditiile aratate in parabola celor zece fecioare: veghere, feciorie si untdelemn in candele. Despre veghere si curatie ne-a invatat pe larg sfanta si marea Luni; acum se staruie indeosebi asupra untdelemnului. Intr-adevar, toate cele zece erau fecioare, toate au vegheat de-a lungul noptii in asteptarea Mirelui; cinci din ele insa, pentru ca au avut untdelemn indeajuns pentru candele au fost numite intelepte si au intrat in camara impreuna cu Mirele; celelalte cinci pentru ca n-au avut grija sa-l cumpere la vreme, si-au pierdut ostenelile fecioriei si ale vegherii; au ramas afara din camara, de aceea au si fost numite nebune. Untdelemnul a fost deci piatra lor de incercare. Ce taina ascunde oare untdelemnul din candelele fecioarelor?
Fecioria are mare pret inaintea lui Dumnezeu. Mantuitorul Hristos S-a nascut din fecioara si a dus viata feciorelnica; Inaintemergatorul si prietenul Sau, Ioan Botezatorul, precum si ucenicul iubit, Ioan Evanghelistul au fost feciorelnici; in viata vesnica, tronul Sau va fi inconjurat de feciorelnici. Pilda celor zece fecioare insa, parca ar vrea sa ne spuna ca fecioria singura nu-i indestulatoare pentru mantuire. Fecioarele cele nebune, desi fecioare, n-au intrat impreuna cu Mirele la nunta.
Sfintii Parinti inteleg prin untdelemnul din candelele fecioarelor, milostenia, ceea ce inseamna ca fecioria, pentru a fi mantuitoare, trebuie unita cu milostenia.
"Mari sunt aripile milosteniei, zice Sf. Ioan Gura de Aur, strabate vazduhul, trece de luna si de soare si de cetele ceresti. si se opreste in fata tronului Dumnezeirii. Oricate pacate vei face, milostenia atarna mai greu decat ele”.
"Fecioria este un lucru asa de mare, ca nici unul din cei vechi n-au putut s-o pazeasca: nici Noe, nici Avraam, nici Iosif. Fecioria si dispretul mortii erau virtutile cele mai grele. Numai de la Hristos a inflorit floarea fecioriei. Si totusi, cele cinci fecioare fara milostenie au fost izgonite. Fecioria e focul, untdelemnul e milostenia; precum focul, tot asa si fecioria, daca nu este unita cu milostenia se prapadeste” (Omilia despre pocainta).
Care este rostul unirii acestor doua virtuti?
Sfintii Parinti deosebesc la o fapta, doua parti: trupul, sau forma vazuta a faptei si sufletul sau scopul cu care se face fapta. Ceea ce face ca o fapta sa fie buna sau rea este scopul ei si nu forma, pentru ca diavolul "care de la inceput este mincinos si tatal minciunii” (Ioan 8, 44), intotdeauna ascunde pacatul sub chipul virtutii. Adeseori forma, atat a virtutii, cat si a pacatului poate fi aceeasi, pe cand scopul le deosebeste hotarat; scopul a toata fapta buna este Dumnezeu, iar scopul pacatului este moartea. De aceea, o fapta buna ca sa fie virtuoasa, are nevoie de o garantie ca scopul ei duce la Dumnezeu. Aceasta garantie, Dumnezeu a pus-o in aproapele nostru: "Intrucat ati facut aceasta unuia din acesti frati prea mici ai Mei, Mie Mi-ati facut!” (Matei 25, 40) va zice Domnul. De aceea, orice fapta virtuoasa se valorifica prin purtarea pe care o avem fata de aproapele nostru; este o fapta de dragoste, de milostenie fata de dansul. Milostenia este deci certificatul de garantie al virtutii, ca este bine facuta, ca duce la Dumnezeu. La infricosatoarea Judecata, Dumnezeu va verifica numai aceste certificate si verificarea va fi indestulatoare. Orice fapta virtuoasa, fara aceasta garantie, nu este mantuitoare. De aceea, Sf. Maxim Marturisitorul zice ca "toata asceza care nu are dragoste este straina de Dumnezeu” (Filocalia II, p. 24).
Rostul acestei pilde la sfarsitul postului nu-i greu de ghicit. In curgerea postului, omul este mai atent la ostenelile trupesti: post, nevointe, metanii s.a. care, bine facute, duc la subtierea trupului, la curatie, la feciorie, fecioria fiind o sinteza a virtutilor trupesti. Ea oglindeste chipul cel dinafara, forma virtutii; milostenia insa, ca dragoste de Dumnezeu si de aproapele, oglindeste mai ales fata launtrica a virtutii, scopul ei. Adevarata virtute trebuie sa le uneasca pe amandoua: ostenelile trupesti cu virtutile sufletesti; fecioria trebuie sa se impodobeasca cu milostenia, altfel nu este mantuitoare.
Fecioarele cele nebune sunt chipul acestor nevointe care ne mantuiesc, ostenelile care se fac pentru ele insele, nu pentru Dumnezeu. De aceea ele sunt "nebune”, caci este o nebunie sa duci o viata de osteneala si nevointa si la urma sa te alegi cu muncile cele vesnice. Lectia cea mare care trebuie tinuta minte din pilda fecioarelor este aceasta: mantuirea nu se agoniseste numai prin nevointe personale, prin asceza, acestea sunt necesare, dar sunt numai o jumatate din pret si inca nu cea mai de seama; trebuie cealalta si cea mai de pret jumatate: faptele dragostei de aproapele.
Si mai este o pricina a pomenirii acestei pilde in aceasta zi. Saptamana Sfintelor Patimi ne arata in chipul cel mai puternic marea dragoste fata de oameni a lui Dumnezeu. La Cina cea de Taina, El Insusi ne cheama sa ne apropiem cu "credinta si cu dragoste” si toti crestinii nazuiesc si se pregatesc sa guste din "ospatul Stapanului si din masa cea nemuritoare”. Ca sa ne invrednicim cu adevarat de acestea, pregatirea noastra pentru Sfanta Inviere trebuie sa fie incununata cu acestea doua: de feciorie si milostenie; de sfintenie personala si dragoste de aproapele.
Cealalta pilda, a talantilor, ne atrage luarea aminte mai ales asupra a doua lucruri. Omul este dator sa fie virtuos. Mantuitorul ne-a poruncit adeseori: "Fiti sfinti”, "Fiti desavarsiti”, pentru ca omul are deja darul sfinteniei de la Sfantul Botez; a primit de la Stapanul talantul, el trebuie doar sa-l negutatoreasca, facand faptele pentru care a primit putere ". Fiecare din noi sa inmultim talantul darului dupa masura - ne indeamna slujba Utreniei - unul sa aduca intelepciune prin lucruri bune; cel credincios sa impartaseasca cuvantul sau celui ce nu stie tainele; altul sa-si imparta bogatia la saraci. Asa vom inmulti imprumutul, ca niste ispravnici credinciosi ai Domnului” (Laudele).
Pilda ne mai arata ca inmultirea talantului nu o face omul de unul singur, ci numai prin altul, prin zaraful de care pomeneste Stapanul: "trebuia sa dai argintul meu la zarafi” (Matei 25, 27). Cine este acest zaraf, ne-o spune Slava laudelor zilei: "Iata ca-si incredinteaza Stapanul talantul Sau, tie suflete al meu. Primeste darul cu frica, imprumuta pe Cel ce ti l-a dat, imparte-l la saraci si castiga prieten pe Domnul. Ca sa stai de-a dreapta Lui, cand va veni cu slava.”.
Zaraful sunt saracii si, prin ei, Insusi Domnul, caci cine da saracilor, imprumuta pe Hristos. Stapanul imparte talantii si tot El este zaraful care-i inmulteste, pentru ca sa adauge si dobanda la bogatia talantului. Vedem aici o minunata mestesugire a bunatatii si dragostei dumnezeiesti. Dumnezeu ne daruieste darurile Sale si apoi ne indeamna sa I le dam cu imprumut, ca si cum ar fi ale noastre, pentru ca prin aceasta sa ne invredniceasca de mai mare rasplata; nu numai a darului, ci si a dobanzii si aceasta numai pentru o neinsemnata osteneala: bunavointa de a imprumuta darul primit. Inca o data vedem cat de mari sunt faptele dragostei de aproapele.
”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.”
(Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)
”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.”
(Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)
Era seara linistită cu cerul senin
Si fu cina pregătită.. Fiului Divin
Fratilor sosita ceasul să ne despărtim
Din voi unul mă v-a vinde
Cu 30. de arginti....
Când venii rândul la Iuda
Să întrebe si el..
Nu cumva voi fi eu Doamne
Fiul cel misel...
Tu esti Iuda zise Domnul
Du-te mai curând..
Iată acum sosita ceasul
Să faci ce ai de gând..
Si binecuvântând pâinea le-a zis lor... Acesta este Trupul Meu.. Luati mâncati... si luând paharul au băut toti.. Iar Iisus a zis.. acesta este Sângele Meu al legii celei noi, care pentru voi Si multi se varsă.... Amin
”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.”
(Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)
”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.”
(Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)
”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.”
(Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)
Cugetare
-
"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele
Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele
si.......
Am fost in sat și m-am umplut de jale,
-
Am fost in sat și m-am umplut de jale,
Căci moartea a făcut prăpăd la noi,
Atâtea porți închise ,atâtea case goale
Si-atâta lume dusă spre viața de apoi...
Acatistul Sfintei Cruci
-
DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL
BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...
O,de trei ori fericită și Preacinstită C...
Nimeni nu ar trebui să moară de cancer;
-
*ȘTIAȚI CĂ?
(1). Primul pas este oprirea consumului de zahăr, atunci când nu există
zahăr în organism, celulele canceroase mor în mod natural.
(2). A...
